Fiecare scrutin este fascinant în felul său. Cel din 7 iunie, însă, a fost de-a dreptul surprinzător, având în vedere scorul obţinut de candidatul independent Elena Băsescu, dar şi de PRM. Prin votul lor, românii, un popor cu simţul umorului dezvoltat până la extrema sa, au trimis, la Strasbourg, nişte adevărate personaje care să le reprezinte interesele. Printre ele, un fotomodel plin de „succesuri”, un „latifundiar” care simte engleza în el, dar nu o poate vorbi şi un „tribun” mereu răzvrătit şi pus pe harţă.
România este, din nou, codaşă în comparaţie cu celelalte ţări ale UE, prezenţa la urne în ziua euroalegerilor fiind de 27,67%, sub media europeană de 43,09%. În Prahova, 25,38% dintre cei 686.790 de locuitori cu drept de vot au mers duminică la urne, majoritatea celor 174.309 optând pentru PD-L. Pe tot parcursul zilei de duminică, s-a remarcat războiul dintre PD-L şi PSD purtat prin intermediul comunicatelor de presă, cele două formaţiuni acuzându-se reciproc de fraudă electorală. Totuşi, niciunul dintre cele două partide nu a depus o plângere scrisă la BEJ în acest sens, singura înregistrată venind din partea PRM-ului. Tot în Prahova, la secţia numărul 396 din Zănoaga, comuna Dumbrava, un bătrân cardiac în vârstă de 73 de ani a murit... după ce şi-a exercitat dreptul de vot. Norocul său că nu a mai apucat să vadă rezultatul...
Prahovenilor le place portocaliul
După modelul parlamentarelor din noiembrie, nici de această dată, PSD Prahova condus de Marian Săniuţă nu a reuşit să facă o figură bună, diferenţa de voturi fiind una zdrobitoare: 61.349 PD-L, faţă de 41.032 PSD. Lista candidaţilor liberali a fost votată de 27.336 de prahoveni, PNL fiind, astfel, pe locul al treilea. „Mutarea” făcută de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, de a-i oferi locul al doilea pe lista candidaţilor preşedintelui de atunci al PNG, George Becali, s-a dovedit a fi gura de oxigen necesară supravieţuirii unei formaţiuni aflată, de ceva vreme, în moarte clinică. Asocierea celor doi a adus partidului, în Prahova, 11,16 % din voturi. Cel mai mare număr de voturi acordate fiicei celei mici a preşedintelui a fost înregistrat în judeţul nostru, Elena Băsescu adunând aici 12.552 de sufragii (7,52%). UDMR a avut, în Prahova, 370 de voturi (0,22%), PFC- 1204 voturi (0,72%), candidatul independent Pavel Abraham - 2089 de ufragii (1,25%), iar PNŢ-CD- 2271 de voturi (1,36%).
Turism electoral în floare
Hoţul strigă „hoţii”! Asta a vrut să demonstreze PD-L Prahova când, reacţionând la un comunicat de presă al colegilor de coaliţie în care social-democraţii avertizau că „de la Gara de Sud din Ploieşti au plecat în judeţ două autobuze cu numerele de înmatriculare PH-10-LHO şi PH-23-SSS, grupurile fiind formate din cetăţeni din Vâlcăneşti, Plopeni, Cocorăştii Mislii”, au transmis că „ceea ce nu ştie domnul Marian Săniuţă este că cele două autobuze au fost pline ochi cu votanţi ai PSD îmbrăcaţi în culorile partidului şi anume tricouri roşii şi şepcuţe de aceeaşi culoare”. De remarcat a fost zelul „turiştilor” care, deşi aflaţi „în plimbare”, au vrut neapărat să voteze. Aşa se face că, pe 7 iunie, până la ora 15.00, în singura secţie amenajată în Cheia, votaseră, pe listele suplimentare... 470 de persoane, iar pe cele permanente, doar 20. La Sinaia, peste 400 de turişti au făcut o oprire la secţiile de vot, în timp ce la Buşteni şi Azuga, numărul celor care au votat pe listele suplimentare a fost peste 200, respectiv 100.
Tensiuni în PSD Prahova
Coroborarea celor două eşecuri majore ale PSD Prahova la parlamentarele din noiembrie şi euroalegerile din 7 iunie ameninţă poziţia liderului Marian Săniuţă în partid. Se pare că preşedintele formaţiunii este pe cale să fie schimbat după ce formaţiunea condusă de acesta a pierdut aproximativ 15 procente faţă de parlamentare. Iar faptul că Săniuţă nu a reuşit să câştige alegerile în propriul colegiu, pierzând, în aproape toate localităţile, în faţa senatorului democrat-liberal Iulian Bădescu, i-a zdruncinat serios imaginea în PSD.
Distribuirea mandatelor
BEC a anunţat, ieri, repartizarea oficială a mandatelor de eurparlamentar. Astfel, social-democraţii vor avea 11 deputaţi europeni, în timp ce PD-L au obţinut zece astfel de mandate. Liberalii au reuşit să scoată cinci europarlamentari, PRM şi UDMR câte trei, iar Elena Băsescu a obţinut mandatul pentru care a candidat ca independent. Cei 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European au fost aleşi pe 7 iunie pentru un mandat de 5 ani.
Europarlamentari aleşi
PSD
- Adrian Severin
- Rovana Plumb
- Ioan-Mircea Paşcu
- Silvia-Adriana Ţicău
- Daciana Sârbu
- Corina Creţu
- Victor Boştinaru
- Sabin Cutaş
- Cătălin-Sorin Ivan
- Ioan Enciu
- Vasilica-Viorica Dăncilă
PD-L
- Theodor Stolojan
- Monica Macovei
- Traian Ungureanu
- Cristian Preda
- Marian-Jean Marinescu
- Iosif Matula
- Sebastian Valentin Bodu
- Petru Luhan
- Rareş Lucian Niculescu
- Elena Oana Antonescu
PNL
- Norica Nicolai
- Adina Vălean (singurul europarlamentar prahovean)
- Renate Weber
- Ramona Mănescu
- Cristian Buşoi
UDMR
- TÅkÃs LÃszlo
- Winkler Iuliu
- SÃgor Csaba
PRM
- Corneliu Vadim Tudor
- Georghe Becali
- Claudiu Tănăsescu
Independent
-Elena Băsescu