Petrolul joacă prima manşă a semifinalei Cupei României joi, la Galaţi, cu Oţelul. Tehnicianul formaţiei ploieştene spune că niciuna dintre cele două echipe nu se poate considera favorită şi precizează că lupii trebuie să marcheze la Galaţi pentru a-şi deschide drumul către finală.
"Va fi un duel de cel puţin 180 de minute. Într-o semifinală de Cupă nu se poate spune că există o favorită. Şansele sunt egale, chiar dacă, în campionat, noi suntem pe locul 2, iar ei pe 11.
Întâlnim totuşi o fostă campioană, o echipă care a jucat în Champions League. Sper să ne întoarcem cu un rezultat care să ne dea speranţe. Putem să realizăm acest lucru.
De la venirea lui Grigoraş, Oţelul creşte în exprimare. Este o echipă vioaie, agresivă, care are 4-5 oameni în careul advers tot timpul, iar atunci când pierde mingea în jumătatea adversă încearcă să o recupereze cât mai sus. Dar, dacă vom juca aşa cum am făcut-o la ultimele meciuri, putem să-i punem probleme. Sper să iasă un spectacol de calitate, iar noi să fim învingători.
I-am studiat destul de mult, am şi jucat cu ei la începutul acestui an, ştim ce poate fiecare jucător în parte. Vrem să facem un meci bun şi să ne întoarcem cu un rezultat care să ne dea speranţe că vom juca finala. Într-un duel tur-retur e foarte important să dai gol în deplasare, aşa că vom merge la Galaţi cu gândul să înscriem", a declarat Cosmin Contra în cadrul unei conferinţe de presă care a fost organizată marţi.
Cei mai buni 18
Tehnicianul Petrolului a adăugat că va pune pe foaia de joc cei mai buni fotbalişti disponibili. „Voi duce la Galaţi cei mai buni 18 jucători pe care îi am la dispoziţie. Marinescu a făcut, ieri, primul antrenament cu echipa după patru zile de pauză. Încă mai resimte dureri la spate şi rămâne să vedem dacă va termina cu bine şedinţa de pregătire din această seară şi dacă vom putea, astfel, să ne bazăm pe el. Grozav nu este recuperat, probabil că de săptămâna viitoare îl vom avea la dispoziţie, Neag şi Povilas sunt accidentaţi, iar Achim încă nu este pregătit să între în lotul de 18", a precizat antrenorul formaţiei ploieştene.
Mesaj pentru suporteri
Petrolul va beneficia de suportul unei galerii numeroase la Galaţi. Cosmin Contra are un mesaj pentru fani. "Ştiu că vor veni în număr mare la Galaţi, iar asta înseamnă că ne facem treaba bine. Suporterii sunt lângă noi şi, aşa cum am mai spus-o, împreună putem să ne realizăm obiectivele. Avem nevoie de ei, îi aşteptăm cu drag şi sperăm să-i facem fericiţi".
Program
Jucătorii Petrolului vor pleca miercuri la Galaţi. Partida cu Oţelul este programată joi, de la ora 20.30.
După meciul de Cupă, lupii se vor întoarce la campionat. Luni, este programat jocul cu Steaua, în deplasare, pe Arena Naţională, la care şi-au anunţat prezenţa cel puţin 2.000 de suporteri petrolişti.
În etapa următoare, petroliştii revin pe stadionul „Ilie Oană" pentru partida cu Viitorul Constanţa, programată sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19.00.