Există numeroase condiţii care determină probleme ale pielii la câini, dar cele mai comune sunt de departe alergiile. La câine alergia este similară cu febra ridicată de care suferă oamenii. Organismul reacţionează la particulele inhalate, precum polenul şi praful. Animalele nu strănută, ele au mâncărimi ale pielii, scărpinându-se insistent, lingându-se şi muşcându-se pentru a scăpa de starea de disconfort. Şi la animale alergiile sunt ereditare, transmiţându-se la pui.
Lăsate netratate, alergiile le vor face pe animale să se scarpine şi să se lingă constant. Câinii îşi pot provoca răni care se pot transforma ulterior in infecţii. Se poate folosi medicaţia orală pentru a controla mâncărimile. În cazurile mai severe, animalelor li se fac teste de piele pentru a depista care este substanţa la care acestea sunt alergice. Veterinarul poate injecta animalului material alergenic în doze foarte mici, pentru a-i fortifica sistemul imunitar. Alte tratamente pentru alergie includ imunoterapia, antihistaminicele, steroizi şi şampoane medicinale. Dacă suspectezi că animalul tău de companie suferă de o alergie consultă neapărat medicul veterinar.
Câinii cu alergii pot prezenta următoarele simptome:
- îşi rod labele;
- îşi freacă faţa de covor;
- se scarpină pe corp;
- au frecvente infecţii ale urechilor (otite);
- îşi pierd părul;
- au pielea mutilată.
Câinele care este alergic la ceva arată aceasta prin probleme ale pielii şi mâncărimi, adică prurit. Poate părea logic ca dacă un câine este alergic la ceva ce inhalează (atopie), cum ar fi anumite granule de polen, îi va curge nasul; dacă este alergic la ceva ce mănâncă (alergie alimentară), de exemplu la carnea de vită, poate să vomite; dacă este alergic la înţepăturile unor insecte (urticarie), poate să facă o umflătură la locul înţepăturii. În realitate, câinele va prezenta rar aceste simptome. În schimb, va avea o senzaţie de mâncărime uşoară până la intensă pe tot corpul şi poate o infecţie cronică a urechii.
În plus, câinii alergici îşi rod adesea labele până ce acestea se irită şi se înroşesc (labele sunt singurele care au glande sudoripare şi acestea se inflamează în caz de alergie).
E posibil să-şi frece faţa de covor sau de canapea sau să-şi scarpine părţile laterale şi burta. Deoarece glandele urechii ce produc ceara intră în supra-activitate ca reacţie la alergie, apar infecţii ale urechii. Bacteriile şi fermenţii îşî fac adesea apariţia în excesul de ceară şi de reziduuri.
Leziunile pielii întâlnite la un câine alergic sunt de obicei rezultatul auto-mutilării pielii prin roadere şi scărpinare. Uneori se produce căderea părului, pe porţiuni, ceea ce îi dă un aspect de pete. Pielea însăşi poate fi uscată şi cu cruste, înroşită sau uleioasă, de la caz la caz. Sunt frecvente infecţiile bacteriene secundare ale pielii datorită acestor leziuni produse de câinele însuşi. Astfel de infecţii pot fi tratate cu antibiotice.
Când un câine este alergic la ceva, organismul său reacţionează la anumite molecule numite alergeni.
Aceşti alergeni pot proveni din: copaci, iarbă, polenul plantelor, ţesături (precum lâna sau nylon-ul), cauciuc sau material plastic, alimente şi aditivi alimentari, diverse tipuri de carne, cereale sau coloranţi, produse lactate, praful din casă, muşcături de purici.
Simplificând, motivul pentru care toţi aceşti alergeni produc mâncărimi ale pielii este că atunci când ei sunt inhalaţi, ingeraţi sau vin în contact cu corpul câinelui, determină sistemul imunitar să producă o proteină numită IgE. Această proteină se fixează apoi de celule, numite celule-catarg, localizate în piele. Când IgE se ataşează la aceste celule-catarg, determină eliberarea diverselor substanţe chimice iritante, cum ar fi histamina. La câini, aceste reacţii chimice şi tipuri de celule apar în cantitaţi mari numai la nivelul pielii.
Trebuie reţinut că animalele de companie trebuie să fie expuse la alergen o anumită perioadă înainte să apară alergia. Excepţiile sunt posibile, ca de exemplu alergia la muşcături de insecte, care poate apărea numai după câteva expuneri. Organismul animalului trebuie să înveţe să reacţioneze la alergen. Este o reacţie dobândită a sistemului imunitar, care este programată genetic şi transmisă din generaţie în generaţie la mai multe rase.
Alergiile sunt în mod special frecvente la anumiţi Terieri, precum Scoţian, West Highland White, Cairn şi Fox Sârmos; câini din rasa Lhasa Apsos; precum şi rase mai mari, cum ar fi Seter Englezesc şi Irlandez, Retriever şi Dalmaţian. Alergiile sunt frecvente cu deosebire la Mops, Schnauzer miniatural şi Buldog Englezesc.
La animalele de companie, alergiile încep de obicei să apară la vârsta de 1-3 ani. Pot apărea şi la 6-8 ani, dar peste 80% încep mai devreme. Ceea ce agravează situaţia este că, pe măsură ce animalul îmbătrâneşte, el dezvoltă de obicei din ce în ce mai multe alergii şi reacţia la un anumit alergen devine mai intensă.
Majoritatea alergiilor sunt de inhalare şi sezoniere (cel puţin la început). Câinele poate fi alergic la un anumit polen care este prezent în mediu timp de trei săptămâni într-un an. Cazul în speţă este uşor de tratat. Indiferent cu ce tratezi animalul, starea lui începe să se amelioreze în patru săptămâni.
În cazurile în care alergia este uşoară, dar pielea iritată s-a suprainfectat cu bacterii, un antibiotic cu spectru larg va elimina infecţia, iar pielea poate reveni la o înfăţişare aproape normală, chiar dacă tratamentul nu a vizat în nici un fel alergia.
Se poate ajunge la un diagnostic precis al alergiei şi la determinarea exactă a factorilor alergeni folosind una din următoarele trei metode:
- testare alergică (intradermică sau prin teste de sânge);
- eliminarea individuală a lucrurilor din mediul de viaţă al animalului, până la găsirea vinovatului;
- terapia de reacţie.
Cea din urmă nu este cea mai exactă, dar de obicei produce cea mai rapidă ameliorare pentru animal şi este cea mai avantajoasă pentru buzunarul posesorului. Un exemplu ideal ar fi câinele care este alergic doar la polen de copac. În fiecare an, în aceeaşi lună, câinele începe să-şi roadă labele, să se scarpine pe părţile laterale ale corpului şi să-şi frece faţa de mobilă. Veterinarul alege o tabletă şi/sau o singură injecţie, care va suprima alergia în cele 3-4 săptămâni necesare. În două zile animalul îşi revine şi trebuie să aştepte până în anul următor, când se va întoarce la veterinar cu aceeaşi problemă. Acesta va arunca o privire în fişa animalului şi va repeta probabil tratamentul anterior. Din păcate, lucrurile nu merg întotdeauna la fel de bine. Un scenariu mai frecvent pentru un câine este că acum el are şase ani. Pe la vreun an şi jumătate a început să se scarpine şi nu s-a mai oprit de atunci. Acum are pe piele porţiuni întinse care prezintă de 2-3 ori grosimea lor normală, pielea este crăpată şi sângerează intermitent şi nu mai are deloc păr. Canalul auditiv este dureros, infectat şi inflamat până la punctul în care impietează asupra capacităţii auditive a câinelui. Câinele nu se simte bine, este rareori în stare să doarmă noaptea, trezindu-se frecvent pentru a se scărpina sau pentru a se roade. E foarte posibil chiar să aibă febră, cu intermitenţe, datorită recurenţei infecţiilor bacteriene ale pielii. Încă îi mai place, totuşi, să se comporte ca un câine, deşi se simte se simte din ce în ce mai rău. Este extrem de important să găsim acel/acei alergen/alergeni la care este sensibil câinele, pentru a-l putea ajuta eficient.
