Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

darius valcovUniunea Salvaţi România (USR) a anunţat marţi că a depus plângeri la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce Darius Vâlcov, fost ministru şi în prezent consilier al premierului, a postat pe pagina sa de Facebook fişa medicală a unui protestatar. De asemenea, formaţiunea cere demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, acuzând faptul că documentul medical a plecat din instituţia condusă de ea, relatează News.ro.

Preşedintele formaţiunii, Dan Barna, a catalogat gestul lui Vâlcov este o formă de violenţă. Într-un comunicat transmis marţi, conducerea USR mai notează că publicarea datelor medicale în scop politic este "un act de intimidare politică înfăptuit cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului şi demnităţii pacientului, precum şi a reglementărilor în vigoare privind prelucrarea datelor cu caracter personal".

De asemenea, USR cere şi demisia Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, afirmând că ea conduce instituţia din care a plecat documentul, iar în loc să ceară o anchetă privind modul în care acesta a ajuns public, ministrul a trecut la ameninţări împotriva victimei, notează Digi 24.

Consilierul premierului, Darius Vâcov, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fişa medicală a unui protestatar. Postarea lui Vâlcov a dispărut la scurt timp, iar consilierul a scris pe reţeaua de socializare că i-a fost ştearsă fără voia sa. El a ataşat mesajului şi un clip video cu imagini care sugerează ca #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România ar fi organizaţii naziste. În montaj apare şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl aseamănă cu Hitler.

Protestatarul a cărui fişă medicală a fost făcută publică a anunţat că îl dă în judecată pe Vâlcov, mai notează Digi 24.

Ministerul Muncii are o primă reacţie în scandalul provocat de Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat, într-o postare pe Facebook, fişa medicală a unui protestatar. Conform unui comunicat al Ministerului Muncii, aceasta reprezenta documentul de încadrare în gradul de handicap şi făcea parte din dosarul de pensionare pe motiv de invaliditate. Concluzia ar fi că nu este vorba despre un document medical, ale cărui informaţii nu trebuie divulgate, ci despre unul administrativ.

Documentul are valabilitate de un an şi a fost întocmit în patru exemplare, dintre care unul a ajuns la angajatorul bărbatului, se arată în comunicatul citat de Digi 24. Argumentele par să sugereze că, în aceste condiţii, actul în care apar informaţii medicale poate fi făcut public fără niciun fel de probleme.

Cu totul altceva scrie în Codul Penal, unde sunt prevăzute sancţiuni cu închisoarea până la 2 ani pentru divulgarea fără consimţământul pacientului a unei boli de care acesta suferă sau a stării de sănătate. Cu până la șase ani se pedepseşte instigarea la ură pe temei de boală cronică necontagioasă, precizează aceeaşi lege.

Back To Top