- Scris de Ioana POPA
Grațiela Gavrilescu, deputat de Prahova, i-a cerut demisia lui Florin Cîțu din funcția de ministru de Finanțe, după ce Senatul a adoptat, luni, cu 59 de voturi pentru, o moțiune simplă împotriva acestuia.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
PSD Ploieşti a transmis luni seară un comunicat de presă în care explică refuzul consilierilor social-democraţi de a aproba, în şedinţa derulată ceva mai devreme, proiectele pentru construirea a două grădiniţe, finanţabile parţial de la Uniunea Europeană. Aşa cum o făcuseră şi în timpul şedinţei, consilierii PSD au reclamat costurile totale foarte mari propuse pentru cele două obiective de investiţii, notând în comunicatul de presă că nici aleşii locali din partidul primarului nu şi-au asumat să aprobe proiectele în cauză.
Parlamentarul PNL de Prahova Roberta Anastase a comentat cele voturile date miercuri în Camera Deputaților, pe mai multe proiecte importante privind eliminarea supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor de muncă part-time, respectiv privind abrogarea recursului compensatoriu.
Parlamentarul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, le-a solicitat tuturor primarilor din judeţ sugestii pentru bugetul de stat pe anul viitor, argumentând că politicienii trebuie să lase "partizanatul politic" şi să îşi unească forţele pentru "a realiza, împreună, proiectele menite să dezvolte judeţul".