"Românii au putut să se convingă încă o dată că PSD nu se poate schimba, nu se poate reforma", susţine senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova. Într-un mesaj publicat imediat după aprobarea moţiunii de cenzură, parlamentarul susţine ideea organizării de alegeri anticipate.
"Socialiştii, fără legitimitate electorală, au dat jos un Guvern legitim, care a reparat, în trei luni, multe dintre nenorocirile comise de PSD. PSD a generat o criză politică inutilă", a mai afirmat senatorul Iulian Dumitrescu.
"Singura soluţie care ne mai rămâne este organizarea unor alegeri anticipate la care PSD să fie sancționat de români pentru tot răul făcut țării. PNL este singura formaţiune politică în stare să învingă PSD şi sunt convins că oamenii vor alege să ne acorde încrederea lor pentru a ne da șansa să punem în practică proiectele şi viziunea noastră pentru România", a mai transmis preşedintele PNL Prahova.