- Scris de Sebastian IGNAT
Franţa şi Germania au solicitat Comisiei Europene (CE), într-o scrisoare comună, să revizuiască Codul Frontierelor Schengen astfel încât să ţină cont mai bine de ameninţarea teroristă, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
"Persistenţa ameninţării teroriste şi eficacitatea controalelor actuale la frontierele interne demonstrează necesitatea revizuirii Codului Frontierelor Schengen (...) în caz de ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau la adresa securităţii interne", au scris ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, şi omologul său francez, Bruno Le Roux.
Scrisoarea, redactată la Berlin, este adresată în principal prim vice-preşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi colegilor săi însărcinaţi cu chestiunile ce ţin de migraţie şi de securitate, respectiv Dimitris Avramopoulos şi Julian King.
Cei doi miniştri doresc o restabilire a controalelor pe "durate superioare celor prevăzute în prezent" şi să se acţioneze astfel încât condiţiile de exercitare a controalelor în afara unei perioade restabilite să fie "relaxate".
Sursa: mediafax.ro
Parlamentul European a ratificat miercuri Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA) Uniunea Europeană - Canada, cu 408 de voturi pentru, 33 de abţineri şi 254 de voturi împotrivă, scrie presa internaţională. Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu 1 decembrie 2017.
Washington Post a dedicat editorialul de marți protestelor masive din România. Principalul articol de opinie, semnat de Boardul Editorial, prezinta poziția ziarului pe cele mai importante evenimente din întreaga lume.
Kim Jong-nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, a fost asasinat pe aeroportul din metropola Kuala Lumpur din Malaezia, susține o sursă guvernamentală sud-coreeană.
Prima pădure verticală din Asia ia naștere pe turnurile Nanjing din China, care vor fi gata în 2018.
Și Ungaria se confruntă cu problema supraaglomerării din închisori. Numai că ungurii nu vor să le dea drumul pușcăriașilor pe stradă, ci vor construi noi centre de detenţie.
Asalt diplomatic fara precedent la guvernul PSD: Sase tari partenere, printre care SUA, Franta, si Germania, isi exprima "ingrijorarea profunda" in legatura cu ordonanta adoptata noaptea, despre care scriu ca "a subminat lupta anticoruptie din ultimii zece ani" si "risca sa deterioreze pozitia internationala a Romaniei". Cele sase tari care au semnat scrisoarea de o duritate extrema sunt SUA, Franţa, Germania, Olanda, Belgia si Canada.
Noi zvonuri despre smartphone-ul Apple care va fi lansat cu ocazia aniversării de zece ani a seriei iPhone sugerează că acesta ar putea fi modelul „Pro" despre care se vorbea anul trecut. Acest model ar putea fi lansat alături de generaţia iPhone 7S, fiind echipat cu hardware mai puternic şi funcţii noi şi care în consecinţă ar putea fi lansat la un preţ mai mare decât al „fraţilor" săi, scrie
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, au avertizat Guvernul României să nu submineze lupta împotriva corupţiei. Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina ordonanţele de urgenţă privind Codul penal şi graţierea.