
'' în cursul după-amiezii de vineri, 10 februarie 2012, mai mulți locuitori ai Ploieștiului au sesizat faptul că deputatul PDL, Roberta Anastase, și-a transformat cabinetul parlamentar în depozit de alimente, care au fost ambalate în pungi de plastic cu sigla PDL. Pungile conțineau pâine, o pungă de lapte, o cutie cu pate de ficat, pui și ulei.
În colegiul Robertei Anastase, pungile conțineau pui și ulei, în timp ce în zonele de sud, nord și centru ale Ploieștiului, unde se află colegiile lui Sever Voinescu și Andrei Sava, criza s-a făcut simțită și în pungile electorale. Acestea conțineau doar lapte, pâine și pate de ficat.
Distribuția s-a realizat cu autoturisme înmatriculate cu numerele B-155-MIC, B-26-SOK, PH-69-SHW, PH-10-NGT, PH-34-SIL, PH-11-GHI, PH-08-UIX, PH-05-HNL și PH-83- LGA. Toate pungile conțineau fluturași alb-negru, cu adresele cabinetelor parlamentare ale deputaților PDL, Roberta Anastase și Sever Voinescu, precum și programul de audiențe al președintelui PDL Ploiești, primarul Andrei Volosevici'', scrie Bădescu, pe pagina de socializare, citând comunicatul PSD.