Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

șofer retinut accident
Categorie: Știri locale
  • Un bărbat din Ialomița a fost reținut la Ploiești pentru un accident cu victimă în care ar fi fost implicat ieri dimineață.
  • Individul a fugit de la locul faptei și a încercat să-și acopere urmele.
  • Autoutilitara cu care a lovit un biciclist, pe un drum din Mănești, a fost găsită într-un service auto.

Polițiștii ploieșteni au fost alertați, joi dimineață, cu privire la un șofer care ar fi fugit de la locul accidentului în care a fost implicat pe un drum comunal, în Băltița, comuna Mănești. La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe DC 109B, în comuna Băltița s-ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, unul dintre cei doi bărbați implicați părăsind locul faptei.  În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări stabilindu-se faptul că accidentul rutier a avut loc între o autoutilitară condusă de un bărbat care a acroșat un biciclist în vârstă de 76 de ani, ulterior producerii evenimentului, șoferul plecând de la locul faptei fără încuviințarea organelor de cercetare. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 76 de ani a suferit vătămări corporale, refuzând însă transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat IJP Prahova.

Între timp, oamenii legii au demarat cercetările pentru găsirea conducătorului auto implicat, identificat drept un bărbat de 38 de ani, din Ialomița. Reprezentanții Poliției au relatat că acesta a fost depistat, iar ulterior a fost găsit și autovehiculul, depozitat “într-un service auto, unde urma ca avariile produse în urma accidentului să fie reparate”.

VEZI ȘI: Șofer în vârstă de 33 de ani din Bărcănești, reținut după ce a fost depistat de radar pe DN1. Bărbatul nu avea permis de conducere

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei și ștergerea urmelor accidentului de circulație.

Back To Top