Deputatul de Prahova Mihai Poliţeanu a transmis un mesaj dur după aprobarea Programului de Dezvoltare "Anghel Saligny", reclamând că premierul Flrin Cîţu "încearcă să deturneze 10 miliarde de euro din bani publici" pentru a-și asigura un avantaj în competiţia internă pe care o are în PNL. Parlamentarul USR PLUS Prahova reclamă şi că poziţia oficială avută pe această temă de preşedintele Iohannis a fost părtinitoare.
"Vestea că Florin Cîțu încearcă să deturneze 10 miliarde de euro din bani publici către clientela politică de partid pentru a-și asigura puterea în PNL și, apoi, declarațiile și acțiunile războinice împotriva USR PLUS ne-au prins în Ardeal. Așa că, printre ședințe online cu Bucureștiul, întâlnirile noastre cu dragii colegii s-au transformat și în dialog și consultare cu privire la reacția și închiderea rapidă a crizei. Am fost în Alba, Cojocna, Cluj, Baia Mare, azi ajungem în Târgu Mureș, mâine sperăm la Bistrița. În săptămâna anterioară am avut întâlniri cu colegi din București, Ploiești și Brașov, iar luni voi fi în București. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru că zilele astea am arătat unitate, curaj și determinare pentru reforme, nu pentru sinecuri guvernamentale. Și le mulțumesc și colegilor cu care m-am întâlnit în aceste zile, am învățat mult de la ei", a declarat deputatul USR PLUS Prahova Mihai Poliţeanu, într-un mesaj publicat pe contul oficial de Facebook.
La aproximativ o oră distanţă, acesta a făcut o nouă declaraţie, acuzând că preşedintele Iohannis a avut un mesaj "manipulator şi mincinos" cu privire la poziţia USR PLUS. "Președintele Iohannis a decăzut din cel care se erija în garantul statului de drept și al parcursului european al României în protectorul furtului din bani publici și al abuzurilor împotriva instituțiilor independente din Ministerul Justiției. Prin mesajul manipulator și mincinos în care acuză USR PLUS de pornirea crizei politice, generate în mod fățiș de Florin Cîțu dar și de alianțe fanteziste cu AUR (nu există și nici nu va exista o asemenea alianță), domnul Iohannis înjosește instituția prezidențială punând-o în serviciul unei găști politice din PNL", a declarat deputatul Mihai Poliţeanu.