PMP Prahova a anunțat că jurnalistul Alex Ferariu și-a depus candidatura din partea Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria orașului Breaza, unde acesta vrea să facă echipă cu actualul viceprimar, Alexandra Bran.
Fost jurnalist în presa națională și în prezent antrenor, Alex Ferariu locuiește în Breaza de peste 10 ani și spune că a intrat în cursa electorală pentru că simte că se pot face mult mai multe pentru oraș: „Mă voi bate pentru atragerea de investiții și fonduri europene și voi avea grijă ca primăria să-și îndeplinească obligațiile de a crește calitatea vieții din oraș. Ca să ne fie bine, acasă, în Breaza".
Lista de consilieri locali a PMP-Prahova este deschisă de Alexandra Bran, actual viceprimar al orașului Breaza. În vârstă de 37 de ani, este absolventă și masterandă a Universității Transilvania din Brașov- Facultatea de Drept și Sociologie, precum și absolventă a Institutului Diplomatic Român.
„Am decis să-l susțin pe Alex Ferariu din două motive. Primul – este omul cel mai potrivit sa continue proiectele benefice brezenilor,inițiate de mine și nepuse în aplicare de actualul primar. Al doilea - Alex nu are planuri ascunse în ceea ce privește candidatura sa, este un profesionist, un om vertical, un om curat, cu viziune, realizat din toate punctele de vedere. Profesional, familial, material...Își dorește sa dezvolte orașul la standarde europene. Cred cu toată tăria,în acest moment, cunoscându-i și pe ceilalți candidați și, mai ales, persoanele de care s-au înconjurat, că Breaza are o singura șansă: Alex Ferariu”, a spus Alexandra Bran.
„Avem cea mai bună echipă pentru Breaza: Alex Ferariu-Alexandra Bran. Un tandem care va face din Breaza un loc mai bun de trăit pentru toți prahovenii din oraș. Ca și în celelalte localități din Prahova, și la Breaza, avem curajul să mergem singuri, să ne batem cu așa-zisele partide mari, care au făcut alianțe politicianiste, în scop de jaf al banilor comunităților. Vom câștiga Breaza pentru că Alex Ferariu și Ioana Bran au un aliat mai puternic decât alianțele partidelor: oamenii!”, a declarat Cătălina Bozianu, deputat și președintele PMP-Prahova, candidatul Partidului Mișcarea Populară la președinția Consiliului Județean.