Categorie: Sport
- Scris de Radu IZVORANU
Gheorghe Hagi, considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti români din toate timpurile, a împlinit azi 47 de ani.
Sfârşitul de săptămână le-a adus ploieştenilor zăpadă cât pentru două ierni, iar Petrolului, două victorii. În Antalya ce se îndreaptă către primăvara mediteraneană, ,,lupii'' îşi îndreaptă şi ei parcursul şi echilibrează rezultatele din amicale. După două înfrângeri (0-1 cu naţionala Turkmenistanului şi 0-2 cu azerii de la FK Qarabag) au urmat tot atâtea victorii: 1-0 cu Dila Gori (Georgia) şi 2-1 cu FC Akzhayik Oral (Kazahstan).
Liber de contract după ce a fost legitimat, ultima oară, la Universitatea Cluj, argentinianul Elias Bazzi ar putea ajunge la Petrolul. În acest moment, conducerea formaţiei ploieştene poartă negocieri cu fotbalistul, însă, ascultându-l pe fostul mijlocaş al Universităţii, sunt şanse mici ca el să îmbrace tricoul galban-albastru. ,,Au fost unele discuţii, dar nu ştiu dacă vom ajunge la o înţelegere. Petrolul este singura echipă din România cu care am discutat. Aştept şi propuneri din afară, voi afla mai multe în perioada următoare", a spus Bazzi, pentru o publicaţie din Cluj. Dacă va ajunge la un accord cu Petrolul, Bazzi va fi coechipier cu atacantul Andrei Voican, împrumutat de U. Cluj până la finalul sezonului.
,,Vânat'' de managerul Petrolului, Valeriu Răchită, încă de iarna trecută, atacantul Mihai Dina a ajuns în sfârşit la gruparea ploieşteană.
Managerul Petrolului, Valeriu Răchită, ţine larg deschisă uşa cantonamentului de la Belek. Duminică au mai sosit alţi doi jucători străini. După francezul Thicot (autorul moral al autogolului prin care Petrolul a pierdut primul amical din Antalya, 0-1 cu naţionala Turkmenistanului şi care a şi plecat luni dimineaţă), pe seară s-a alăturat lotului şi portarul italian Matteo Gritti.
FC Petrolul Ploieşti va pleca, mâine dimineaţă, spre Antalya, pentru un stagiu de pregătire ce se va întinde până pe data de 15 februarie. Lotul "galben-albaştrilor" va fi alcătuit din Pavilas Valincius, Iuliu Oprea - Valentin Bărbulescu, Adrian Borza, Damien Boudjemaa, Selim Ben Djemia, Alexandru Buhuşi, Alin Buleică, Florentin Dumitru, Dănuţ Enescu, Nikola Komazec, Cristian Melinte, Soni Mustivar, Răzvan Neagu, Valentin Negru, Daniel Opriţa, Pompiliu Stoica, Aleksandar Stojimirovic, Bogdan Străuţ, Olivian Surugiu, Mihai Tudor şi Andrei Voican.
Din cauza ninsorii, conducerea Petrolului a hotărât să anuleze amicalul care trebuie să se dispute joi, la Boldeşti, în compania divizionarei judeţene Petrolistul. Astfel, după ce, miercuri dimineaţă, au efectuat vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din Bucureşti, lupii se vor pregăti la Ploieăti, până vineri, la plecarea în Antalya.