Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat vineri, la Ploieşti, că Uniunea Social Liberală susţine modificarea legilor privind alegerea parlamentarilor şi a autorităţilor locale, modificările urmând a viza în principal lista cu bunurile pe care candidaţii au voie să le ofere alegătorilor în campaniile electorale, retragerea drepturilor electorale ale acelor candidaţi care oferă mită electorală şi sancţiuni penale pentru funcţionarii publici, şefii instituţiilor deconcentrate şi prefecţii care se implică în campanie.
PSD, PNL şi PC susţin modificarea legii 35 din 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a legii 67 din 2004 privind alegerea autorităţilor publice locale, a anunţat vineri liderul social-democrat Victor Ponta. Principalele modificări ale celor două legi vizează capitolele care se referă la bunurile ce pot fi oferite alegătorilor în campania electorală şi vor avea în vedere trei aspecte.
În primul rând, legea ar urma să prevadă o „listă limitată” de bunuri care ar putea fi împărţite alegătorilor de către candidaţi, fiind vorba de „un pliant, eventual un pix” a spus Ponta.
Conform preşedintelui PSD, o altă modificare are în vedere retragerea imediată a drepturilor electorale acelor candidaţi care oferă alte bunuri decât cele prevăzute de lege în campania electorală, iar o a treia modificare se referă la sancţiuni penale „în procedură de urgenţă” funcţionarilor publici, şefilor de servicii deconcentrate şi prefecţilor care se implică în campania electorală.
„S-a ajuns mult prea departe cu cadourile electorale. Pentru PDL a devenit o practică să dea alegătorilor mâncare sau chiar haine” a afirmat Ponta.
Preşedintele PSD a acuzat că şefii unor instituţii deconcentrate şi prefecţi se implică în campaniile electorale pentru alegerile locale parţiale care au loc în mai multe localităţi.
„Dacă nu reuşim să punem o linie foarte clară de demarcaţie vom avea o denaturare pe termen lung a votului şi a voinţei electoratului”, a mai spus Ponta.
Întrebat cum crede că vor trece prin Parlament aceste modificări legislative, liderul PSD a spus că se bazează nu doar pe voturile parlamentarilor celor trei partide membre ale USL, dar şi pe susţinerea parlamentarilor de la UDMR, de la grupul minorităţilor naţionale şi pe votul unor parlamentari de la putere care vor să câştige „cinstit” încă un mandat de deputat sau senator. (Daciana Ilie)