- Incidentul a avut loc, luni seară, după ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, pasager într-un autoturism, din motive necunoscute, s-a aruncat din mașina în care se afla.
- Traficul rutier este restricționat, pe DN1 - Centura de Vest a Ploieștiului, pe prima bandă de mers pe sensul Ploiești - Brașov, pentru efectuarea cercetării la fața locului.
UPDATE: Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pentru că manifesta un comportament agitat a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă la substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.
O persoană a sunat la 112 și a anunțat evenimentul rutier. Incidentul grav a avut loc pe DN 1 - Centura Vest Ploiești, la kilometrul 64+500 metri. Un tânăr în vârstă de 22 ani, pasager dreapta față, din motive necunoscute, s-a aruncat din autoturismul în care se afla.
La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției și ale Serviciului de ambulanță. Tânărul despre care se spune că s-a aruncat din mașina aflată în mers este asistat medical la fața locului.
„Conducătorul autoturismului, în vârstă de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă a sensului de mers Ploiești - Brașov pentru efectuarea cercetării la fața locului”, a precizat IPJ Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană