Deputatul PNL de Prahova Roberta Anastase a avertizat, joi, că gestul social-democraților, de a depune o moțiune de cenzură care poate genera o criză politică, având în vederea provocarea deja existentă (generată de pe care o reprezintă contextul epidemiologic), "va face aproape imposibilă gestionarea eficientă a situației dificile în care ne aflăm astăzi."
"PSD, cinism este numele tău!" le transmite deputatul de Prahova Roberta Anastase social-democraților hotărâți să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.
"Ieri, în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, PSD, prin vocea președintelui său interimar, a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu este interesat de sănătatea românilor și cu atât mai puțin de atenuarea șocurilor economice produse de pandemia de COVID - 19.
Singurul obiectiv major al PSD și al aliaților săi este generarea unei crize politice, care, suprapusă peste presiunea constantă exercitată asupra sistemului sanitar de virusul SARS-CoV-2, va face aproape imposibilă gestionarea eficientă a situației dificile în care ne aflăm astăzi.
Moțiunea de cenzură anunțată triumfal de liderul PSD este cea mai pură dovadă de cinism, cruzime și nepăsare", consideră parlamentarul de Prahova Roberta Anastase.
Deputatul liberal apreciază că "acest demers nu are o motivație reală, ci este rezultatul unei strategii politice cinice făcute în scop electoral, «un moft» al PSD și al aliaților săi, care, în realitate, nu sunt interesați de sănătatea românilor sau de îmbunătățirea nivelului lor de trai ci doar de revenirea la guvernare prin orice mijloace posibile".