Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

prodan reghecampf scandal ordin de protecție
Categorie: Actual
  • Impresarul Anamaria Prodan şi antrenorul Laurenţiu Reghecampf s-au prezentat la Poliţia Snagov, vineri seară, acuzându-se reciproc de agresiune.
  • Poliţiştii au emis ordine provizorii de protecţie pentru fiecare dintre ei împotriva celuilalt, ambii având nevoie de îngrijiri medicale.
  • De asemenea, au fost întocmite trei dosare penale.

Foștii soți au ajuns aproape în același timp la Poliție, răniți, și au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit polițiștilor care, după audieri, au emis ordine de protecție provizorii pentru cei doi.

”La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliţiei Staţiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeaşi subunitate de poliţie o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând şi  numărul de urgenţă 112, iar  fiecare în parte, sesizând la sediul poliţiei faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt”, a transmis, vineri seară, IPJ Ilfov. 

Un echipaj medical a fost chemat la fața locului, pentru a le acorda îngrijiri ambelor persoane.

”În cadrul activităţilor specifice poliţiştii din cadrul Politiei Staţiunii Snagov au aplicat 2 formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise 2 Ordine de Protecţie Provizorii. În cauză au fost deschise 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire sau alte violenţe”, a mai precizat sursa citată. 

IJP Ilfov a mai anunțat că, ”în acelaşi timp, la sediul Poliţiei Staţiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menţionat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare”. 

VEZI ȘI: Mamă și fiu prinși împreună, la furat. Au făcut echipă după ce, înainte, au cerut ordin de protecție unul împotriva altuia

Back To Top