Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a criticat în termeni duri conducerea Gărzii de Mediu Prahova, afirmând că situaţia poluării produse de marile societăţi din jurul Ploieştiului nu mai poate fi tolerată fără luarea unor măsuri drastice, venite prin modificări legislative, dar şi prin hotărâre din partea organelor statului în aplicarea măsurilor coercitive împotriva factorilor poluatori.
Ştefan Popescu, şeful Gărzii de Mediu Prahova, a primit un avertisment direct din partea şefei Camerei Deputaţilor: „Situaţia de la Ploieşti este intolerabilă, iar autorităţile statului, în special Garda de Mediu, nu reuşesc să impună o conduită corectă din partea marilor poluatori. Eu cred că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume, iar cine nu e capabil să îşi facă datoria să plece”, a declarat Roberta Anastase.
Prezent împreună cu Roberta Anastase la întâlnirea cu presa, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a subliniat şi acesta gravitatea situaţiei create prin poluarea masivă care, din punctul său de vedere, se intensifică în perioada de weekend.
„Sunt sute de apeluri la numărul de urgenţă al primăriei, dar şi la 112, prin care ploieştenii reclamă, disperaţi, poluarea imensă din cartierele lor. Nu se mai poate sta în case. Este clar că nu trebuie să ai tehnică specializată de măsurare pentru a remarca mirosurile insuportabile din atmosferă. Trebuie făcut ceva, odată pentru totdeauna. Iar asta trebuie făcut acum, nu în 2014 sau 2015, când se apropie perioada de reautorizare a marilor poluatori. Nu ne putem juca cu sănătatea oamenilor, iar ceea ce se întâmplă acum este ieşit din comun”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
Cei doi lideri PDL au anunţat demararea unei campanii pentru strângerea de semnături pentru sprijinul unui proiect ce vizează schimbarea legislaţiei de mediu la nivel naţional, prin care marii poluatori să fie mai constrânşi în a respecta normele europene de poluare.
Roberta Anastase recunoaşte că autorizaţiile integrate de mediu în baza cărora funcţionează rafinăriile prahovene sunt în vigoare, concluzionând că, singura soluţie pentru a scăpa cetăţenii Ploieştiului de poluarea abuzivă a marilor poluatori este modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte protecţia mediului.