Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Mica Unire Cuza
Categorie: Remember

În anul 1859, Românii din Moldova și Valahia (Muntenia/Țara Românească) au reușit să aleagă aceeași persoană -Alexandru Ioan Cuza - ca domnitor al celor două principate, alipind astfel două țări, în ciuda opoziției unor puteri regionale precum Rusia, Imperiul Otoman și Austria.

Rusia, prin Kiseleff, reușise să modernizeze cele două principate române, adusese cultura franceză mai aproape decât corupția Fanarului și Istanbulului otoman, dar după războiul Crimeei (1853-1856) pierduse acest atribut și principatele române vor intra în atenția Imperiului Francez, care va dori să dezvolte aici un stat tampon al expensiunii rusești.

Este adevărat că Rusia permisese această modernizare a țărilor române în măsura în care îi folosea ei și că scopul real era pregătirea unei anexări a celor două principate la marele imperiu rus.

Șansa elitei românești s-a ivit abia după înfrângerea Rusiei, în 1856, în Crimeea în fața Franței și Marii Britanii.

Franța lui Napoleon al III-lea dorea un stat tampon ostil care să tempereze pe viitor expansiunea Rusiei în Europa. Marea Britanie dorea ca principatele să evolueze încet, doar în cadrul și în ritmul Imperiului Otoman, puterea suzerană.

Unirea românilor a fost posibilă datorită înfrângerii Rusiei

Astfel, din dorința celor două puteri victorioase a reieșit Covenția de la Paris din 1858, prin care se organizau două referendumuri privind unificarea celor două principate valahe și moldave. Moldova a opus cea mai acerbă rezistență, fiind și mai aproape de influențele ruse, și chiar a trucat o rundă de alegeri.

Rusia a fost din fericire aproape absentă de la aceste procese politice timp de peste 10 ani, ceea ce a fost extrem de benefic pentru viața politică românească, deoarece a lipsit personajul care să bage bățul prin gard.

Un colonel Cuza ales de Moldova

Franța și Regatul Unit  prevăzuseră o unire formală a Valahiei și Moldovei cu doi monarhi, două parlamente, două guverne, o singură armată, o comisie centrală și o singură Curte de Justiție și  Casație.

Partida Națională l-a ales pe un colonel de armată, Alexandru Ioan Cuza, să fie domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859. Cuza era un fost bun prieten al fostului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, căruia i se și datorează ascensiunea fulminantă în carieră. În 1858 este numit ministru de război al Moldovei.

Cu spada la curier

Când a aflat vestea, într-un restaurant, Cuza a scos spada să-l amenințe pe curier. Nu îi venea să creadă.

Subterfugiul principelui 

Peste 15 zile, Bucureștiul alegea, în salonul restaurant al Hotelului Concordia, pe același Al. I Cuza drept monarh al Valahiei.

Cancelariile Vienei și Istanbulului au protestat imediat față de alegerea aceleiași persoane. Dimplomații francezi au arătat că prin Convenția de la Paris nu se prevedea specific că trebuie să fie persoane diferite.

Așa că Principatele Unite, așa cum era denumirea oficială, au pornit la drum cu un principe care iubea femeile, jocurile de cărți, băutura, tutunul și miștocăreala. Cuza nu era îndrăgostit de putere și de avere, era însă un spirit libertin, nu iubea munca sau îndatoririle de stat, ci prefera să își delege atribuțiile acoliților, care au profitat pentru a-și crea un cerc de nepotisme și corupție. 

El a inițiat o serie de reforme care au dus România pe calea modernității și a spiritului european.

A eșuat după o lovitură de stat prin care a dizolvat parlamentul, în 1864, și a peferat să conducă statul ca pe o moșie personală. Evenimentul a determinat cancelariile ruse, franceze și prusace să condamne dictatura personală, dar nimic nu s-a întâmplat până ce monstruoasa coaliție a liberalilor cu conservatorii nu va iniția o lovitură de palat cu ajutorul armatei, pe 11 februarie 1866, obligându-l pe Cuza să abdice. Cuza a semnat abdicarea pe spinarea unui ofițer și a plecat cu familia și amanta pe drumul Germaniei.

Cuza a plecat, principatele au rămas

Au rămas cele două principate care au ales un nou principe, sub denumirea de Carol I de Hohenzollern, și o nouă constituție, în mai 1866, prin care noua denumire de stat a devenit România.

VEZI ȘI: Revolta polonezilor împotriva ocupației Rusiei în 1863. Represiunea Moscovei și deturnarea subiectului la nivel internațional

Back To Top