- Scris de Ioana POPA
PMP Prahova a decis ca un om cu o carieră de aproape trei decenii în Poliție să candideze din partea formațiunii politice pentru funcția de primar, în comuna Puchenii Mari.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
După mai bine de două luni de negocieri interne, USR şi PLUS au ajuns la un acord, în Prahova, privind candidaţii alianţei la primării şi consilii locale în peste 50 de localităţi. Unii dintre aceştia au fost şi prezentaţi oficial, marţi, într-o conferinţă de presă, în care MIhai Poliţeanu a vorbit despre decizia "dureroasă" dar "înţeleaptă" de a candida la Primăria Ploieşti, anunţând totuşi că va deschide lista pentru Consiliul Local, urmat de cel puţin alţi patru colegi din USR.
Surse din interiorul alianței USR - PLUS informează că, în decursul după-amiezii de sâmbătă, Mihai Polițeanu, președintele USR Prahova, a anunțat că se retrage din competiția pentru candidatura la Primăria Ploiești, lăsând locul pentru candidatul PLUS Prahova, arhitectul Răzvan Enescu.
Consilierul local Mirela Coman va fi candidatul PMP pentru funcția de primar al comunei Apostolache.