- PSD va solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative ce va implementa noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut anunțul în contextul tragediei petrecute ieri, în Bucegi. O fată a fost sfîșiată de urs, iar animalul a fost apoi împușcat pentru că nu părăsea zona din care salvatorii încercau să recupereze trupul victimei.
„Nu neapărat împuşcaţi, să facă o selecţie acolo unde este o zonă de pericol, unde sunt alarmaţi prin primari, prin pădurari, prin localnici. Am vorbit şi cu domnul ministru al Mediului, am vorbit şi cu cei mai implicaţi şi mai ştiutori în domeniu. Este o aglomeraţie în anumite zone, nu mai au mâncare suficientă şi de asta coboară. Am vorbit şi cu domnul Simonis, domnul preşedinte al Camerei, pentru că o astfel de măsură nu se poate decât prin Parlament. Şi, după discuţiile cu ministrul Mediului, pornim o iniţiativă şi vom cere o sesiune extraordinară ca să o trecem prin Parlament”, a declarat Ciolacu.
Potrivit prim-ministrului, modificările legislative avute în vedere sunt curs de elaborare. „Este evident că viaţa omului primează, dar, repet, nu va fi dat liber la împuşcat urşii pe teritoriul României, fiecare cum dorim şi când dorim. Vor fi abordate zonele cu risc foarte mare”, a explicat Marcel Ciolacu.
Tot după cazul de marți, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că va iniția un proiecte pentru a crește cota de prevenție și totodată pentru gestionarea exemplarelor care se apropie prea mult de zonele locuite.
Citiți și: MINISTRUL MEDIULUI, MIRCEA FECHET, DUPĂ ATACUL MORTAL DE URS, ÎN BUCEGI: METODA RELOCĂRII NU DĂ REZULTATE. UN ANIMAL CARE SE APROPIE DE O AȘEZARE UMANĂ TREBUIE ÎMPUȘCAT SAU EUTANASIAT
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană