Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova, este, din această săptămână, liderul organizației de femei din cadrul Partidului Mișcarea Populară.
Aceasta a fost desemnată în cadrul Consiliului Executiv Național. În urma deciziei luate la nivelul CEN, Cătălina Bozianu le-a transmis un mesaj de mulțumire colegilor săi, totodată asumând-și răspunderea care derivă din ocuparea acestei funcții:
"Le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Executiv Național al Partidului Mișcarea Populară (și, în primul rând, președintelui Traian Băsescu) pentru onoarea pe care mi-au făcut-o, prin desemnarea mea ca președinte interimar al organizației naționale de femei. Încrederea d-lui președinte Băsescu și a celorlalți colegi mă onorează, dar, în același timp, mă obligă să mă ridic la înălțimea așteptărilor".
De asemenea, aceasta a anunțat și care sunt prioritățile pe termen scurt, în realizarea cărora trebuie implicate, cât se poate de mult, femeile membre ale PMP. "Îmi place să cred că nu sunt un om care fuge de răspundere sau de muncă și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a încheia cât mai rapid procesul de construcție a organizațiilor de femei de la nivel județean și pentru a activa cât mai rapid aceste organizații. Vrem să implicăm cât mai mult organizațiile de femei în cele două campanii decise în ședința CEN de astăzi: «Alegem Primarul în două tururi» și «Unirea cu Republica Moldova». Vor fi două campanii prin care PMP informează cetățenii și le cere sprijinul exprimat prin semnături de susținere a petițiilor inițiate pentru a pune presiune publică pe guvernanți. Așa cum a explicat deja președintele Băsescu, alegerea primarului în două tururi este esențială pentru a putea pune capăt supremației PSD la nivel local, supremație care, în multe locuri din țară, se transformă în dictatura unor baroni incompetenți, dezinteresați de soarta comunităților și corupți. Unirea cu Republica Moldova este proiectul de țară al PMP și este de datoria noastră să luptăm pentru a-l vedea realizat, cu sprijinul tuturor românilor", a mai transmis Cătălina Bozianu.

Back To Top