Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

runa 15 iunie
Categorie: Timp liber

 • Runa Magica ne indică astăzi, o energie de fermitate care poate devia în agresivități, dar care poate fi stăpânită prin generozitate, relaționare socială și colaborare.
• Thurisaz este runa care ne arată riscul de violență, de greutăți, dar și disciplina, înțelegerea, introspecția, concentrarea.
• Runa Mannaz ne spune soluția pentru provocările zilei: colaborarea, relațiile sociale, prietenia, altruismul, solidaritatea umană.


Runa Thurisaz reprezintă în mitologia germanică ciocanul Mjolnnir, care era arma zeului Thor, considerat protectorul oamenilor și al bunurilor. Semnificația tradițională a runei cu acest simbol era următoarea: protecție, vești bune, autoritate sau stăpânire și, uneori, călătorii. Protecția oferită de această rună este asociată cu un noroc care vine pe neașteptate, sub forma unei surse neprevăzute de câștig. De asemenea, apariția lui Thurisaz într-un tiraj, mai ales atunci când este însoțită și de alte rune cu conotații benefice, indică faptul că ne vom afla în locul potrivit, la momentul potrivit, pentru a culege roadele. În pofida semnificațiilor de bun augur, runa Thurisaz ne avertizează că nu trebuie să ne „îmbătăm cu apă rece”, deoarece succesul nostru depinde de sfaturile bune ale celor din jur sau avem de-a face cu adversari mai puternici din punct de vedere intelectual sau financiar.
Semnificația tradițională în vechile limbi scandinave era legată ce cuvântul „turs”, care însemna „uriaș”. Din acest motiv, runa era asociată cu un uriaș bun. Semnificația înalt-spirituală a runei este aceea a unei forțe primare, corespunzătoare celor patru elemente din natură și elementaliilor care le sunt asociate (gnomi, silfide, elfi, salamandre).

CITEȘTE ȘI: Cinci elevi ploieșteni premiați la un concurs de matematică în Bulgaria. Totul despre această performanță la Actualitatea LIVE, de la ora 17.00

Runa Thurisaz ne arată astăzi protecție din partea divinității, vești bune care anunță o schimbare și implică o decizie înțeleaptă, o sursă neașteptată de câștig, datorată conjuncturilor potrivite. Runa mai anunță că așteptarea ne poate ajuta să trecem peste situații dificile, important este să nu opunem rezistență și să nu încercăm să grăbim lucrurile.
Tot Thurisaz ne spune să nu neglijăm sfaturile și indicațiile primite astăzi, din cauza orgoliului și a autosuficienței proprii. Să nu ne facem griji inutile, ci să încercăm să fim prudenți și să acționăm cu armonie și calm. Astfel, vom putea beneficia de potențialul indicat de runa Thurisaz astăzi: trecerea pe o nouă treaptă socială, cu toate avantajele ce decurg din aceasta. Ca talisman, ea folosește în studiu și meditație, autodisciplină, ștergerea unei situații rele și neutralizarea atacurilor de orice fel.
Alături de runa Mannaz, Thurisaz ne spune că ar fi bine să luăm decizii numai după consultarea unor persoane înțelepte sau experimentate în domeniul vizat care, astăzi ne confirmă bunele lor intenții. Mannaz este runa care simbolizează prietenia, comunitatea, umanitatea din noi, relațiile și gândirea socială. Mannaz exprimă generozitatea, prietenia, altruismul, solidaritatea umană, deschiderea către lume și interdependența cu societatea, totul depinzând însă de ceea ce dorim să obținem. Este runa ce reprezintă omul și care ne arată că ființa umană poate trece cu ușurință de la momente de glorie la cele de violență și înjosire. Deși destinul nostru urmează urcușuri și coborâșuri, dacă rămânem sinceri și corecți, vom atinge înțelepciunea care ne salvează de momente neplăcute. Astăzi, Mannaz ne anunță sprijin direct, sincer și dezinteresat, ce poate să apară sub diverse forme: sfat onest, cooperare, colaborare, susținere morală sau financiară, etc. Mannaz ne ajută în stabilirea unor relații sociale benefice.
Sfatul runelor:
Runa Magica ne avertizează, astăzi, să așteptăm momentul potrivit pentru a acționa. Rezolvările fericite depind de noi dacă reușim să fim mai sensibili la doleanțele altora. Suntem puși în gardă împotriva slăbiciunilor și defectelor noastre pe care este momentul să le analizăm obiectiv, să le identificăm și să le înțelegem, apoi să le rezolvăm printr-un act de voință ca să putem înainta pe drumul ales. Să ne păstrăm modestia, să ne ferim să facem planuri care ne depășesc, dar este și momentul să ne vindecăm complexele de superioritate și inferioritate care ne scindează pe interior. Capacitatea noastră de a critica excesiv îi îndepărtează pe ceilalți. Ființa umană este frumoasă atât prin defectele cât și calitățile ei și trebuie văzută ca un tot întreg. De asemenea, să fim atenți dacă interesele noastre sunt abordate în mod egoist și să reevaluăm acest aspect. Este o zi în potrivită pentru a ne exprima calitățile precum toleranța, altruismul, generozitatea.

CITEȘTE ȘI: PICTURĂ: Gheorghe Mosorescu, despre „Universuri paralele”

Back To Top