Între 3-12 noiembrie, la Liverpool (Anglia) se vor desfăşura Campionatele Europene rezervate seniorilor. Printre cei opt sportivi români care vor combate la Europene figurează şi un ploieştean, legitimat la Petrom- Patrolul: Georgian Popescu (cat. „60 kg”), pugilist care a urcat până în sferturile de finală la Jocurile Olimpice de la Beijing. Ion Moroiţă, antrenorul de la club al lui Georgian, ne asigură că starea elevului său este bună, „situându-se în limitele normalului”. După un stagiu la Piatra Neamţ, lotul sportivilor români îşi continuă pregătirile la Complexul Sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti, urmând să plece, luni noaptea, spre Liverpool.
Moroiţă afirmă că nu a fixat un obiectiv precis pentru elevul său, „ţelul nostru fiind o clasare cât mai bună”.
Ultimul turneu la care a participat până în prezent Georgian Popescu a fost cel de la Tampere (Finlanda), încheiat săptămâna trecută. Turneul a reunit sportivi din 16 ţări. Georgian, care va evolua la Liverpool în cadrul categoriei „60 kg”, a evoluat, de această dată, la „64”. El a ajuns în finală, pe care a pierdut-o, „fiind grav defavorizat de arbitraj. În compensaţie, organizatorii i-au acordat titlul de „cel mai bun pugilist al turneului”, afirmă Moroiţă.
Categorie: Sport
Moroiţă îl vrea cât mai bine clasat pe Georgian Popescu
- Scris de Irina Sima