Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Timp liber

copil scoalaIată câteva sfaturi pentru părinţi, vizând o serie de principii morale de ordin practic, privind educaţia copiilor în mediul familial.

Respectă regulile.
Nu-l obliga, nu impune şi evită cuvântul "trebuie"! Prin poveşti de exemplu, îi poţi insufla valorile pe care doreşti să le transmiţi copilului tău. Educă-i gustul pentru libertate şi învaţă-l să îndrăznească. Învaţă-l că are voie orice atâta timp cât respectă legea, morala şi normele bunului simţ.

Organizează timpul.
Învaţă copilul să fie punctual, să preţuiască timpul propriu şi pe al altora, să fie serios, riguros şi disciplinat. Stabiliţi împreună programul de dimineaţă: ora de trezire, regulile şi programul de la baie, îmbrăcatul, luarea unui mic dejun sanatos etc. Fii un exemplu în respectarea regulilor casei.

Fără violenţă.
Copiii preiau prin comportament ceea ce văd în casă. Ca părinţi, este de preferat să evitam tonul ridicat, tensiunea, nemulţumirile exprimate în mod violent, reproşurile sau cuvintele urâte.
Nu critica un copil în faţa altui copil şi nu manifesta mai multă atenţie pentru unul dintre ei în cazul în care sunt fraţi. Ascultă-i pe fiecare dintre ei şi încearcă să îi înveţi comportamentele pozitive prin puterea exemplului.
Invaţă-l să împrumute lucrurile, să le ceară folosind "te rog" şi să mulţumească la înapoiere. Arată-i cum să răspundă colegilor violenţi, spune-i să nu treacă sub tăcere ce i se întâmplă, să anunţe profesorii şi părinţii imediat, să plece rapid de la locul conflictelor fizice pentru a nu deveni victimă, să nu răspundă prin violenţă la violenţă.

familieBunele maniere.
Învaţă-l să se comporte civilizat mai ales în public: să cedeze locul în autobuz; să nu vorbeasca zgomotos, să salute, să aplaneze conflictele, să fie atent şi grijuliu cu copiii mai mici, cu cei nevoiaşi sau cu dizabilităţi; să respecte mediul şi să aibă grijă unde aruncă resturile alimentare sau deşeurile; sa foloseasca expresiile "te rog" şi "îmi dai voie", "îmi cer scuze", "ămi pare rău" sau "pot să te ajut?". Învaţă copilul să îi pese de felul în care păstrează lucrurile şi să deprindă responsabilitatea de a se îngriji de el şi de ceilalţi.

Cărţi sau computer?
Propune-i copilului jocuri şi programe educative pe calculator, din care să înveţe atât noi cunoştinţe, cât şi noi comportamente.
Preferabil este ca primele învăţăminte ale copilului să fie desprinse din cărţi şi lecturi. Controlează-i lecturile, comentaţi-le împreună, dezbateţi soarta personajelor, principiile lor de viaţă şi desprindeţi morala.

Negociază.
Ce fel de haine, pantofi, rucsac şi tunsori se poartă? Statutul social este foarte important pentru noi toţi şi copiii nu fac excepţie. Nu îi subestima sentimentele şi dorinţa de a se integra social, ci încearcă să-l ajuţi să se integreze, în limitele valorilor, gusturilor estetice şi ale posibilităţilor financiare din familie. Permite-i să îşi aleagă rechizitele şi hainele, dar în limitele unui buget stabilit înainte de a merge împreună la cumpărături. Dacă vrea prea multe, încearcă să temperezi această pornire şi oferă variante de alegere: "Îţi iau ghiozdan nou, deşi e bun cel vechi, însă la ce renunţi anul acesta? La bicicletă, la role?". Creaţi o negociere care să nu-i permită să i se dea totul de-a gata. Învaţă-l că nimic nu i se cuvine pur şi simplu.

Conversaţie, nu televizor. Rolul pasiv de telespectator nu-i potenţează imaginaţia. Deschide un atlas si cere-i sa iti citeasca despre animale. Stârneşte-i curiozitatea şi îţi va pune o mulţime de întrebări - aşa veţi începe o discuţie interesantă. Mergeţi împreună la teatru, la muzeu şi acordaţi importanţă sportului sau plimbărilor în aer liber.

Back To Top