Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Timp liber

caini si pisiciCele mai des întâlnite animale de companie ale omului sunt pisica şi câinele. În general aceste două animale sunt privite ca inamici, credinţa populară fiind că cele două specii ar fi incompatibile.
Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv, în 140 de locuinţe în care se găseau atât pisici cât şi câini, în două treimi din casele (familiile) participante la studiu exista o relaţie amiabilă între cele două specii. În 20% din cazuri animalele erau indiferente unele faţă de altele, în 10% din cazuri înregistrându-se conflicte. O relaţie armonioasă exista în condiţiile în care pisica fusese adoptată înaintea câinelui şi dacă acesta fusese adoptat în primele luni de viaţă ale pisicii.
Acelaşi studiu a scos la iveală faptul că animalele îşi pot învăţa reciproc limbajul corpului, chiar şi atunci când ele sunt complet diferite. Rezultatele acestui studiu au demonstrat foarte clar că o credinţă populară poate fi complet greşită.

 

Relaţia dintre o pisică şi un câine poate varia de la agresiune, indiferenţă, ostilitate până la prietenie. Pisicile şi câinii sunt animale cu temperamente diferite, gândesc în mod diferit şi au moduri de viaţă diferite.
O pisică se va ataşa mai mult de casă şi va dori un spaţiu numai al ei, unde să nu fie deranjată de nimeni, pe când un câine se va ataşa de stăpânii lui şi va dori să fie cu ei în permanenţă. De asemenea se poate spune că pisicilor nu le plac intruşii, nu le place ca spaţiul lor personal să fie invadat şi nu le place să fie luate prin surprindere.
Un câine bine dresat va da ascultare comenzilor stăpânului, pe când o pisică va face exact ceea ce va dori.
Iubind libertatea, pisica va avea nevoie de un loc unde să se ascundă de câine, ori de câte ori va simţi nevoia.
Câinele va vedea în pisică un nou tovarăş de joacă, va alerga pisica şi va încerca să o prindă. Astfel de acţiuni nu vor fi agreate de pisică şi ele pot însemna „vandalizarea" spaţiului ei personal, pe care va dori să îl apere scoţând gheruţele.

Principalul motiv al duşmăniei îl constituie modul diferit de comunicare dintre pisică şi câine. Pisica dă din coadă atunci când este nervoasă şi supărată, pe când un câine care dă din coadă nu face altceva decât să îşi exprime bucuria şi dorinţa de a se juca. Un câine va căuta mângâiere şi afecţiune întotdeauna, dar o pisică se va lăsa mângâiată doar atunci când va avea ea chef. Câinele se poate apropia de pisică pentru a se juca, sau chiar o va alerga prin casă, iar pisica va interpreta acest lucru ca pe o provocare la luptă şi va acţiona în consecinţă.

O pisică poate manifesta ostilitate faţă de câine şi dacă a fost victima unei agresiuni din partea altor câini. Şi cum pisicile au o memorie foarte bună, ea va privi cu suspiciune orice alt câine care se apropie de ea.
Totuşi convieţuirea dintre cele două specii este posibilă. Trebuie să urmăreşti acomodarea cu celălalt animal, adaptabilitatea într-o nouă familie, relaţionarea dintre cele două animale.

Un minim de cunoştinţe, despre cele două specii, îţi vor fi de mare folos. Se recomandă castrarea animalelor, deoarece după castrare animalele sunt mai puţin agresive.
Dacă cei doi cresc împreună încă din frageda pruncie a amândorura, există posibilitatea ca ei să se înţeleagă perfect.
Probleme ar putea să apară atunci când mai aduci un animal, în special dacă amândoi sunt adulţi.
În cazul în care ambele animale sunt adulte în momentul adopţiei, este bine să aduci în casă prima dată pisica, astfel câinele o va considera un membru al familiei şi nu un "duşman".
În general durează cam 15-20 de zile până când cele două animale se cunosc şi se împrietenesc. Important este să ai răbdare, sa fii ferm cu ele şi să adopţi acelaşi comportament faţă de amândouă. Ele nu trebuie să se simtă neglijate sau favorizate, deoarece se pot crea antipatii.
Acomodarea celor două animale este bine să se facă în timp, să aibă acelaşi program, iar stăpânii trebuie să manifeste acelaşi comportament şi atitudine faţă de amândouă. Această relaţionare se face treptat, prin joaca cu cele două animale, mai întâi individual apoi în prezenţa celuilalt animal.
În cazul în care cele două animale nu se înţeleg, nu ţipa la niciuna dintre ele şi nu le lovi!
Există însă şi cazuri în care cei doi devin prieteni buni încă de la început, sau în care se vor tolera reciproc fără a se împrieteni şi cazuri în care orice am face cei doi nu se vor înţelege niciodată.

Back To Top