Categorie: Timp liber

postavarulRegia Pădurilor Kronstadt şi Salvamontul Braşov au anunţat că vor amenaja pe Drumul Roşu, care urcă din Poiana Braşov spre Vârful Postăvaru, un traseu tematic şi un popas de unde se vede mare parte din Ţara Bârsei. În locul de popas, primele amenajări au fost făcute încă din 1930, însă spaţiul va fi transformat în următoarea perioadă.

Salvamontiştii şi reprezentanţii Regiei Pădurilor şi-au dorit să cultive dragostea de munte şi drumeţii, în special, în rândul copiilor şi adolescenţilor, iar traseul conceput pentru distanţa dintre pârtia Bradul şi Vârful Postăvaru a fost gândit în acest scop.

La jumătatea traseului, se va putea face un popas, lângă Prăpastia Lupului, unde diferenţa de nivel ajunge şi la 100 de metri, lăsând loc unui peisaj spectaculos. „De la Prăpastia Lupului putem vedea începând de la Tâmpa, Măgura Codlei, Cetatea Râşnov, Râşnovul, Cristianul şi Vulcanul", precizează Ferencz, șef Serviciul Salvamont Brașo . Mai mult, în zilele senine se văd chiar şi Munţii Făgăraşului şi zona Bod-Feldioara.

Back To Top