Ideea i-a şocat însă pe canadieni, care au refuzat categoric propunerea ruşilor. Dar ruşii, după întoarcerea în ţară, au editat o broşură în care susţineau că deplasarea în Canada a fost încununată de succes. Viktor Mikhailov, ministrul Industriei şi Energiei Atomice, a trimis apoi broşura la ONU, cu aceeaşi propunere, menţionând că partea canadiana a fost de acord cu această operaţiune. Ştirea a fost rapid preluată de ziarele canadiene şi americane, care au investigat şi dezminţit apoi afirmaţiile ruşilor.
Bomba atomică din debara
Un alt element şocant a fost afirmaţia lui Vladimir Dmitriev cum că ar avea acasă o bombă atomică, pe care ar încerca să o valorifice, pentru că o primise drept metodă de plată din partea unor oameni de ştiinţă, care nu avusesera banii să-l plătească pentru serviciile sale. La întrebarea dacă glumeşte cu bomba, Dmitrev îi răspunde lui Tretyakov: "Nu fi naiv, în zilele astea cu condiţiile economice în care se află Rusia, oricine cu destui bani poate cumpăra o bombă nucleară. Nu e aşa mare lucru...".
Petrodolarul şi petrohrana
Un alt caz controversat este scandalul "petrol contra hrană", de la sfârşitul anilor '90.
În 1995, ruşii au reuşit să îşi infiltreze un ofiţer de spionaj în interiorul ONU, care să facă parte din grupul celor care coordonau programul umanitar "petrol contra hrană".
Programul, destinat ajutorării Irakului, a fost aprobat prin rezoluţia ONU numarul 986 pe data de 14 aprilie 1995.
În prima fază, cantitatea de petrol aprobată era în valoare de 2 miliarde de dolari, la fiecare şase luni.
În 1998, cota a fost ridicată la 5,26 miliarde de dolari, din care o treime era destinată ca suport umanitar pentru cetăţenii irakieni.
În decembrie 1999, plafonul a fost eliminat complet de către Consiliul de Securitate.
Kramar contra... Tretyakov
Daca Franţa, Statele Unite şi Norvegia şi-au mandatat experţi în domeniul petrolier pentru a supraveghea şi coordona această activitate, Rusia l-a desemnat pe Alexander Kramar, un agent SVR sub acoperire, de profesie economist, care nu călătorise niciodată în străinătate.
Cu toate că misiunea lui iniţială era de a recruta spioni, Kramar ajunge, într-un final, prin deciziile pe care le-a luat, să introducă aproape o jumătate de miliard de dolari în buzunarele unor lideri din anturajul preşedintelui rus. Printre ei se numărau şi consilierii prezidenţiali Alexander Voloshin şi Sergei Issakov.
Fiind bun la statistică şi numere, dar eşuând mizerabil în încercarea de a recruta spioni, Kramar este raportat de Tretyakov la superiorii săi ca fiind ineficient şi cere să fie retras. Şefii săi îi recomandă însă să-l păstreze pentru că "prieteni importanţi" din Moscova sunt mulţumiţi de activitatea lui. Curios să afle motivele pentru care acesta trebuia cu orice preţ ţinut în funcţie, Tretyakov urmăreşte cu atenţie rapoartele pe care Kramar le trimite la Moscova. Acesta descoperă în scurt timp metoda prin care oligarhii ruşi, ajutaţi de Kramar, făceau sute de milioane de dolari din comerţul cu petrol din Irak.
Rusia, Franţa China şi Kramar
După ce supraveghetorii norvegian şi american îşi dau demisia din funcţii, la post rămâne doar francezul Bernard Cullet şi rusul Alexander Kramar. Ei aveau autoritatea de a aproba vânzările de petrol ale Irakului. Sub conducerea lor petrolul vândut de Irak, a fost aprobat spre vânzare sub preţul pieţei mondiale. Cu toate că ONU fusese avertizată de către Tretyakov de ilegalităţile săvârşite de cei doi, nimeni nu a luat nicio măsură.
În vara lui 1999 francezul demisionează la rândul lui, rusul fiind singurul care rămâne la post. Astfel, între iulie 1999 şi august 2000, Kramar dă undă verde la vânzări de petrol cu până la 35 de cenţi mai puţin pe baril.
Dacă la începutul programului vânzările se situau în jurul a 30 de milioane de doalri pe an, în perioada 1999 şi 2000 vânzările au sărit, sub conducerea rusului, la aproape 400 de milioane de dolari. Cu toate că intr-un final ilegalităţile care se întâmplau au fost descoperite şi s-a încercat angajarea mai multor coordonatori, Rusia, Franţa şi China s-au împotrivit acestei schimbări luni la rând. Se pare că Rusia ar fi beneficiat de 1366 de miliarde de barili de petrol la un preţ redus, setat artificial de Kramar.
Generosul Saddam Hussein
După unele indicii, consilierul prezidenţial Sergei Issakov ar fi circulat frecvent între Moscova şi Bagdad ducând valize pline cu dolari din profiturile obţinute, comisoane pentru conducerea de la Bagdad.
Saddam Hussein a fost extrem de generos în a vinde petrolul către Moscova, el realizând rapid că deciziile luate de Rusia la ONU erau în favoarea sa.
După invadarea Irakului de către trupele americane, fostul prim-ministru irakian Tarik Aziz a declarat anchetatorilor că Saddam credea că poate manipula, prin mituirea ruşilor şi a francezilor, deciziile luate la ONU.
În perioada premergătoare invaziei SUA în Irak, Saddam a trimis sume mari în dolari drept mită Kremlinului, cu speranţa că acesta se va opune adoptării unei rezoluţii de invadare a Irakului.
Petrolul Bisericii Ortodoxe Ruse SRL
Peste 40 de indivizi şi organizaţii ruseşti, de la Ministrul de Externe la fostul candidat la preşedinţie Vladimir Zhirinovsky, şeful biroului prezidenţial, fiul fostului ambasador la Bagdad sau chiar Biserica Ortodoxă Rusă au reuşit să realizeze profituri din petrol care au totalizat aproape 500 de milioane de dolari.
Conform publicatţei New York Post, în 2005, Kramar s-a făcut nevăzut plecând înapoi în Rusia, după ce a luat cu el peste un milioan de dolari din contul pe care îl avea la o bancă newyorkeză.
Putin înmânează un Ordin de Onoare
Pentru rolul său, Alexander Kramar a fost decorat printr-un decret prezidenţial, semnat de Vladimir Putin, cu ordinul de Onoare al Federatiei Ruse, pentru servicii deosebite aduse în domeniul economic, fiind promovat la gradul de colonel SVR.
Politicieni din aproape toate ţările membre ONU, printre care şi diplomaţi, au primit mită de la regimul lui Saddam.
„Cuponarzii” din politica românească
Printre cei care au beneficiat de programul "petrol contra hrană", primind cupoane cu petrol în valoare de peste 6 milioane de dolari, se numără persoane şi un partid politic din România.
Acest program a provocat unul din cele mai mari scandaluri de corupţie desfăşurate sub tutela ONU, în el fiind implicaţi inclusiv Kojo Annan, fiul lui Kofi Annan, secretarului general ONU de la vremea respectivă.
Recurs la Constituţia SUA
Într-un final, Tretyakov încearcă să justifice în carte motivul evadării sale în Statele Unite citând un pasaj din Declaraţia de Independenţă a Americii, care spune: "oricând o formă de guvernare devine distructivă... cetăţenilor săi le revine dreptul să o elimine... este dreptul şi datoria oamenilor să înlăture acel guvern".