Categorie: Timp liber

testoasaPentru broaştele ţestoase, ca pentru toate vieţuitoarele de altfel, alimentaţia reprezintă o necesitate. Pe lângă particularităţile biologice specifice, în alimentaţia ţestoaselor se vor avea în vedere şi necesităţile organismului, determinate de anotimp, vârstă, variaţiile mediului înconjurător şi metabolism.
Ţestoasele pot fi hrănite cu succes în captivitate, sub rezerva cunoaşterii de către crescător a câtorva elemente de bază.
Unul dintre cele mai importante elemente pe care trebuie să le avem în vedere în momentul achiziţionării unei broaşte ţestoase, este de a stabili cu certitudine specia căreia îi aparţine şi deci tipul de hrană: carnivor, omnivor sau vegetarian.
Din experienţa crescătorilor de broaşte ţestoase, se ştie că pe lângă hrana lor specifică din mediul natural, în captivitate, ele se pot uneori adapta la o hrană ce poate fi apreciată ca fiind neaşteptată.

Hrănirea broaştelor ţestoase carnivore
Unul din principiile de bază în alimentaţia broaştelor ţestoase este de a administra acestora o hrană cât mai variată, care să asigure toate elemente necesare organismului, pornind de la proteină şi încheind cu săruri minerale şi vitamine.
Daca nu se asigură cerinţele minim biologice ale organismului ţestoaselor prin alimentele administrate, este obligatorie suplimentarea raţiei cu elemente minerale şi vitamine, evitând astfel o serie de carenţe, care se vor putea corecta deosebit de dificil, sau nu vor putea fi corectate, cu consecinţe negative.
Raţia administrată ţestoaselor carnivore cuprinde în mod obligatoriu carne provenită de la diferite animale domestic - cu excepţia celei de porc care este greu digerabilă. De asemenea, ea trebuie să mai cuprindă organe, peşti, melci, râme, hrană preparată special.
Cantitatea de hrană depinde de apetitul fiecărui individ în parte, având în vedere perioadele de trecere dinspre sau înspre hibernare, temperatura mediului ambiant care reglează pofta de mâncare şi de activitatea reproductivă din sezon.
Rezultatele cele mai bune se obţin când hrana broaştelor ţestoase de apă este vie.
În funcţie de vârsta broaştelor, administrarea hranei se va face diferenţiat. Astfel, la ţestoasele tinere, administrarea hranei se face la intervale mai mici, la început de două ori pe zi, iar apoi, o dată pe zi, pe când cele adulte, hrănirea se va face o dată la două sau trei zile.
Alimentele care sunt mai fragede se pot administra ca atare, iar cele mai dure, se vor da tocate sau tăiate în bucăţi mici.
Hrana trebuie să se administreze cât mai variat, să cuprindă două sortimente şi să nu se dea în cantităţi prea mari, deoarece, prin oxidare şi descompunere poluează apa din acvariu, constituind astfel o sursă de îmbolnăvire.
Chiar şi acestor carnivore, pe lângă hrana de bază, li se vor administra săptămânal de cel puţin două ori, frunze verzi de salată, ce aduc un aport considerabil de săruri minerale si vitamine.

Back To Top