Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

iulian dumitrescu pelesPreședintele PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, s-a numărat printre liderii liberali invitați de Custodele Coroanei la Castelul Peleș.

"Cu aducere aminte faţă de momentele în care înaintaşii noştri liberali şi regii României au făurit istoria României unite şi moderne, am participat săptămâna trecută la dineul oferit la Castelul Peleş de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, reprezentanţilor PNL. O întâlnire la care, pentru mine, a fost vorba de mândria de a face parte din marea familie a liberalilor şi de asumarea de către PNL a responsabilităţilor privind viitorul acestei ţări. Îmi exprim aprecierea şi respectul faţă de modul în care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a reuşit să pună în valoare legătura dintre Casa Regală şi PNL, în contextul împlinirii a 135 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş şi a celebrării Centenarului Marii Uniri", a scris președintele PNL Prahova pe pagina sa de Facebook.

Sub titlul aniversar "Alături de Coroana română, susținem națiunea română", reprezentanții Familiei Regale și cei ai Partidului Național Liberal au evocat, săptămâna trecută, principalele repere ale istoriei comune, viziunea și forța politică a liderilor liberali fondatori ai partidului istoric liberal, precum și contribuția Regilor români la realizarea idealurilor de veacuri ale națiunii române: independența de stat, formarea statului român suveran modern sub numele de Regatul României și înfăptuirea României Mari.

Ceremonia regală a fost precedată de vernisajul Expoziției de fotografii și documente de arhivă "Familia Regală și Partidul Național Liberal – un ideal comun: România Mare” și s-a încheiat cu dineul oferit de Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei Române și de Alteța Sa Principele Radu, reprezentanților Partidului Național Liberal.

În contextul Centenarului Marii Uniri, o delegație formată din 60 de membri și lideri marcanți ai PNL din întreaga țară s-a aflat, la Castelul Peleș, la invitația Custodelui Coroanei, pentru a "celebra legătura istorică dintre Coroana Română și Partidul Unirii".

Foto: Facebook/ Iulian Dumitrescu

Back To Top