Poliţia şi armata olandeză au evacuat, astăzi, peste 800 de persoane din mai multe sate situate în nordul ţării, de teama că un dig învecinat s-ar putea surpa, cedând ploilor abundente din ultimele zile

„Ne rugăm, pentru prosperitatea Moldovei, a poporului moldovenesc, ca orientarea politică a R. Moldova să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”( patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse )

Deşi R. Moldova este un stat independent şi suveran ( e drept, creat artificial ), scăpat din ghearele Moscovei acum 20 de ani, fraţii noştri de peste Prut continuă să fie controlaţi de Rusia. Putere imperială care, prin vocea Bisericii, susţine că toată lumea ortodoxă, cel puţin, trebuie condusă de la Moscova. Cum altfel se poate înţelege “ruga” patriarhului Kirill, care cere mila Domnului pentru ca “ orientarea politică a R.Moldova să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. Cu alte cuvinte, sfinţia (nemernicia) sa îndrăzneşte, în numele Domnului, să se amestece în treburile interne ale altui stat, omiţând faptul că R. Moldova s-a reorientat deja politic: spre Europa, spre democraţie, libertate şi demnitate. Aspiraţii greu de obţinut totuşi, datorită faptului că societatea moldovenească încă se zbate între vectori geopolitici diametral opuşi.

Când preşedintele rus Putin i-a conferit, în 2006, Patriarhului Aleksii Premiul de Stat al Federaţiei Ruse, semnificaţia alegerii primului beneficiar al înaltei distincţii nu a scăpat nimănui. Era o confirmare la cel mai înalt nivel a relaţiei strânse între instituţiile pe care le reprezentau cei doi lideri. Căci unul dintre elementele cruciale ale „doctrinei Putin” este şi cimentarea relaţiei dintre Biserică şi Stat. Să mai notăm, în treacăt, că cel de-al doilea laureat al Premiului de Stat, primit tot din braţele viguroase ale „cekistului” Putin - cum îi place să se autodefinească  - a fost nimeni altul decât Soljeniţin. Simbolistica gestului este iarăşi intensă: politica Rusiei îşi asumă, explicit, naţionalismul „alb” al celor care au fost obligaţi de sovietici să o părăsească, cu consimţământul lor evident.

Geopolitica Ortodoxiei

Un comunicat al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove din 4 aprilie a.c. ne anunţă că la şedinţa sinodalilor din dimineaţa aceleiaşi zile „s-au discutat aspecte organizatorice ale vizitei canonice în RM a Sanctităţii Sale Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, preconizată pentru 8-12 octombrie 2011”. Nu este primul patriarh Rus care vizitează RM şi nu e deloc întâmplător faptul că discuţiile din jurul preconizatului eveniment resuscită o dezbatere cu conotaţii mai degrabă (geo)politice decât religioase.

Una dintre ele ţine de ceea ce s-a numit „geopolitica ortodoxiei”. Sintagma a fost utilizată pentru prima dată în 1994, ca titlu al unei lucrări semnate de geopoliticianul francez François Thual (nu întâmplător, creştin ortodox). Ideea de bază este că importanţa geopolitică a factorului religios nu mai poate fi neglijată, pentru că „în ultimele două sute de ani, bisericile ortodoxe au influenţat sau marcat diplomaţia relaţiilor internaţionale în zona slavo-bizantină şi, totodată, ilustrează cum statele din această zonă s-au putut baza pe ideologiile religioase pentru a-şi satisface ambiţiile geopolitice clasice”. Exisă un specific al evoluţiilor geopolitice în această zonă, al cărui nucleu tare poate fi developat astfel: „...interferenţa religiei şi a geopoliticii funcţionează într-o manieră particulară în acest univers, specificitatea ortodoxiei constând în starea de fuziune simbiotică între elementul naţional şi cel religios”.

Chestiunea spaţiului ortodox se complică însă şi depăşeşte cadrul strict geopolitic, căci aici se adaugă un soi specific de relaţioare a religiei cu statul. Este vorba despre un amestec unic dintre filetism şi imperialism. Puseurile acestei viziuni se mai ivesc, ici colo, pe plaja modernităţii europene, dar prezenţa ei este de departe cea mai pregnantă în cadrul Ortodoxiei Ruse. Idei precum cea a „Sfintei Rusii”, spaţiu canonic inalienabil al Rusiei, „Lumea Rusă” etc, nu fac decât să confirme faptul că, precum în scrierile lui Dostoievschi - unde Iisus Hristos căpăta chipul rusesc al lui Alioşa Karamazov - şi Ortodoxia trebuie să fie rusă sau să nu fie deloc. Vechea pulsiune a misiunii mântuitoare a Rusiei, „visată” ca o a treia Romă, vibrează periculos şi din ce în ce mai vizibil.

„Sfânta Rusie” în traducere moldovenească

În această „Lume Rusă”, denumire „înduhovnicită” pentru un puseu imperial mai vechi, intră, în viziunea Moscovei, şi RMoldovas. Demn de remarcat este aici mesajul pe care actualul Patriarh al Rusiei l-a trimis cu ocazia hirotonirii arhimandritului Nicodim Vulpe de la Orhei ca Episcop de Edineţ şi Briceni : „Biserica Ortodoxă din Moldova constituie o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei”, iar „poporul moldovenesc, urmându-I lui Hristos pe calea împlinirii sfintelor Lui porunci, a mers, sute şi sute de ani, umăr la umăr cu popoarele Rusiei ortodoxe. Mult timp noi am fost un singur stat (…). Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Bielorusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii, înfăptuind această unitate prin apartenenţa la o singură Biserică-Mamă”. Elementele acestei relaţii speciale sunt numeroase: premii peste premii acordate de către patriarhii Bisericii Ruse preşedinţilor loiali ai RM - şi viceversa! - proiecte politice de tipul celui gestionat de Valeriu Pasat împreună cu Mitropolitul Vladimir, utilizarea canalelor bisericeşti drept canale diplomatice şi politice etc. Dar la toate acestea se mai adaugă ceva.

O politică deloc inocentă

În stânga Prutului există astăzi două mitropolii: una a Basarabiei - sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române, alta a Moldovei - care ţine de Patriarhia Rusă. Dar în binomul iniţial România-Rusia a mai apărut un element: Republica Moldova. De remarcat faptul că titulatura Mitropoliei Ruse este „Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove” (!?!), ilustrând astfel pretenţia de a fi succesoarea de drept a întregii Mitropolii a Moldovei (comparaţia cu propovăduitorii „moldovenismului agresiv”, care declară RM drept singura succesoare a Principatului Moldova, e greu de evitat.) În plus, apropierea simbolică a unor elemente din patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române nu este nici ea inocentă. De pildă, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove conferă un veritabil cult voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, deşi Biserica Ortodoxă Română - nu cea rusească - e cea care l-a canonizat. Mai mult, dorind să sublinieze diferenţierile, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove prăznuieşte această zi pe 15 iulie, deşi sărbătoarea Binecredinciosului Voievod este orânduită pe 2 iulie.

Moscova (tot) nu crede în lacrimi

Avem acum elementele mozaicului. Problema de fond a vizitei anunţate a Patriarhului Rus la Chişinău (dar şi la Tiraspol) ţine de modul în care se va articula resurecţia „moldovenistă” din acest spaţiu - noua formă de asumare identitară de peste Prut şi care poate fi numită „moldovenism europenist” - cu politica şi geopolitica eclesială a Moscovei. Mai concret, cum se va plia Rusia faţă de „provocarea” autocefaliei „Bisericii Moldave”, despre care se tot vorbeşte de la o vreme încoace. Dincolo de problemele majore pe care un asemenea scenariu le va declanşa în zonă (în special, în Ucraina), rămâne de urmărit cum va fi instrumentată chestiunea la Moscova, care are toate cărţile în mână, una numindu-se…„dosarul transnistrean”. Dar asta nu va însemna decât faptul că indică, cinic, o pistă falsă, cu un singur scop: scoaterea din discuţie a Mitropoliei Basarabiei, implicit a Bisericii Ortodoxe Române din această zonă.

Astfel, ar fi nu numai inconsecvent, dar şi ironic, să vituperăm, ecleziastic, împotriva unui prezumat „naţionalism românesc” - sau rusesc - pledând în numele... „naţionalismului moldovenesc”.

Ioan POPESCU
Sursa: Lumea credinţei, mai 2011

Omul de afaceri George Iacobescu, preşedinte şi director executiv al grupului Canary Wharf a fost înnobilat de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, primind titlul de Cavaler (Knight Bachelor), se arată într-un comunicat al ambasadei României la Londra, remis Mediafax.
Foto: Hotnews.ro

Textul integral, AICI

După cum se ştie, economia produce mărfuri şi servicii pentru consumatori. Piaţa neagră, paralelă, secundară, din umbră sau oricum am numi-o produce exact aceleaşi mărfuri şi servicii, însă nedeclarate sau neînregistrate de oficialităţi. Acelaşi lucru este valabil pe piaţa forţei de muncă.

Activitatea economică paralelă. Consecinţe

În România şi Rusia jumătate, în Grecia o treime, în Italia şi Spania o pătrime, iar în Marea Britanie o zecime din activitatea economica şi comercială se face cu bani gheaţă şi nu este înregistrată de autorităţi.
Consumatorului îi este, de regulă, indiferent dacă curăţenia locuinţei sale, impozitul pe ţigările de contrabandă, repararea automobilului, a instalaţiei sanitare din apartament, o plombă sau proteza sa dentară  etc sunt înregistrate, evidenţiate în produsul intern brut (PIB) sau nu.
Pentru statisticienii UE activitatea economica paralelă, pe piaţa neagră, este cunoscută şi ea urmează a avea consecinţe directe. Astfel obligaţiile Greciei, Italiei sau Spaniei faţă de bugetul UE trebuie să fie corectate, majorate, iar fondul de ajutorare a şomerilor din aceste regiuni trebuie diminuat proporţional cu activitatea neînregistrată oficial.

Vechiul conflict al mentalităţilor

Astăzi, 28 de milioane de aşa-zişi someri din UE lucrează la negru, activează pe piaţa neagră, paralelă, din umbră şi, ca urmare, nu plătesc asigurări sociale sau impozit, o sumă evaluată la cam cât produce Marea Britanie în întregime, în timp ce 17,5 milioane de şomeri vest-europeni profită de avantajele sistemului de asigurări sociale al UE.
La o privire mai atentă, vechiul conflict dintre mentalitatea şi sistemul social-economic anglo-saxon, pe de o parte, şi cele continental vestic, central-european romano-catlolic şi oriental-greco-ortodox, pe de altă parte, devine evident.
Anglo-saxonii creează locuri de munca pe bandă rulantă, dar cer acceptarea unei diferenţieri sociale greu de integrat în mentalitatea continental-europeană, din Uniunea Europeană, iar ţările ortodoxe din fostul lagar comunist sunt încă într-un proces de acumulare primitivă de capital.
Membrii continentali ai UE sunt pentru politica impozitelor mari în favoarea celor defavorizaţi de soartă. O luptă social-politică şi  religioasă veche de o mie de ani. Mai ales că ţările protestante, Marea Britanie, Suedia şi Danemarca, au încă rezerve faţă de o integrare în clubul monedei unice EURO.
Criticii sistemlui de asigurări sociale continental, al UE, se plâng că aici ar exista obligaţiile fiscale exagerate. Adversarii lor însă afirmă că în ţările în care obligaţiile faţă de stat sunt mari, ca de exemplu în Austria, Suedia, Finlanda, piaţa neagră, adică economia paralelă, este, în mod surprinzător, redusă. De fapt, avem de-a face cu trei mentalităţi, culturi economice si religioase.

 

1. Europa de est, greco-ortodoxă, cu o activitate paralelă de 50% general acceptată şi de populaţie, şi de guvernanti.
2. In Europa de sud, romano-catolică, activitatea paralelă de 25% este relativ uşor de înregistrat şi de integrat, chiar dacă există conflicte în UE privind cota parte la obligaţiile şi drepturile sociale (Ministrul de externe al Italiei, Franco Frattini, apreciază că piaţa neagră din Italia se situează în prezent cam intre 19% si 22% din PIB – în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Nr. 131, 10 iunie 2010, p. 6).
3. In Europa de nord-vest, etica protestantă ţine piaţa neagră sub control. Ea nu depăşeşte 10%.

Decalajul de sinceritate economică

Aceste trei culturi pot fi reunificate numai prin luarea în considerare a decalajului de sinceritate economică. Şi în cazul dialogului dintre România, Moldova şi UE trebuie să fie luate în considerare activităţile economice notabile de pe piaţa neagră, paralelă etc. În consecinţă, datele statistice necesită o corectare.
Iată un aspect al realităţii economice europene mai puţin cunoscut sau mai puţin acceptat în mod oficial şi o perspectivă faţă de care nu pot fi indiferenţi românii atât de dornici de o integrare în structurile euro-atlantice şi de o relansare economică.

Ungaria traversează vremuri dificile. Politica dură şi egoistă a premierului Viktor Orban ar putea duce ţara la faliment, fiindcă nu se arată la orizont posibilitatea reeşalonării datoriilor, titrează Deutsche Welle.

La invitaţia membrilor comunităţii româneşti şi a grupului român de radio „3 zzz” din Melbourne, scriitorul George Anca a vizitat
Australia, vizită începută pe 29 mai şi încheiată spre sfârşitul lunii iunie. Acesta a avut întâlniri cu diverse personalităţi ale lumii culturale, a conferenţiat şi a susţinut recitaluri poetice la Şcola românească din Melbourne, Melbourne University, State Library of Victoria, Australian Poetry Centre, bisericile „Harul” şi cea din Endeavour Hills, Hindu Temple ş.a. Cunoştinţa cu Australia s-a extins din Melbourne înspre Philip Island, Grampians National Park.

„Waltzing Matilda” – „Mioriţa” – „ahimsa”

Participanţii au comentat volumul „Mantra Eminescu”, în special  tema „Identitate şi simbol în limba română”. „Waltzing Matilda” – simbol australian – a fost comparată cu Mioriţa sau cu „ahimsa” gandhiană.
Răsunătoarele sesiuni de creative-writing din toată lumea şi-au aflat ecou şi în producţiile elevilor români din Melbourne, pornind de la „Gramatica fanteziei” de Gianni Rodari, tradusă de oaspete în româneşte şi publicată recent în ediţia a doua de editura „Humanitas” în Bucureşti.

„Poeme de acasă”

Sub auspiciile Centrului Australian de Poezie/ The Australian Poetry Centre, la Wheeler Centre din Melbourne a avut loc evenimentul „Poems from Home”/ „Poeme de acasã”. Cu această ocazie, George Anca a citit, la invitaţia Fionei Jordan, Events Manager APC, poeme românesti inspirate de Waltzing Matilda şi Mioriţa.
Scriitorul a susţinut acest recital împreună cu oameni de cultură veniţi din diferite colţuri ale lumii, printre care îi amintim pe Dimitris Troaditis, Alice Melike Ulgezer, Aidan Coleman, Mimmo Mangione, Clary Riven.
Tema serii a fost generoasã. Pentru a celebra varietatea culturalã existentã în Melbourne şi Australia, aducem laolaltă oameni din numeroase ţări, de diferite formaţii, etnii, tradiţii, crezuri, culturi şi moşteniri, tineri şi mai puţin tineri, spre a-şi împărtăşi poveştile, istoria şi poezia, în propria lor limbã, cu propria savoare.

 

„Participarea poetului român a reprezentat un fapt încântător”, a comentat Fiona Jordan.

Cunoscutul cântăreţ senegalez Youssou N'Dour (52 ani), lansat pe plan internaţional graţie hitului

IX. Antioccidentalismul românesc, oscilând între greco-pravoslavnici şi proiectul cultural laic occidental, se adaptează din mers. Dacă grecii au păcălit UE, nimic nu-i împiedică şi pe moldo-valahi să facă la fel,  şi astfel se justifică amânarea refacerea unităţii în diversitate cu Roma a moldo-valahilor. Se trece cu vederea că Grecia trebuia apărată de comuniştii ruşi şi de turco-musulmani.

Un eşec previzibil

 

Apoi, confuzia în chestiunea maghiară persistă. Incompatibilitatea dintre ortodocşi şi unguri a revenit la ordinea zilei. Conflictul din Ardeal este religios, nu rasial, maghiarii consideră însă religia şi etnia lor vest-europeană superioară ortodocşilor. Românii se apără. Aşa se amalgamează antioccidentalismul moldo-valah tradiţional cu antimaghiarismul şi, mai nou, în era modernă, cu antisemitismul. Pentru că evreii sunt, prin tradiţie, în tabăra maghiară, a Occidentului.
De aceea nu-i de mirare că integrarea României în Europa prin Ungaria şi-a găsit aderenţi şi la Budapesta, care şi-a luat obligaţia de a sprijini Bucureştiul. UDMR luptă pentru emanciparea românilor, dar vrea autonomie. Toleraţi de o mie de ani, moldo-valahii sunt complexaţi şi vizibil incapabili să se reprezinte singuri în Vest. Biserica Unită e periferizată. Ortodocşii caută alţi intermediari credibili în dialogul lor cu Europa. Rezultatul demersurilor este  previzibil, penibil.

 

Teoria conspiraţiei

 

X. Altă formă de a ocoli fondul problemei este „teoria conspiraţiei”. Se spune că evreii conduc finanţele lumii şi chiar destinele ei. Aşa că, dacă şi Occidentul e la mâna ocultei, francmasoneriei, ce sens mai are o reorientare spirituală, dialogul cu Roma? Aici antisemitismul şi antioccidentalismul merg deja mână în mână, după cum s-a văzut recent.

 

Uniţii, episcopul Iuliu Hossu, romano-catolicul Raoul Şorban au salvat de la moarte evrei prigoniţi de maghiari şi nemţi. Suferinţele exilului, ale Misiunii Române, de ce sunt trecute cu vederea? Kominterniştii evrei erau agenţii Moscovei, nu victime. Nu era oare mai legitim ca Biserica Unită, Misiunea Română în exil să condamne şi să ierte pe cel rău?

 

Alibiul NATO

 

În eludarea unirii religioase şi NATO este un alibi, ca şi când adaptarea unor regulamente militare este similară cu armonizarea valorilor divergente dintre ortodoxie şi occidentali. Se trece cu vederea că românii au luptat alături de cruciaţi contra păgânilor din Asia. Cooperarea şi coordonarea militară nu poate înlocui însă nici pe departe lipsa de coeziune spirituală. Aşa că, sub Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Ion Antonescu, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, ostaşii români sunt alături de cei occidentali/ NATO, dar în afara civilizaţiei lor.

 

Dus de nas franţuzeşte, păcălit greceşte

 

Conduşi de ruşi, maghiari, evrei, turci, greci, ţigani şi nepregătiţi să iasă în lume prin ei înşişi, la moldo-valahi, antimaghiarismul şi antisemitismul au menirea de a abate atenţia de la dominaţia reală a Occidentului şi de la necesitatea reorientării spirituale. Obedienţa românilor în faţa maghiarilor, evreilor etc creează confuzii. Intermediarii îi încurcă în fond şi pe occidentali şi pe ortodocşi. Această duplicitate paralizantă în politica externă şi marile privatizări exclusiv în favoarea investitorilor strategici străini au dus la prăbuşirea nivelului de trai. Românii, cei mai săraci din UE, au o pondere sub nivelul neamurilor de origine latină.

 

Un ajutor apusean, la care speră românii de la Revoluţia făcută cu actori şi regizori profesionişti, este în afara unui consens al normelor şi valorilor, al dialogului cu Roma, un nonsens sau chiar contraproductiv. Pentru că, dacă li s-ar acorda azi un sprijin substanţial, real, precum ţărilor catolice din fostul Lagăr, la moldo-valahi s-ar perpetua duplicitatea, credinţa în curentul cultural laic şi s-ar justifica minciunile. Vestul poate fi dus de nas franţuzeşte; păcălit greceşte.

 

Căile Unirii

 

XI. În ciuda tuturora, integrarea românilor în civilizaţia creştinilor occidentali este inevitabilă. Biserica Unită are în acest efort un rol de avangardă, iar Misiunea din München a fost şi va fi o placă turnantă a eforturilor de a-i scoate pe moldo-valahi din groapa balcanică. Misiunea e un simbol al sprijinului necondiţionat pe care-l oferă Roma românilor, mai ales în vremuri de restrişte. În cea mai neagră perioadă din istoria recentă a românilor, Misiunea  a fost un focar de cultură, un far călăuzitor pentru exil şi o speranţă şi pentru cei înrobiţi în ţară.

 

Pr. Zăpârzan, Pr. Florin Lupuleasa, Mons. dr. Octavian Bârlea erau prezenţi în toate acţiunile de sprijinire a exilului, a mişcărilor culturale, a scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă. Mons. Bârlea pune bazele Societăţii Academice Române, Academiei Româno-Americane, vorbeşte la Radio Vatican şi publică lucrări fundamentale despre istoria românilor, mai ales prin periodicul „Perspective”.

 

Misiunea Română este expresia emancipării românilor prin Unirea lor cu Roma. Prima Unire, din 1698, înlătura statutul toleraţilor valahi din Transilvania. În a Doua Unire, de după 1700, maghiarii obţin de la Viena ca drumul valahilor spre Europa să treacă pe la ei. De atunci românii ori merg pe calea Primei Uniri, ca Inocenţiu Micu Klein, Samuil Micu Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Octavian Bârlea - ultimul Corifeu al Şcolii Ardelene -, ori preferă a Doua Unire, mai comodă, prin unguri, ca episcopii Ioan Bob, Ioan Lemeny sau chiar unii contemporanii. UDMR-ul e cea mai vizibilă expresie a acestui compromis.

 

Şcoala Ardeleană şi Teologia Romei

 

Păcatul Bisericii Unite este că n-a ajuns la moldo-valahi, că a aşteptat până ei „se coc”, după o expresie interbelică. Să nu uităm însă că ei au stat jumătate de mileniu sub Sultanul turco-musulman şi Patriarhul grec din Fanar şi stau şi astăzi, dincolo de Prut, sub preşedintele rus şi Patriarhul din Moscova.

 

Moldo-valahii nu înţeleg Şcoala Ardeleană. Ea se bazează pe teologia Romei, dar la Bucureşti şi Iaşi au ajuns numai istoria şi filologia, nu teologia Corifeilor, de aceea ei sunt văzuţi ca iluminişti. Este absurd a-i confunda pe teologii greco-catolicii insufleţiţi de Roma cu ateiştii francmasoni ai Luminilor, dar intelectualii moldo-valahi se orientează după Voltaire, Hegel, Marx şi cred că ajung astfel, ajutaţi de UDMR, în Europa/ UE. Greşit, argumenta Bârlea, în vremea când pentru astfel de idei se ajungea în ţară la puşcărie, la Canalul Morţii.

”Spre înălţimi”

 

XII. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă a Patriarhului Occidentului, în a cărui suită se afla şi Mons. Bârlea, a deschis tuturor românilor perspectiva UE. „Spre Înălţimi” şi-a intitulat el sinteza operei sale de o viaţă: „avem desigur înalta datorie de a realiza unirea religioasă pretutindeni, atât în sferele înalte ale poporului român, cât şi în întreg poporul. Unirea religioasă trebuie să devină norma de viaţă pentru întreg poporul român. Ea trebuie vestită acolo unde porţile ne sunt deschise, sau pe cale de a ni se deschide.”

 

”Unde ne sunt moştenitorii?”, se întreba Monseniorul Bârlea tot în „Perspectivele” sale şi cerea preşedintelui şi Guvernului de la Bucureşti „să poarte grijă să nu fim pe calea desfiinţării (cum plănuia pentru poporul german Henry Morgenthau), cum se pare că mergeau lucrurile sub regimul comunist, ci spre folosul comunităţii româneşti şi a celor din jurul nostru.”

 

Viitorul Bisericii Unite cu Roma l-a găsit clar formulat în felicitarea de Crăciun primită de la spiritul rector al Misiunii Române Unite din Germania în ultimul său an de viaţă: „Vă urez şi eu mulţi ani fericiţi împărţind daruri la cei din jur şi orientându-i spre Împărăţia Cerurilor.”

 

PER ASPERA AD ASTRA!