- Nicolae Ciucă, președintele PNL și canddiatul liberalilor la alegerile prezidențiale, a reacționat într-un mesaj video la hotărârea definitiv a CCR privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă.
- „Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici”, a spus liderul liberal.
- „Apreciem demersurile pentru sancționarea legală a tuturor partidelor extremiste, șovine și antisemite. Cu toate acestea, noi credem în limitarea influenței extremismului prin convingerea românilor să voteze opțiunile democratice”, a adăugat acesta.
Anunțul lui Nicolae Ciucă vine ca urmare a deciziei CCR de a respinge o candidatură la alegerile prezidențiale.
„Nu comentez decizia CCR, dar consecinţele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare privind democraţia din România. Pentru prima dată în istoria României, o majoritate de 5 judecători, din care 4 numiţi de PSD, a decis că cineva nu poate candida. Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar politic. Acest lucru mă preocupă pe mine și cred că și pe orice cetățean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat, pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere şi comportamentul de partid-stat. Astăzi, elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituţii de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura că acest lucru nu se va întâmpla şi România nu va intra total pe mâna PSD. Este o datorie de onoare și credință față de țara noastră!
Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câştiga alegerile.
Sigur că PSD și-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă: pentru a reintroduce cota progresivă, pentru a subordona justiția și instituțiile statului, pentru a direcționa resursele financiare ale bugetului în acțiuni populiste și către clientela de partid. Acest lucru nu se va întâmpla.
Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de lupsă și să îi lăsăm să înainteze pe direcția pe care au luat-o.
Pe de altă parte, apreciem demersurile pentru sancționarea legală a tuturor partidelor extremiste, șovine și antisemite. Aceasta este calea corectă pentru a contracara influența acestor curente periculoase. Cu toate acestea, noi credem în limitarea influenței extremismului prin convingerea românilor să voteze opțiunile democratice. Reacția solidară a populației pe tema deciziei CCR este cu democrația, nu cu o persoană extremistă.
Stimați români, toată România vrea să trăiască într-o țară prosperă și liberă, nu într-un stat prizionier al PSD sau al oricărui alt partid. Direcția democrațiilor consolidate precum și statutul de țară membră NATO, UE și a parteneriatului transatlantic reprezintă singura cale pentru România. Pentru că aceasta înseamnă libertatea, democrație, garantarea drepturilor cetățenești și bunăstare.
Mai sunt mai puțin de două luni până la alegerile prezidențiale și parlamentare. Îi putem opri atunci, altfel va fi prea târziu ”, a transmis Nicolae Ciucă într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook (AICI).
Citiți și: Nicolae Ciucă, atac la PSD după ce Curtea Constituțională a respins candidatura lui Șoșoacă la prezidențiale: „Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație”
Într-o intervenție la un post central de televiziune, Ciucă a adăugat, despre al doilea lider al Coaliției, Marcel Ciolacu, că „este absolut o încetare a dialogului politic. Cu mine nu va mai avea dialog politic”. Acesta a spus că nu-i va răspunde președintelui PSD și că „există staff tehnic desemnat să rezolve problemele de guvernare. Avem un prim-viceprim-ministru, avem secretarul general al partidului, avem miniştrii din cadrul Guvernului, ei fac parte din staff-ul tehnic care rezolvă toate problemele la guvernare”.
Reacția PNL vine ca urmare a hotărârii CCR, motivate, luni, de a repinge candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.
Citiți și: ALEGERI PREZIDENȚIALE. Motivarea CCR privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană