- Scris de Ioana POPA
Un accident tragic s-a petrecut, sâmbătă după-amiază, în pădurea din satul Bobolia (com. Poiana Câmpina). Un tânăr a murit strivit de căruța în care se afla, pe un drum forestier.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor - când un echipaj a vrut să-l tragă pe dreapta, alarmatde modul în care acesta conducea prin Ploiești - a dat prilej pentru o urmărire pe o distanță de câțiva kilometri. Și probabil că nici nu ar fi fost prins curând dacă nu ar fi pierdut controlul asupra direcției, ieșin în decor.
Două mașini s-au lovit frontal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, în dreptul orașului Sinaia.
Polițiștii ploieșteni au fost sesizați, joi dimineață, cu privire la un accident rutier petrecut pe Bd. Petrolului din Ploiești. Oamenii legii au aflat de eveniment de la asistenta unui cabinet medical școlar, după ce victima, o elevă, i-a cerut ajutorul fiindcă avea dureri.