Categorie: Remember

La Revoluţia din decembrie 1989 românii şi-au luat porţia de libertate (sau li s-a băgat pe gât, în varianta lovitură de stat). Era clar că sclavia marxistă s-a terminat, dar că noua libertate, fără dreptate şi adevăr, e fără mare valoare pentru că, în fond, eşalonul doi al Partidului l-a înlocuit pe primul: Ceauşescu, Iliescu. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri”.

 

 

După un mileniu pravoslavnic şi o jumătate de secol de minciună şi Lagăr frica de libertate nu dispare peste noapte. Nu era mai bine înainte? Ortodoxo-comunismul a emancipat milioane de ţărani, care şi-au făcut un rost la oraş. Dreptul roman, contractele, organizaţiile raţionale, capitalismul impersonal sunt compatibile cu valorile moldo-valahe?



„Ruşinea de a fi ortodox”

În „Ruşinea de a fi ortodox”, C. Coman constata că în marşul lor grăbit spre Europa guvernanţii românilor şi-au dat seama, adeseori, că le atârnă de picioare, ca o piatră de moară, ortodoxia. „Problema nu a fost clar şi explicit exprimată, dar ea este evidentă oricărei priviri mai atente”. Dilema neexprimată a actualilor guvernanţi, ca şi a unei părţi însemnate a intelighenţiei româneşti, priveşte asumarea sau lepădarea identităţii noastre naţionale ortodoxe.

 

„Oamenii noştri „luminaţi”, evident, (sunt) ruşinaţi că aparţin unui popor ortodox” (în „Scrisoare Duhovnicească a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală”, Regensburg, 10/1998).

 

Este adevărat, corect politic ce ne spune preotul? Şi Marx vedea că raţionalitatea Capitalului nu se prea potriveşte cu Orientul.

Odă repausului adânc

Pentru Max Weber, capitalismul e un produs al eticii protestante a muncii. Călugarii romano-catolici celibatari, latinizaţi, specializaţi, mobili au pus bazele „Teologiei muncii”; legislaţiei de sorginte romană; birocraţiei care rezolvă conflictele raţional; instituţiilor care realizează investiţii şi eforturi fizice, intelectuale coerente pe durata mai multor generaţii. Îndumnezeria omului şi obligaţiile faţă de creaţia divină cotidiană practicate raţional în Apus sunt prea puţin cunoscute în Răsărit. Ortodocşii refuză răceala concurenţei (care lezează iubirea fraţilor), specializarea, raţionalitatea capitalismului. Ei preferă contemplaţia, perfecţionarea spirituală - Odă repausului adânc. Cei mai radicali îl văd în Apus chiar pe anticrist, pe duşmanul de clasă şi, mai nou, al robotei.

 

Orientarea ortodoxo-comuniştilor moldo-valahi spre Vest, UE/NATO,  implică desigur o schimbare de paradigme, un dialog şi religios cu cei care au pus bazele capitalismului. Pentru că ei urmăresc să contribuie cu performanţele spirituale ale contemplaţiei lor milenare, în care „Teologia muncii” domină capitalismul ca religie, la mântuirea lumii. Cum ar fi posibilă adaptarea idealului bizantin exigenţei contractului roman?

Corupţie şi sărăcie cu larg caracter de masă

La tranziţia spre libertate frica şi nostalgia sunt fireşti. După Biblie, în drum spre Ţara Făgăduinţei mulţi regretau deja siguranţa din vremea sclaviei faraonice şi se închinau Viţelului de Aur.

 

Asemănarea cu tranziţia de la Imperiul cel Rău la UE/NATO bate la ochi. Aşa că PCR, FSN, FDSN, PDSR, PSD s-a adaptat dar şi-a păstrat măduva ortodoxă „pentru liniştea noastră”, iar marxismul, religie prometeică, ce urmăreşte realizarea raiului pe pământ, este numai o faţetă secularizată a antioccidentalismului funciar.

 

Ceauşescu a instituit nedreptatea şi minciuna, protejat de Cortina de Fier a Imperiului Sovietic. Iliescu a aplicat tactica pământului pârjolit: dezindustrializare, agricultură de supravieţuire, corupţie şi sărăcie cu larg caracter de masă. Dar în ciuda tuturora, vizita papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti a repus ţara pe harta Europei. 

Libertate, dreptate şi adevăr

Vine Traian Băsescu cu programul Dreptate şi Adevăr. Alegătorii au înţeles: integrarea în Europa presupune depăşirea duplicităţii, nedreptăţii şi minciunii din trecut. Românii sunt decepţionaţi de libertatea de după 1989. Duplicitatea moldo-valahă, minciuna şi nedreptatea de extracţie marxistă sunt evidente. Frica de libertate este de înţeles, pentru că fără dreptate şi adevăr nu există libertate. Însă oligarhia dictează ce-i corect politic, ce-i de ales, ce-i progresul. Dar unde descoperim adevărul într-o lume în care aparent toţi au dreptate? Sau nu există adevăr? Ce este omul şi cum poate să se împlinească el ca individ şi colectivitate?

 

În tradiţia creştină, oamenii, creaţie a lui Dumnezeu, au un drept la libertate, dreptate şi adevăr. Conducătorii care nu le respectă  standardele de civilizaţie trebuie înlăturaţi, pentru că nu-s legitimi.
În era naţionalismului statul părea a oferi cadrul libertăţii, dar cu o dreptate redusă la interesul de stat, care dreptate, după Augustin, nu se deosebeşte deloc de interesul unei bande de hoţi bine organizată. Libertatea trebuie cultivată, raportată mereu la realitate, la adevăr, la responsabilitatea faţă de celălalt, atât individuală, cât şi instituţională.

„Nu vă fie frică!”

Dacă privim istoria libertăţii începând cu textele biblice, descoperim   forme aberante de manifestare a acesteia dar şi o linie a concepţiei creştine de descifrat din Decalog.

 

De la Imperiul Roman la UE există o linie ascendentă, cu unele fracturi, spre libertate (şi materială!), dreptate şi pace. Transferul de suveranitate la UE şi... EURO schimbă radical cadrul social-economic al românilor. Dar după cum nu există filosofie care să nu se orienteze după o mare tradiţie religioasă, tot aşa ortodocşii rămân stingheri dacă nu găsesc un limbaj comun cu Roma. Angajamentul colectiv pentru dreptate şi adevăr reprezintă un pas important pe calea emancipării, integrării autentice în Europa, unde frica de ruşi, de libertate, ca şi ruşinea de a fi ortodox sunt nejustificate.

Ion Marin Almăjan

Back To Top