Roberta Anastase senator PNL de Prahova
Categorie: Politic

Roberta Anastase, senator PNL, a publicat o sinteză a rezultatelor economic înregistrate de țara noastră, punând accent pe impactul măsurilor adoptate la nivel central. Potrivit parlamentarului de Prahova, liberalii intenționează să mențină actualul regim fiscal.

„Investițiile străine în România înregistrează o creștere mult mai amplă decât în anii de dinainte de pandemie. Semnificativă este creșterea față de primele nouă luni din 2018 și 2019, când investițiile străine directe erau la 3,5 miliarde de euro, respectiv 4,2 miliarde de euro.

Astfel, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele nouă luni din 2021, cu 43,49%, comparativ cu perioada similară din 2020, la 4.164, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 4.164 de firme noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 33,072 milioane de dolari, cu 80% mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie-septembrie 2020, de 18,368 milioane de dolari”, a punctat Roberta Anastase.

Potrivit acesteia, la sfârșitul lunii septembrie 2021, în România existau 235.140 societăţi cu participare străină la capitalul social, iar valoarea capitalului subscris se situa la 64,227 miliarde de dolari.

VEZI ȘI: Roberta Anastase detaliază cum vor fi împărțite, pe domenii, fondurile obținute de România prin PNRR

Roberta Anastase: “PNL va pune în practică reforme structurale amânate de mulți ani în România”

În opinia senatorului liberal de Prahova, strategia adoptată de Guvernul PNl a contribuit la aceste rezultate și trebuie menținută. “Cifrele arată creșterea încrederii mediului de afaceri în economia românească și în măsurile luate de către Guvernul Cîțu. În continuare, #PNL dorește să mențină actualul regim fiscal, fără creșteri de taxe sau impozite și va pune în practică reforme structurale amânate de mulți ani în România”, a declarat Roberta Anastase.

Back To Top