Pe 4 Noiembrie 2008, în Grant Park, situat în inima metropolei Chicago, s-a scris o pagină importantă din istoria Statelor Unite, dar nu numai. Parcul, botezat în 1901 după numele fostului preşedinte american Ulysses S. Grant, a fost locul unde s-a celebrat alegerea primului preşedinte afro-american.
Dacă m-ar fi întrebat cineva unde şi în ce moment din istorie mi-ar fi plăcut să trăiesc, pot spune că acel moment îl reprezintă aceste alegeri prezidenţiale. Acolo, în Grant Park, alături de alţi români şi cetăţeni de diferite rase şi naţionalităţi, indiferent de sex sau culoare, am asistat la un moment istoric.
Despre un anumit tip de voluntari
După opt ani de guvernare republicană, America şi-a pierdut răbdarea, şi-a asumat riscul unei schimbări de proporţii şi a dovedit, încă o dată, că este ţara unde s-a născut democraţia modernă. Este un exemplu grăitor că visul părinţilor Constituţiei americane, al celor care au fondat democraţia pe acest continent, este dus mai departe de poporul american şi că oamenii de rând, nu doar partidele, decid cine conduce. Americanii au dovedit că pot face diferenţa, că pot avea un guvern al oamenilor, cu oameni dintre ei şi pentru ei, iar acest lucru nu este doar o lozincă, ci o realitate. Victoria lui Obama invită la o reflecţie asupra a ceea ce este America. Un popor şi o naţiune tânără, optimistă, care priveşte cu încredere spre viitor, fără să-i fie teamă să îşi asume riscuri sau să aibă visuri măreţe.
Această campanie, începută acum doi ani de zile, a fost una care la vremea respectivă nu beneficia de foarte mulţi bani sau sprijin politic. Implicarea oamenilor simpli, care au făcut donaţii de câţiva zeci de dolari sau şi-au oferit sute de ore de voluntariat a fost decisivă. N-am să pot uita niciodată sutele de oameni care s-au oferit să lucreze voluntar, sau imaginea bătrânelului aflat în scaunul cu rotile, în Springfield (Illinois). El a cerut celor care susţineau campania lui Obama, într-un limbaj greu inteligibil din cauza deficienţelor de vorbire, să fie trecut pe liste, ca voluntar. Dorinţa lui mi s-a părut pe cât de imposibilă pe atât de extraordinară.
OBAMANOMENON
Profitând de o toamnă târzie, foarte călduroasă, aici, pe malurile lacului Michigan, lumea a ieşit la vot în număr record, ca peste tot în America. După ce au stat la coadă pentru a vota, americanii au purces, cu mic cu mare, tânăr şi bătrân, familii, oameni cu copii în braţe, oameni în scaune cu rotile spre centru oraşului. Străzile au fost inundate de mii şi zeci de mii de oameni care se îndreptau spre Grant Park, majoritatea lor purtând steagul american, pancarte, insigne sau tricouri cu Obama. Chiar dacă discursul era prevăzut să înceapă după ora 8 seara, oamenii au început să apară încă din primele ore ale după-amiezii. Peste tot mişunau ziarişti şi reporteri locali, naţionali şi internaţionali. Aproape de intrare, trei elevi de liceu purtau o pancardă imensă care exprima fenomenul Obama...OBAMANOMENON-ul !
Prezenţa numeroasă a Poliţiei locale, cât şi interdicţia de a vinde sau consuma băuturi alcoolice în zona unde a avut loc evenimentul au dus la extrem de puţine incidente, atât în timpul, cât şi după desfăşurarea acestuia.
Speranţele americane ale românilor
După lăsarea serii, pe faţada unui zgârie nori se putea citi USA. Scrisul era format din luminile lăsate aprinse la geamurile de la câteva etaje.
În mulţime au fost nu doar cetăţeni americani, ci şi rezidenţi, studenţi, turişti sau chiar unii care locuiau ilegal în această ţară. Mulţi au venit de la câteva sute sau chiar mii de kilometrii depărtare pentru a asista la acest eveniment. Un american de culoare şi soţia sa, după ce au votat acasă la ei, în statul Michigan, au condus cinci ore pentru a fi prezenţi la eveniment. Unii au venit din Alabama, iar alţii din ţara vecină, Canada.
L-am întrebat pe americanul din Michigan ce speranţe are de la votul pe care l-a dat. Ca toţi ceilalţi pe care i-am abordat, nutrea dorinţa ca Barack Obama să iasă preşedinte, să unifice ţara şi oamenii, să ofere programe de asigurări de sănătate, de educaţie şi să oprească războaiele din Irak şi Afganistan. L-am întrebat ce crede că se va întâmpla dacă va ieşi John McCain. Mi-a spus că nu ştie cum va fi, dar că este foarte sceptic în privinţa lui şi a vicepresedintelui Sarah Palin. Ca şi americanii, românii care trăiesc aici speră ca această criză economică să fie rezolvată cât mai curând, iar celor care locuiesc ilegal în SUA să li se ofere şansa de a intra în legalitate.
Umărul pe care şi-a culcat obrazul Oprah Winfrey
Bucuria se putea resimţi peste tot în mulţime, feţele oamenilor radiau de bucurie. În momentul în care cei de la CNN au anunţat brusc că îl declară pe Barack Obama următorul preşedinte al Statelor Unite, oamenii au explodat pur şi simplu în stigăte de bucurie, plângeau, se îmbrăţişau şi se felicitau pentru această incredibilă victorie. Chiar şi celebra prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey, prezentă în mulţime, a declarat că este unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa ei. Întrebată ulterior cine a fost omul pe umărul căruia şi-a culcat obrazul, aceasta a declarat că nu-l cunoaşte, fiind un om ca oricare altul din mulţime.
A şti sa pierzi sau visul american
Americanii au dovedit că ştiu nu doar să câştige, ci să şi piardă, discursul lui John McCain, rostit imediat după anunţarea câştigătorului, fiind un exemplu elocvent în acest sens. Excelentul mesaj de felicitare al candidatului republican, care a recunoscut că "prin vot poporul a vorbit”, dovedeşte că America poate fi un exemplu de democraţie pe care orice naţiune poate să-l urmeze.
America a arătat că a fost, este şi va fi într-un permanent progres. Că este ţara unde toate lucrurile sunt posibile, că visul american nu a murit şi că el va fi posibil în continuare, chiar şi în vremuri dificile din istorie.
Lacrimile reverendului Jesse Jackson exprimau bucuria unui întreg popor, dar mai ales visul lui Martin Luther King Jr şi al afro-americanilor, care au văzut cum acest vis devine realitate. În mai puţin de 45 de ani de la abrogarea dreptului de vot, afro-americanii au avut şansa să aleagă primul om de culoare la Casa Albă.
America a dovedit că a parcurs un drum lung, că barierele rasismului, chiar dacă n-au dispărut complet, pot fi depăşite, că în 2008 culoarea pielii este mai puţin importantă în America.
Chiar dacă nu va fi uşor şi o să fie nevoie, mai mult decât de un vis măreţ, să se rezolve problemele economice, războiul din Irak şi Afganistan şi celelalte probleme cu care se confruntă America, spiritul american a învins şi va învinge şi de acum înainte.