- „Căpitanul” Valentin Țicu și mijlocașul Mario Bratu au primit convocări la echipele naționale „U21” și „U20” ale României.
FC Petrolul Ploiești a anunțat că Valentin Țicu va face parte din lotul reprezentativei „U21”, cea care își continuă pregătirile pentru turneul final al Campionatului European de anul viitor, selecționata pregătită de către Emil Săndoi urmând să dispute jocurile amicale cu Spania (23 septembrie, Cluj) și Țările de Jos (28 septembrie, Cluj).
Citește și: Ultima oră: Ploieștiul, desemnat capitala națională a tineretului
Vali Țicu, jucătorul din Superliga cu cele mai multe centrări expediate, conform indicelui Instat, este, de altfel, un obișnuit al „tricolorilor mici”, având trei prezențe adunate, pe parcursul anului trecut, în tricoul reprezentativei „U21”, a anunțat FC Petrolul Ploiești.
Mario Bratu, potrivit FC Petrolul Ploiești, revine la naționala „U20”, pentru jocurile amicale cu echipele similare ale Cehiei (22 septembrie, Chomutov) și Germaniei (28 septembrie, Arad). Mijlocașul „lupilor” a participat și la precedentele acțiuni ale „tricolorilor” „U20”, fiind prezent pe teren în meciurile cu Norvegia și Elveția, disputate în primăvara acestui an. Țicu și Bratu sunt jucători produși 100% de către Petrolul Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană