Actorul Victor Rebengiuc a transmis, vineri, un mesaj către votanţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, îndemnând oamenii să fie atenţi să voteze „adevărul, capacitatea emoţională şi de responsabilitate a candidaţilor” şi să vadă cine vrea „să răspândească haos, să distrugă România, să o calce în picioare”.
Actorul în vârstă de 92 de ani spune că România este acum într-o „situaţie nefericită” şi că acum românii trebuie să aleagă ori Rusia, ori UE şi NATO.
Crin Antonescu a publicat, la trei zile după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, un mesaj pentru alegătorii săi.
„Eram singurul candidat din afara «sistemului», orice accepțiune i-am da”, subliniază acesta în postarea scrisă pentru „voi, care înțelegeți că rămânem aceiași, oricine ar fi președinte și oricât ar răstălmăci propagandele adevărul”.
Cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale va fi discutată vineri, de la ora 12.00, de Curtea Constituțională (CCR), potrivit ordinii de zi anunțate de instituție.
Acesta este primul punct al ședinței, iar la al doilea punct figurează validarea rezultatelor primului tur.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a participat miercuri la Summitul Romanian Business Leaders și a declarat că România poate face istorie la votul din 18 mai.
„Nu suntem într-o situație ideală. Trebuie să recunoaștem asta”.
Deputatul AUR Petre Pușcașu a adresat, de la tribuna Parlamentului, mai multe întrebări Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Parlamentarul a dorit să afle amănunte legate de derularea programului „Sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate care au nou-născuți de până în 3 luni”.
Curtea Constituţională a României a înregistrat, marţi, o cerere de anulare a alegerilor din 4 mai.
Solicitarea a fost depusă de candidatul la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, clasat pe locul 9, conform rezultatelor finale publicate de Biroul Electoral Central.
Popescu a cerut și în toamna anului trecut anularea primului tur de scrutin, solicitarea respinsă de CCR pentru că a fost depusă prea târziu.
Președintele Partidului România în Acțiune, consilierul local ploieștean Mihai Apostolache, a făcut o analiză a scenei politice după primul tur al alegerilor prezidențiale.
„PSD a ajuns la performanța de a nu avea candidat la alegerile prezidențiale”.