„Ne rugăm, pentru prosperitatea Moldovei, a poporului moldovenesc, ca orientarea politică a R. Moldova să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”( patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse )

Deşi R. Moldova este un stat independent şi suveran ( e drept, creat artificial ), scăpat din ghearele Moscovei acum 20 de ani, fraţii noştri de peste Prut continuă să fie controlaţi de Rusia. Putere imperială care, prin vocea Bisericii, susţine că toată lumea ortodoxă, cel puţin, trebuie condusă de la Moscova. Cum altfel se poate înţelege “ruga” patriarhului Kirill, care cere mila Domnului pentru ca “ orientarea politică a R.Moldova să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. Cu alte cuvinte, sfinţia (nemernicia) sa îndrăzneşte, în numele Domnului, să se amestece în treburile interne ale altui stat, omiţând faptul că R. Moldova s-a reorientat deja politic: spre Europa, spre democraţie, libertate şi demnitate. Aspiraţii greu de obţinut totuşi, datorită faptului că societatea moldovenească încă se zbate între vectori geopolitici diametral opuşi.

Când preşedintele rus Putin i-a conferit, în 2006, Patriarhului Aleksii Premiul de Stat al Federaţiei Ruse, semnificaţia alegerii primului beneficiar al înaltei distincţii nu a scăpat nimănui. Era o confirmare la cel mai înalt nivel a relaţiei strânse între instituţiile pe care le reprezentau cei doi lideri. Căci unul dintre elementele cruciale ale „doctrinei Putin” este şi cimentarea relaţiei dintre Biserică şi Stat. Să mai notăm, în treacăt, că cel de-al doilea laureat al Premiului de Stat, primit tot din braţele viguroase ale „cekistului” Putin - cum îi place să se autodefinească  - a fost nimeni altul decât Soljeniţin. Simbolistica gestului este iarăşi intensă: politica Rusiei îşi asumă, explicit, naţionalismul „alb” al celor care au fost obligaţi de sovietici să o părăsească, cu consimţământul lor evident.

Geopolitica Ortodoxiei

Un comunicat al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove din 4 aprilie a.c. ne anunţă că la şedinţa sinodalilor din dimineaţa aceleiaşi zile „s-au discutat aspecte organizatorice ale vizitei canonice în RM a Sanctităţii Sale Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, preconizată pentru 8-12 octombrie 2011”. Nu este primul patriarh Rus care vizitează RM şi nu e deloc întâmplător faptul că discuţiile din jurul preconizatului eveniment resuscită o dezbatere cu conotaţii mai degrabă (geo)politice decât religioase.

Una dintre ele ţine de ceea ce s-a numit „geopolitica ortodoxiei”. Sintagma a fost utilizată pentru prima dată în 1994, ca titlu al unei lucrări semnate de geopoliticianul francez François Thual (nu întâmplător, creştin ortodox). Ideea de bază este că importanţa geopolitică a factorului religios nu mai poate fi neglijată, pentru că „în ultimele două sute de ani, bisericile ortodoxe au influenţat sau marcat diplomaţia relaţiilor internaţionale în zona slavo-bizantină şi, totodată, ilustrează cum statele din această zonă s-au putut baza pe ideologiile religioase pentru a-şi satisface ambiţiile geopolitice clasice”. Exisă un specific al evoluţiilor geopolitice în această zonă, al cărui nucleu tare poate fi developat astfel: „...interferenţa religiei şi a geopoliticii funcţionează într-o manieră particulară în acest univers, specificitatea ortodoxiei constând în starea de fuziune simbiotică între elementul naţional şi cel religios”.

Chestiunea spaţiului ortodox se complică însă şi depăşeşte cadrul strict geopolitic, căci aici se adaugă un soi specific de relaţioare a religiei cu statul. Este vorba despre un amestec unic dintre filetism şi imperialism. Puseurile acestei viziuni se mai ivesc, ici colo, pe plaja modernităţii europene, dar prezenţa ei este de departe cea mai pregnantă în cadrul Ortodoxiei Ruse. Idei precum cea a „Sfintei Rusii”, spaţiu canonic inalienabil al Rusiei, „Lumea Rusă” etc, nu fac decât să confirme faptul că, precum în scrierile lui Dostoievschi - unde Iisus Hristos căpăta chipul rusesc al lui Alioşa Karamazov - şi Ortodoxia trebuie să fie rusă sau să nu fie deloc. Vechea pulsiune a misiunii mântuitoare a Rusiei, „visată” ca o a treia Romă, vibrează periculos şi din ce în ce mai vizibil.

„Sfânta Rusie” în traducere moldovenească

În această „Lume Rusă”, denumire „înduhovnicită” pentru un puseu imperial mai vechi, intră, în viziunea Moscovei, şi RMoldovas. Demn de remarcat este aici mesajul pe care actualul Patriarh al Rusiei l-a trimis cu ocazia hirotonirii arhimandritului Nicodim Vulpe de la Orhei ca Episcop de Edineţ şi Briceni : „Biserica Ortodoxă din Moldova constituie o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei”, iar „poporul moldovenesc, urmându-I lui Hristos pe calea împlinirii sfintelor Lui porunci, a mers, sute şi sute de ani, umăr la umăr cu popoarele Rusiei ortodoxe. Mult timp noi am fost un singur stat (…). Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Bielorusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii, înfăptuind această unitate prin apartenenţa la o singură Biserică-Mamă”. Elementele acestei relaţii speciale sunt numeroase: premii peste premii acordate de către patriarhii Bisericii Ruse preşedinţilor loiali ai RM - şi viceversa! - proiecte politice de tipul celui gestionat de Valeriu Pasat împreună cu Mitropolitul Vladimir, utilizarea canalelor bisericeşti drept canale diplomatice şi politice etc. Dar la toate acestea se mai adaugă ceva.

O politică deloc inocentă

În stânga Prutului există astăzi două mitropolii: una a Basarabiei - sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române, alta a Moldovei - care ţine de Patriarhia Rusă. Dar în binomul iniţial România-Rusia a mai apărut un element: Republica Moldova. De remarcat faptul că titulatura Mitropoliei Ruse este „Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove” (!?!), ilustrând astfel pretenţia de a fi succesoarea de drept a întregii Mitropolii a Moldovei (comparaţia cu propovăduitorii „moldovenismului agresiv”, care declară RM drept singura succesoare a Principatului Moldova, e greu de evitat.) În plus, apropierea simbolică a unor elemente din patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române nu este nici ea inocentă. De pildă, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove conferă un veritabil cult voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, deşi Biserica Ortodoxă Română - nu cea rusească - e cea care l-a canonizat. Mai mult, dorind să sublinieze diferenţierile, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove prăznuieşte această zi pe 15 iulie, deşi sărbătoarea Binecredinciosului Voievod este orânduită pe 2 iulie.

Moscova (tot) nu crede în lacrimi

Avem acum elementele mozaicului. Problema de fond a vizitei anunţate a Patriarhului Rus la Chişinău (dar şi la Tiraspol) ţine de modul în care se va articula resurecţia „moldovenistă” din acest spaţiu - noua formă de asumare identitară de peste Prut şi care poate fi numită „moldovenism europenist” - cu politica şi geopolitica eclesială a Moscovei. Mai concret, cum se va plia Rusia faţă de „provocarea” autocefaliei „Bisericii Moldave”, despre care se tot vorbeşte de la o vreme încoace. Dincolo de problemele majore pe care un asemenea scenariu le va declanşa în zonă (în special, în Ucraina), rămâne de urmărit cum va fi instrumentată chestiunea la Moscova, care are toate cărţile în mână, una numindu-se…„dosarul transnistrean”. Dar asta nu va însemna decât faptul că indică, cinic, o pistă falsă, cu un singur scop: scoaterea din discuţie a Mitropoliei Basarabiei, implicit a Bisericii Ortodoxe Române din această zonă.

Astfel, ar fi nu numai inconsecvent, dar şi ironic, să vituperăm, ecleziastic, împotriva unui prezumat „naţionalism românesc” - sau rusesc - pledând în numele... „naţionalismului moldovenesc”.

Ioan POPESCU
Sursa: Lumea credinţei, mai 2011

IV. Să urmărim relaţiile românilor cu Occidentul, cu civilizaţia acestuia, latină, să urmărim punctele de vedere încă divergente, tabuizate, dintre Roma şi „a doua, a treia Romă”, Moscova, Constantinopol.

Forme disimulate ale antioccidentalismului

Romanizarea Balcanilor, ocuparea Daciei de către Împăratul Traian a reprezentat prima integrare în Europa. Apologia dacilor, grecilor şi slavilor sunt forme disimulate ale antioccidentalismului, pentru că, din secolul VIII, slavii ajunşi obedienţi bizantinilor decimează romanitatea balcanică. Românii se refugiază în munţi, pe coasta dalmată, insule, la nord de Dunăre şi astfel se frânge atât legătura dintre români, cât şi, mai ales, a acestora cu Roma lor. Teza că grecii sunt prietenii latinilor, că slavii i-au exterminat paşnic pe români sau că aceştia s-au închinat de bună voie ierarhiei lor este punctul de vedere greco-slav, nu al românilor.

Maghiarii, mai „latini” decât românii

După diluarea elementului roman, greco-pravoslavnicii se extind şi la nord de Dunăre ridicând în sufletul românilor ortodocşi o stavilă în calea aspiraţiilor lor spre Roma. Orientarea românească spre Occident este taxată şi azi drept incompatibilă cu ortodoxia greco-slavă. Maghiarii din Panonia sparg însă marele bloc slav de la Baltica la Adriatica şi îi eliberează astfel pe români de primejdia slavizării totale, dar încep ei prigoana împotriva schismaticilor ortodocşi valahi. Românii nu acceptă nici până azi că nu mai fac parte din civilizaţia Romei, că maghiarii ar fi mai latini decât ei sau că ungurii au venit în misiune apostolică romano-catolică pentru a-i civiliza şi a-i readuce cu forţa la Roma.

De la unirea sub Mihai Viteazul (1600), la Unirea din 1700, apoi la Unirea lui Cuza - 1859, la reîntregirea neamului din 1918, la vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti (1999) şi integrarea în UE (2007), de fiecare dată Roma dă romanităţii orientale o mână de ajutor, după care moldo-valahii întorc spatele şi se folosesc de curente culturale occidentale laice, francmasone etc. Totul se năruie ca în legenda Meşterului Manole, iar ei rămân în continuare toleraţi la periferia Europei.

Triumful viziunii ierarhiei greco-ortodoxe

V. Expansiunea romano-catolică spre răsărit integrează Transilvania în Sfântul Imperiul Roman. Sub această presiune iau fiinţă - la sud -  Ţara Românească şi Moldova, cu mitropolii ortodoxe, pe picior de luptă cu romano-catolicii unguri şi polonezi. Apoi turcii şi grecii îi izolează complet pe români de Occident. Dar cu sprijinul Papei şi al Împăratului Roman, Mihai Viteazul uneşte Principatele, dar n-are tăria să le şi pună pe harta Europei romano-catolice. Viziunea ierarhiei greco-ortodoxe învinge. Mihai este ucis, dar Unirea sa rămâne un ideal luminos.

VI. După înfrângerea turcilor la Viena (1683), Liga Creştină creează în Transilvania condiţiile unirii valahilor cu Roma. Egalitatea cu latinii a uniţilor cu Roma nu a fost însă acceptată de maghiari. Sârbii, ruşii, grecii, turcii subminau şi ei unirea cu Roma. Dar greco-catolicii merg la studii în Occident, îşi descoperă latinitatea, iar ideile lor ajung şi la Bucureşti sau Iaşi - unde se confruntă cu ideile greco-slave şi cele culturale iluministe franceze, laice.

După Adunarea de la Blaj (1848), emanaţie a Şcolii Ardelene, emanciparea devine reală, dar la scurt timp, în 1867, Viena acceptă dualismul austro-ungar şi românii sunt supuşi din nou maghiarizării, mai ales că ierarhi ai Bisericii Unite au trecut pe nesimţite la ideologia sau chiar în tabăra maghiară.

KGB sau îndobitocirea cu larg caracter de masă

"Constituirea acestui stat român – îi scrie I.C. Brătianu lui Napoleon III - ar fi cea mai mare frumoasă cucerire, ce Franţa a făcut-o vreodată afară din teritoriul său. Armata statului român ar fi armata Franţei în Orient, porturile sale de la Marea Neagră şi de pe Dunăre ar fi antrepozitele comerţului francez, şi din cauza abundenţei lemnelor noastre de construcţie, aceste porturi ar fi tot odată şantierele marinei franceze; produsele brute ale acestor avute ţări ar alimenta cu avantagiu fabricile Franţei, care ar găsi în schimb un mare debit în aceste ţări. În fine, Franţa ar avea toate avantajele unei colonii, fără a avea cheltuielile ce aceasta ocazionează." O strategie de apărare sau de trădare naţională, o încercare de a abate atenţia de la fondul problemei, revenirea la Roma?

VII. România devine într-adevăr o colonie franco-germană până când  a optat, de la Carol II la Nicolae Ceauşescu, la „dictatura de dezvoltare” Totuşi, dacă până în 1944 moldo-valahii se orientau cel puţin cultural spre vest, sub ortodoxo-comunişti s-a impus un antioccidalismul brutal. Au fost scoşi din viaţa publică Titu Maiorescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihail  Manoilescu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Ştefan Zeletin, Vintilă Horea, Gheorghe Brătianu, Constantin Noica etc. 8.000 de publicaţii au fost interzise, 2.000 de biserici unite cu Roma trecute cu baioneta la religia Moscovei, zeci de mii de preoţi, intelectuali prooccidentali, fiind supuşi unui program de exterminare. A urmat închiderea graniţelor şi îndobitocirea cu larg caracter de masă: "Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab... la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă." (KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov". Buc. 1994)

Colonia occidentală şi colonia moscovită

VIII. După 1989, odată cu desfiinţarea Lagărului ortodoxo-comunist, preşedintele Ion Iliescu, omul Moscovei, favorizează masiv curentele culturale laice prooccidentale şi pravoslavnice cunoscute şi amână reorientarea spre Roma. Asta dăunează atât legăturilor materiale cât şi celor spirituale cu Europa, pentru că proiectul cultural laic nu poate înlătura dezastrul socio-economic sau înlocui legăturile spirituale cu Roma. Prin reabilitarea curentului francmason laic se revine de facto la vechiul statut subaltern. Va redeveni România o colonie occidentală şi Republica Moldova o colonie moscovită? Va facilita sau submina aderarea la UE Unirea cu Roma?

„O ţară care şi-a pierdut busola morală”

Papa Ioan Paul al II-lea vine la Bucureşti, în 1999, când preşedinte era Emil Constantinescu. După un mileniu de izolare fizică şi spirituală, pentru toţi românii, poate mai mult decât pentru alte neamuri, toate drumurile duc acum la Roma. Dar şi în noile condiţii create de Sfântul Scaun politica moldo-valahă, care a dus deja la prăbuşirea României Mari, domină. Reorientarea de la Moscova spre Roma - ca şi retrocedarea bisericilor - e subminată. Duplicitatea şi diversiunea laică prooccidentală moldo-valahă de astăzi este însă un alibi mai transparent decât în perioada interbelică, când, după cum scria Mihai Ralea, în 1928, România era: "O ţară adusă la sapă de lemn, batjocorită şi umilită. Un stat unde minorităţile protestează mereu, fiindcă li se calcă drepturile... o ţară care şi-a pierdut busola morală şi dreptatea şi care se zbate în expediente de aventură de la o zi la alta, între protestarea internă şi dispreţul străinătăţii. Căci nu este o ocazie în care ţara noastră să nu primească reproşul ori umilinţa străinătăţii." Deosebirea dintre 1928 şi 2010 o reprezintă integrarea (în 2007) şi speranţa în UE. (continuare şi sfârşit în numărul viitor)

După cum se ştie, economia produce mărfuri şi servicii pentru consumatori. Piaţa neagră, paralelă, secundară, din umbră sau oricum am numi-o produce exact aceleaşi mărfuri şi servicii, însă nedeclarate sau neînregistrate de oficialităţi. Acelaşi lucru este valabil pe piaţa forţei de muncă.

Activitatea economică paralelă. Consecinţe

În România şi Rusia jumătate, în Grecia o treime, în Italia şi Spania o pătrime, iar în Marea Britanie o zecime din activitatea economica şi comercială se face cu bani gheaţă şi nu este înregistrată de autorităţi.
Consumatorului îi este, de regulă, indiferent dacă curăţenia locuinţei sale, impozitul pe ţigările de contrabandă, repararea automobilului, a instalaţiei sanitare din apartament, o plombă sau proteza sa dentară  etc sunt înregistrate, evidenţiate în produsul intern brut (PIB) sau nu.
Pentru statisticienii UE activitatea economica paralelă, pe piaţa neagră, este cunoscută şi ea urmează a avea consecinţe directe. Astfel obligaţiile Greciei, Italiei sau Spaniei faţă de bugetul UE trebuie să fie corectate, majorate, iar fondul de ajutorare a şomerilor din aceste regiuni trebuie diminuat proporţional cu activitatea neînregistrată oficial.

Vechiul conflict al mentalităţilor

Astăzi, 28 de milioane de aşa-zişi someri din UE lucrează la negru, activează pe piaţa neagră, paralelă, din umbră şi, ca urmare, nu plătesc asigurări sociale sau impozit, o sumă evaluată la cam cât produce Marea Britanie în întregime, în timp ce 17,5 milioane de şomeri vest-europeni profită de avantajele sistemului de asigurări sociale al UE.
La o privire mai atentă, vechiul conflict dintre mentalitatea şi sistemul social-economic anglo-saxon, pe de o parte, şi cele continental vestic, central-european romano-catlolic şi oriental-greco-ortodox, pe de altă parte, devine evident.
Anglo-saxonii creează locuri de munca pe bandă rulantă, dar cer acceptarea unei diferenţieri sociale greu de integrat în mentalitatea continental-europeană, din Uniunea Europeană, iar ţările ortodoxe din fostul lagar comunist sunt încă într-un proces de acumulare primitivă de capital.
Membrii continentali ai UE sunt pentru politica impozitelor mari în favoarea celor defavorizaţi de soartă. O luptă social-politică şi  religioasă veche de o mie de ani. Mai ales că ţările protestante, Marea Britanie, Suedia şi Danemarca, au încă rezerve faţă de o integrare în clubul monedei unice EURO.
Criticii sistemlui de asigurări sociale continental, al UE, se plâng că aici ar exista obligaţiile fiscale exagerate. Adversarii lor însă afirmă că în ţările în care obligaţiile faţă de stat sunt mari, ca de exemplu în Austria, Suedia, Finlanda, piaţa neagră, adică economia paralelă, este, în mod surprinzător, redusă. De fapt, avem de-a face cu trei mentalităţi, culturi economice si religioase.

1. Europa de est, greco-ortodoxă, cu o activitate paralelă de 50% general acceptată şi de populaţie, şi de guvernanti.
2. In Europa de sud, romano-catolică, activitatea paralelă de 25% este relativ uşor de înregistrat şi de integrat, chiar dacă există conflicte în UE privind cota parte la obligaţiile şi drepturile sociale (Ministrul de externe al Italiei, Franco Frattini, apreciază că piaţa neagră din Italia se situează în prezent cam intre 19% si 22% din PIB – în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Nr. 131, 10 iunie 2010, p. 6).
3. In Europa de nord-vest, etica protestantă ţine piaţa neagră sub control. Ea nu depăşeşte 10%.

Decalajul de sinceritate economică

Aceste trei culturi pot fi reunificate numai prin luarea în considerare a decalajului de sinceritate economică. Şi în cazul dialogului dintre România, Moldova şi UE trebuie să fie luate în considerare activităţile economice notabile de pe piaţa neagră, paralelă etc. În consecinţă, datele statistice necesită o corectare.
Iată un aspect al realităţii economice europene mai puţin cunoscut sau mai puţin acceptat în mod oficial şi o perspectivă faţă de care nu pot fi indiferenţi românii atât de dornici de o integrare în structurile euro-atlantice şi de o relansare economică.

Mihai Ungheanu, clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în „Holocaustul culturii româneşti”, 1944-1989, ed. D.B.H., 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după anul 1989.

Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea niciun motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu morţi civile şi moartea de la Sighet, cu echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnări post-mortem  - Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale... Titlul cartii, „Holocaustul...”, reprezintă o preluare de la Stephen Fischer-Galati şi este o slăbiciune editorială.

Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit volens-nolens exterminatori şi după ´89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.

La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est,  Armata a 14-a a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.

Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă, ca în timpul Războiului Rece şi al Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit, ca în „Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei)” de Mihai Ungheanu (la ed. Romcartex 1997, 471 p).

Politicienii moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb, în Transilvania şi Banat, cu ajutorul legitimaţiilor de maghiari, orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a războiului rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.

La invitaţia membrilor comunităţii româneşti şi a grupului român de radio „3 zzz” din Melbourne, scriitorul George Anca a vizitat
Australia, vizită începută pe 29 mai şi încheiată spre sfârşitul lunii iunie. Acesta a avut întâlniri cu diverse personalităţi ale lumii culturale, a conferenţiat şi a susţinut recitaluri poetice la Şcola românească din Melbourne, Melbourne University, State Library of Victoria, Australian Poetry Centre, bisericile „Harul” şi cea din Endeavour Hills, Hindu Temple ş.a. Cunoştinţa cu Australia s-a extins din Melbourne înspre Philip Island, Grampians National Park.

„Waltzing Matilda” – „Mioriţa” – „ahimsa”

Participanţii au comentat volumul „Mantra Eminescu”, în special  tema „Identitate şi simbol în limba română”. „Waltzing Matilda” – simbol australian – a fost comparată cu Mioriţa sau cu „ahimsa” gandhiană.
Răsunătoarele sesiuni de creative-writing din toată lumea şi-au aflat ecou şi în producţiile elevilor români din Melbourne, pornind de la „Gramatica fanteziei” de Gianni Rodari, tradusă de oaspete în româneşte şi publicată recent în ediţia a doua de editura „Humanitas” în Bucureşti.

„Poeme de acasă”

Sub auspiciile Centrului Australian de Poezie/ The Australian Poetry Centre, la Wheeler Centre din Melbourne a avut loc evenimentul „Poems from Home”/ „Poeme de acasã”. Cu această ocazie, George Anca a citit, la invitaţia Fionei Jordan, Events Manager APC, poeme românesti inspirate de Waltzing Matilda şi Mioriţa.
Scriitorul a susţinut acest recital împreună cu oameni de cultură veniţi din diferite colţuri ale lumii, printre care îi amintim pe Dimitris Troaditis, Alice Melike Ulgezer, Aidan Coleman, Mimmo Mangione, Clary Riven.
Tema serii a fost generoasã. Pentru a celebra varietatea culturalã existentã în Melbourne şi Australia, aducem laolaltă oameni din numeroase ţări, de diferite formaţii, etnii, tradiţii, crezuri, culturi şi moşteniri, tineri şi mai puţin tineri, spre a-şi împărtăşi poveştile, istoria şi poezia, în propria lor limbã, cu propria savoare.

„Participarea poetului român a reprezentat un fapt încântător”, a comentat Fiona Jordan.

Ortodoxia şi Occidentul sunt încă incompatibile şi totuşi integrarea României în UE este, din 2007, o realitate. De o mie de ani se pune problema refacerii unităţii creştine şi apoi a celei politico-administrative în Europa. În zilele noastre se procedează pe dos. Se implementează în ortodoxie legile comunitare (acquis communautaire)  - dreptul roman, forma laică a codului canonic romano-catolic -  şi apoi are loc armonizarea normelor şi valorilor ortodoxo-occidentale, dialogul cu Roma. Bineînţeles că pentru refacerea uniăţii creştine şi politice europene toate încercările sunt binevenite şi trebuie sprijinite, nu fără a lua însă în considerare şi vasta experienţă din ultimul mileniu. Cum s-a ajuns la decimarea şi izolarea românilor de Roma, cum au încercat înaintaşii să depăşească barierele de comunicare şi de cooperare cu Apusul? De ce au eşuat mereu demersurile refacerii unităţii româno-occidentale? Care sunt şansele azi?

Trecut glorios, mare viitor

I. Prezentul. După Sf. Augustin - Confessiones XI 13,17 -, este momentul în care trecutul se intersectează cu viitorul. Când ne referim la prezent, el este deja trecut, aşa că nu-i de mirare că-s dubii chiar cu privire la capacitatea omului de a percepe realitatea. Evident că, atunci când trecutul şi viitorul sunt percepute simultan de conştiinţa umană,  avem de a face cu „acum” şi „azi”, şi bineînţeles că prezentul are diferite accente. Sunt vremuri în care primează în mod clar trecutul, în altele prezentul sau numai viitorul. Marile culturi, spre sfârşitul lor, au în mod firesc nostalgia trecutului lor glorios. În Imperiul Roman târziu, când se părea că tot ce era omenesc s-a exersat şi exprimat, comunităţile creştine nu mai priveau spre trecut, nu le interesa nici măcar prezentul, ci îşi puneau toată speranţa în revenirea Mântuitorului Iisus, în Împărăţia Cerurilor, în viitor.

Împărăţia oamenilor

Prezentul - Papa Benedictus XVI, „Introducere în Creştinism” - este marcat de schimbări similare ca în trecut, dar a căror dinamică depăşeşte chiar invazia barbarilor. Suntem cu toţii fascinaţi de dezvoltarea tehnico-ştiinţifică dramatică din vremea Războiului Rece şi a globalizării. 1968 - Revolta studenţilor inspirată de Marx plănuia raiul pe pământ, iar Teologia Eliberării, răspândită mai ales în America de Sud, părea că va schimba însăşi imaginea Bisericii romano-catolice, în sensul dorit desigur de ortodoxo-comunişti. În anul 1989, Lagărul comunist s-a autodizolvat paşnic pentru că marxist-leniniştii decuplaseră pe Dumnezeu de societate, munca de remunerarea ei, sexualitatea de procreare. Dar în mod surprinzător încheierea Războiului Rece şi aşa-zisa tranziţie n-au declanşat entuziasmul eliberator aşteptat, pentru că refacerea unităţii creştine   est-vest se lasă încă aşteptată. Oameni de astăzi, în Apus sau Răsărit, cred în progres, dezvoltare, secularizare - nu în tradiţie. Ei speră, nu cred, ei vor un Imperiu al oamenilor raţionali, liberi, progresişti, nu Împărăţia Cerurilor.

Viitorul va fi al Împărăţiei oamenilor - egali, fraţi şi liberi -, cum voia Revoluţia Franceză, sau al Bisericii, care e garanţia demnităţii, libertăţii omului şi care îl pregăteşte pentru Împărăţia Cerurilor? Care va fi viitorul românilor în Europa, al Bisericii Române Unite cu Roma, a Misiunii Române Unite din Germania?

Despoţia orientală şi Societatea Civilă

II. Creştinismul Europei este subînţeles, el nici nu a fost menţionat în Constituţia UE, în care s-a integrat România scăpată de izolarea ortodoxo-comunistă, dar el este în Răsărit în simfonie cu statul. Ortodocşii susţin stilul cezaro-papal al Împăratului ca monarh absolut şi viceregent al lui Dumnezeu. Catolicii îl văd pe Papă ca vicarul lui Iisus şi pe Împărat în Biserică. La greci, Sfântul Duh purcede de la Tatăl, la latini de la Tatăl şi Fiul. O reprezentare grafică a ortodoxiei este cercul, în centrul căruia Împăratul şi vicarul lui Dumnezeu sunt una, pe când în Apus este elipsa cu două focare, Papa şi Împăratul. Prima generează Despoţia orientală, a doua Societatea Civilă de neînţeles la ortodocşi.

Entuziasmul pentru Societatea civilă mimată, economia de piaţă şi democraţie e la moldo-valahi de sorginte mistică, orientală, îi lipseşte realismul, pragmatismul occidental. După demontarea Cortinei de Fier au venit milioane de căpşunari români la muncă în Occident. Cum văd ortodocşii integrarea europeană?

„UE va rezista doar dacă va avea suflet”

„Am primit cu multă speranţă intrarea României în UE. Am socotit că dacă pe vremea Mântuitorului exista un Imperiu, atunci şi Europa/ UE este organizată acum într-un Imperiu. Iar Mântuitorul nu s-a impus Imperiului, ba din contră, el s-a supus legilor lui. Acum trăim tot o revenire la Imperiu, dar sub o altă formă de asociere a statelor în UE. Dorinţa pe care vrem noi, ca Biserică, să o exprimăm cu privire la UE este următoarea: dacă această Uniune va fi doar economică şi politică, ea nu va rezista; dacă nu va avea suflet, nu va avea nici viaţă. Căci, iată, Imperiul comunist s-a destrămat tocmai datorită faptului că nu a avut suflet. Aşa că şi UE credem că va rezista doar dacă va avea suflet creştin. (PS dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, 8 martie 2007)

Urmaşi ai Romei

III. Unire vor toţi şi sunt chiar obligaţi în refacerea unităţii creştine, a Imperiului Roman, dar UE este continuatoarea tradiţiilor Imperiului de Apus, a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cadrul juridic e dreptul roman, acquisul comunitar, 80.000 de pagini încă netraduse, de neînţeles, mai ales în est.

Românii aparţin, încă din anul 395, Imperiului Roman de Răsărit, apoi Sultanului turc, Ţarului rus. Drama lor începe după ce grecii preiau puterea la Constantinopol şi, împreună cu slavii, îi consideră de atunci indezirabili. Românii reamintesc de autenticul Imperiu Roman, nu de cel de imitaţie, greco-slav.

Românilor li s-a impus o ierarhie străină, greco-pravoslavnică, şi sunt plasaţi astfel în tabăra antioccidentală. Ei aspiră însă la statutul de urmaşi ai Romei. Originea şi limba sunt latine, dar sistemul de valori s-a adaptat duhovniciei şi soborniciei greco-slave. Aderarea la UE va sparge cercul vicios? Ce vor face moldo-valahii în UE?

Depăşirea Schismei

Ortodocşii şi occidentalii încearcă neîncetat depăşirea Schismei din anul 1054. Cruciaţii refac unitatea creştină după cucerirea Bizanţului (1204), dar la scurt timp eşuează. Conciliul de la Florenţa (1439) reface unitatea, dar Constantinopolul cade, la 1453, sub turci.

Ardelenii realizează Unirea cu Roma, la 1700, dar greco-slavii o lichidează în 1948. Apoi, pe ruinele războaielor religioase şi a două războaie mondiale se reface Imperiul Roman pe consensul acquisului UE. Europa este o „categorie” cultural-religioasă şi apoi una geografică. În acest sens, să ne reamintim de câteva momente cruciale din istoria românilor, a Bisericii şi Misiunii Române. (va urma)

IX. Antioccidentalismul românesc, oscilând între greco-pravoslavnici şi proiectul cultural laic occidental, se adaptează din mers. Dacă grecii au păcălit UE, nimic nu-i împiedică şi pe moldo-valahi să facă la fel,  şi astfel se justifică amânarea refacerea unităţii în diversitate cu Roma a moldo-valahilor. Se trece cu vederea că Grecia trebuia apărată de comuniştii ruşi şi de turco-musulmani.

Un eşec previzibil

Apoi, confuzia în chestiunea maghiară persistă. Incompatibilitatea dintre ortodocşi şi unguri a revenit la ordinea zilei. Conflictul din Ardeal este religios, nu rasial, maghiarii consideră însă religia şi etnia lor vest-europeană superioară ortodocşilor. Românii se apără. Aşa se amalgamează antioccidentalismul moldo-valah tradiţional cu antimaghiarismul şi, mai nou, în era modernă, cu antisemitismul. Pentru că evreii sunt, prin tradiţie, în tabăra maghiară, a Occidentului.
De aceea nu-i de mirare că integrarea României în Europa prin Ungaria şi-a găsit aderenţi şi la Budapesta, care şi-a luat obligaţia de a sprijini Bucureştiul. UDMR luptă pentru emanciparea românilor, dar vrea autonomie. Toleraţi de o mie de ani, moldo-valahii sunt complexaţi şi vizibil incapabili să se reprezinte singuri în Vest. Biserica Unită e periferizată. Ortodocşii caută alţi intermediari credibili în dialogul lor cu Europa. Rezultatul demersurilor este  previzibil, penibil.

Teoria conspiraţiei

X. Altă formă de a ocoli fondul problemei este „teoria conspiraţiei”. Se spune că evreii conduc finanţele lumii şi chiar destinele ei. Aşa că, dacă şi Occidentul e la mâna ocultei, francmasoneriei, ce sens mai are o reorientare spirituală, dialogul cu Roma? Aici antisemitismul şi antioccidentalismul merg deja mână în mână, după cum s-a văzut recent.

Uniţii, episcopul Iuliu Hossu, romano-catolicul Raoul Şorban au salvat de la moarte evrei prigoniţi de maghiari şi nemţi. Suferinţele exilului, ale Misiunii Române, de ce sunt trecute cu vederea? Kominterniştii evrei erau agenţii Moscovei, nu victime. Nu era oare mai legitim ca Biserica Unită, Misiunea Română în exil să condamne şi să ierte pe cel rău?

Alibiul NATO

În eludarea unirii religioase şi NATO este un alibi, ca şi când adaptarea unor regulamente militare este similară cu armonizarea valorilor divergente dintre ortodoxie şi occidentali. Se trece cu vederea că românii au luptat alături de cruciaţi contra păgânilor din Asia. Cooperarea şi coordonarea militară nu poate înlocui însă nici pe departe lipsa de coeziune spirituală. Aşa că, sub Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Ion Antonescu, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, ostaşii români sunt alături de cei occidentali/ NATO, dar în afara civilizaţiei lor.

Dus de nas franţuzeşte, păcălit greceşte

Conduşi de ruşi, maghiari, evrei, turci, greci, ţigani şi nepregătiţi să iasă în lume prin ei înşişi, la moldo-valahi, antimaghiarismul şi antisemitismul au menirea de a abate atenţia de la dominaţia reală a Occidentului şi de la necesitatea reorientării spirituale. Obedienţa românilor în faţa maghiarilor, evreilor etc creează confuzii. Intermediarii îi încurcă în fond şi pe occidentali şi pe ortodocşi. Această duplicitate paralizantă în politica externă şi marile privatizări exclusiv în favoarea investitorilor strategici străini au dus la prăbuşirea nivelului de trai. Românii, cei mai săraci din UE, au o pondere sub nivelul neamurilor de origine latină.

Un ajutor apusean, la care speră românii de la Revoluţia făcută cu actori şi regizori profesionişti, este în afara unui consens al normelor şi valorilor, al dialogului cu Roma, un nonsens sau chiar contraproductiv. Pentru că, dacă li s-ar acorda azi un sprijin substanţial, real, precum ţărilor catolice din fostul Lagăr, la moldo-valahi s-ar perpetua duplicitatea, credinţa în curentul cultural laic şi s-ar justifica minciunile. Vestul poate fi dus de nas franţuzeşte; păcălit greceşte.

Căile Unirii

XI. În ciuda tuturora, integrarea românilor în civilizaţia creştinilor occidentali este inevitabilă. Biserica Unită are în acest efort un rol de avangardă, iar Misiunea din München a fost şi va fi o placă turnantă a eforturilor de a-i scoate pe moldo-valahi din groapa balcanică. Misiunea e un simbol al sprijinului necondiţionat pe care-l oferă Roma românilor, mai ales în vremuri de restrişte. În cea mai neagră perioadă din istoria recentă a românilor, Misiunea  a fost un focar de cultură, un far călăuzitor pentru exil şi o speranţă şi pentru cei înrobiţi în ţară.

Pr. Zăpârzan, Pr. Florin Lupuleasa, Mons. dr. Octavian Bârlea erau prezenţi în toate acţiunile de sprijinire a exilului, a mişcărilor culturale, a scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă. Mons. Bârlea pune bazele Societăţii Academice Române, Academiei Româno-Americane, vorbeşte la Radio Vatican şi publică lucrări fundamentale despre istoria românilor, mai ales prin periodicul „Perspective”.

Misiunea Română este expresia emancipării românilor prin Unirea lor cu Roma. Prima Unire, din 1698, înlătura statutul toleraţilor valahi din Transilvania. În a Doua Unire, de după 1700, maghiarii obţin de la Viena ca drumul valahilor spre Europa să treacă pe la ei. De atunci românii ori merg pe calea Primei Uniri, ca Inocenţiu Micu Klein, Samuil Micu Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior sau Octavian Bârlea - ultimul Corifeu al Şcolii Ardelene -, ori preferă a Doua Unire, mai comodă, prin unguri, ca episcopii Ioan Bob, Ioan Lemeny sau chiar unii contemporanii. UDMR-ul e cea mai vizibilă expresie a acestui compromis.

Şcoala Ardeleană şi Teologia Romei

Păcatul Bisericii Unite este că n-a ajuns la moldo-valahi, că a aşteptat până ei „se coc”, după o expresie interbelică. Să nu uităm însă că ei au stat jumătate de mileniu sub Sultanul turco-musulman şi Patriarhul grec din Fanar şi stau şi astăzi, dincolo de Prut, sub preşedintele rus şi Patriarhul din Moscova.

Moldo-valahii nu înţeleg Şcoala Ardeleană. Ea se bazează pe teologia Romei, dar la Bucureşti şi Iaşi au ajuns numai istoria şi filologia, nu teologia Corifeilor, de aceea ei sunt văzuţi ca iluminişti. Este absurd a-i confunda pe teologii greco-catolicii insufleţiţi de Roma cu ateiştii francmasoni ai Luminilor, dar intelectualii moldo-valahi se orientează după Voltaire, Hegel, Marx şi cred că ajung astfel, ajutaţi de UDMR, în Europa/ UE. Greşit, argumenta Bârlea, în vremea când pentru astfel de idei se ajungea în ţară la puşcărie, la Canalul Morţii.

”Spre înălţimi”

XII. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă a Patriarhului Occidentului, în a cărui suită se afla şi Mons. Bârlea, a deschis tuturor românilor perspectiva UE. „Spre Înălţimi” şi-a intitulat el sinteza operei sale de o viaţă: „avem desigur înalta datorie de a realiza unirea religioasă pretutindeni, atât în sferele înalte ale poporului român, cât şi în întreg poporul. Unirea religioasă trebuie să devină norma de viaţă pentru întreg poporul român. Ea trebuie vestită acolo unde porţile ne sunt deschise, sau pe cale de a ni se deschide.”

”Unde ne sunt moştenitorii?”, se întreba Monseniorul Bârlea tot în „Perspectivele” sale şi cerea preşedintelui şi Guvernului de la Bucureşti „să poarte grijă să nu fim pe calea desfiinţării (cum plănuia pentru poporul german Henry Morgenthau), cum se pare că mergeau lucrurile sub regimul comunist, ci spre folosul comunităţii româneşti şi a celor din jurul nostru.”

Viitorul Bisericii Unite cu Roma l-a găsit clar formulat în felicitarea de Crăciun primită de la spiritul rector al Misiunii Române Unite din Germania în ultimul său an de viaţă: „Vă urez şi eu mulţi ani fericiţi împărţind daruri la cei din jur şi orientându-i spre Împărăţia Cerurilor.”

PER ASPERA AD ASTRA!

La iniţiativa agenţiei de presă Romanian Global News din Bucureşti, jurnalişti români din SUA si Canada au fost invitaţi la Chicago săptămâna trecută pentru a discuta probleme comune pe care le au comunităţile româneşti din diferite metropole ale SUA şi Canada. Printre iniţiatori s-au mai numărat Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni cabinetul parlamentar al deputatului Mircea Lubanovici, ales in Colegiul 3 Diaspora.

Identităţi şi strategii de comunicare

Scopul organizării Forumului Presei Românesti din SUA şi Canada a fost îmbunătăţirea comunicării între diferitele instituţii media româneşti din SUA şi Canada, dintre acestea, instituţiile din România şi societatea civilă, cât şi găsirea de soluţii comune pentru strategii de comunicare în vederea armonizării diferitelor puncte de vedere, planuri şi proiecte de promovare a culturii române, a identităţii românilor de pe continentul nord-american, a promovării valorilor  spirituale româneşti.

Efectele vulcanului islandez asupra expoziţiei ARTTS

Forumul urma a se desfăşura simultan cu expoziţia internaţională “American Romanian Tourism and Trade Show” (ARTTS – Chicago 2010) care trebuia să aibă loc în pavilionul expoziţional Navy Pier. Expoziţia, însă, a fost amânată din cauza efectelor vulcanului islandez şi a anulării a peste 63.000 de zboruri în Europa, fapt ce a dus la imposibilitatea participării reprezentantilor a peste 25 de firme şi organizaţii din România care urmau să-şi expună produsele sau serviciile în cadrul expoziţiei ARTTS.

La această primă ediţie, Forumul - găzduit de organizaţia “Romanian-American Network Inc.” din Niles în sala Bibliotecii şi Centrului Cultural Românesc - a reunit jurnalişti români din metropole nord-americane precum Boston, Detroit, Chicago, Los Angeles, New York,  Toronto ş.a. şi din România. Întrunirea şi-a propus să realizeze şi o legătură mai eficientă şi productivă cu instituţiile statului român, în special cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, care de fapt s-a şi angajat să sprijine financiar această acţiune.

Agendă bogată, cu numeroase teme de discuţii

Printre subiectele discutate în cadrul forumului au fost unele prioritare priorităţi sistemul de acordare a vizelor SUA pentru cetăţenii români şi programul Visa Waiver, redobândirea cetăţeniei române de către persoanele care au pierdut-o abuziv în timpul dictaturii ceauşiste, atitudinea incorectă şi paralelă cu realitatea a Institutului Cultural Român în relaţia cu comunităţile româneşti din SUA, lipsa personalului adecvat din cadrul consulatelor generale ale României din SUA şi Canada, problematica discriminării etnice împotriva românilor din zona Timoc a Serbiei, actul de terorism comis la Timişoara prin incendierea Bisericii Greco-Catolice. Au urmat discuţii despre necesitatea colaborării şi modurile de colaborare între jurnaliştii români de pe continentul nord-american precum şi între aceştia şi agenţia de presă Romanian Global News din Bucureşti, modul de întocmire a formularelor de solicitare pentru finanţări de proiecte de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului Romaniei.

În primele două zile ale forumului, întrucât agenda iniţială - ce includea vizite la expoziţia ARTTS şi întâlniri cu membri ai comunităţilor româneşti din SUA şi Canada - a fost schimbată, jurnaliştii invitaţi la Chicago au avut ocazia să viziteze oraşul şi unele asociaţii, firme şi instituţii româno-americane din această metropolă. Printre aceste obiective vizitate au fost: Camera Românească de Comerţ şi Industrie şi firma gazdă, A-American Custom Flooring, din Niles, grădiniţa românească Lumea Copiilor din Chicago, grădiniţa cu şcoala elementară şi liceul românesc Logos Christian Academy din Niles precum şi firma Euro-America Travel, unde îşi are sediul şi ARTTS Chicago. Agenda propusă a inclus şi numeroase alte vizite şi întâlniri, însă timpul a fost insuficient.

A fost creată şi prima Asociaţie a Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada

În partea finală a lucrărilor primului Forum al Presei Româneşti din SUA şi Canada ce a avut loc la Chicago, participanţii au hotărât să se întrunească într-o asociaţie a presei româneşti de pe continentul nord-american, intitulată “North American Romanian Press Association”.

Propunerea înfiinţării unei asociaţii profesionale a jurnaliştilor români din SUA şi Canada a fost făcută de către jurnalistul Sebastian Rus, co-fondator al programului “Radio Diaspora” din Boston, Massachusetts. În urma prezentării acestei iniţiative participanţii au decis să alcătuiască grupul de constituire alegând şi un comitet de conducere pentru o perioadă de trei luni. Se doreşte ca în acest timp să se decidă un statut de funcţionare şi o prezentare a scopurilor asociaţiei, iar apoi să fie invitaţi în asociaţie toţi jurnaliştii români din SUA şi Canada, redactori şi editori, reporteri, fotoreporteri, cameramani, directori de regie tv şi chiar administratori de portaluri pe Internet ce au ca scop primordial comunicarea de informaţii în comunităţile româneşti de pe acest continent. Odată ce invitaţiile de asociere sunt trimise şi răspunsurile sunt confirmate, prin accept sau refuz, toţi membrii – atât cei fondatori, cât şi cei noi - vor participa la alegerea conducerii asociaţiei pentru perioada următoare, până la următorul Forum al Presei Româneşti ce se doreşte a fi organizat în primăvara anului viitor.

Provocarea iniţiatorului asociaţiei

Cu această ocazie, iniţiatorul propunerii de asociere a tuturor jurnaliştilor români din America şi Canada într-o asociaţie profesională, dl. Sebastian Rus, a menţionat: „Puterea diasporei nu e o himeră, ci o realitate! Trebuie să precizăm că cel mai mare capital pe care îl avem este entuziasmul, care - combinat cu resursele finaciare personale şi atitudinea I CAN DO IT – are ca rezultat ceea ce vedem noi astăzi în diaspora: publicaţii de presă, radiouri online, televiziuni prin cablu şi bloguri de succes ale românilor. Comunitatea este o forţă. Să ne constituim deci într-o comunitate jurnalistică, deoarece doar ca o voce comună şi unitară vom putea fi auziţi mai puternic...”.

Marian Petruţa, corespondentul „Actualităii prahovene” din SUA, a fost ales preşedinte al Forumului

În urma propunerilor şi a voturilor exprimate liber de către participanţi, conducerea noii asociaţii este următoarea:
Preşedinte - Marian Petruţa; Vicepreşedinte SUA - Vasile Mureşan,

Vicepreşedinte Canada - Magda Silvana Ionescu (Manea);
Secretar - Petru Amarei; Trezorier - Octavian Cojan; Purtător de cuvant - Grigore Culian; Comunicare Online - Sorin Pintiliuc.

Vom reveni în ediţia viitoare cu noi amănunte de la acest eveniment.

North American Romanian Press Association