Iată comunicatul lui Bădescu:
"Stimate domnule ministru (n. r. - Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale),
România a semnat Acordul Comerical împotriva Contrafacerii (ACTA), un tratat controversat, pe care multe state nu l-au semnat (cazul Germaniei, al Olandei, Ciprului, Estoniei sau Slovaciei) sau, dacă au făcut-o, în urma dezaprobării publice, fie au înghețat ratificarea (cazul Poloniei), fie și-au cerut public scuze că l-au semnat (Slovenia).
Opinia publică din România a primit vestea semnării acestui tratat atât de important care privește un serviciu generalizat la nivelul întregii populații a lumii drept o simplă informare, fără a beneficia însă de consultări, dezbateri publice și informări pe larg, așa cum este firesc în orice stat democratic.
Zilele acestea, au apărut din ce în ce mai multe nemulțumiri cu privire la semnarea ACTA și tot mai multe voci acuză faptul că acest tratat reprezintă o încălcare flagrantă a intimității și drepturilor utilizatorilor de internet. Totodată, pentru zilele următoare, sunt anunțate proteste pentru împiedicarea ratificării acestui tratat.
Ca reprezentant al unui minister direct implicat sau care ar trebui să fie direct implicat, vă rog să îmi comunicați următoarele:
1. Câti utilizatori de internet- persoane fizice- înregistrează în acest moment România?
2. Câti utilizatori de internet- persoane juridice- înregistrează în acest moment România?
3. Care a fost poziția ministerului pe care îl conduceți în privința semnării Acordului Comerical împotriva Contrafacerii (ACTA)?
4. Care au fost, dacă au fost, recomandările făcute de către ministerul pe care îl conduceți în privința semnării Acordului Comerical împotriva Contrafacerii (ACTA)?
5. Care este poziția ministerului pe care îl conduceți în privința ratificării Acordului Comercial împotriva Contrafacerii (ACTA)?
6. Care sunt motivele pentru care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale nu s-a implicat în popularizarea ACTA, cât și organizarea unor consultări și dezbateri publice cu privire la acesta?
7. Cum se va implica Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în consultările publice cu factorii interesați, organizate de către Ministerul Economiei înainte de ratificarea ACTA de către Parlementul României?
8. Nu considerați oportună organizarea unor consultări și informări publice de către ministerul pe care îl conduceți?
Solicit răspuns în scris.
Vă mulţumesc,
Senator Iulian Bădescu"