criminalul din arad
Categorie: Știri naționale
  • Curtea de Apel Timișoara a anunțat sentința definitivă pentru criminalul care a ucis-o pe fetița de 4 ani a iubitei sale.
  • Trupul copilei a fost găsit incendiat, pe un câmp de lângă cimitir.
  • În primă instanță, bărbatul de 23 de ani a fost condamnat la 17 ani și 4 luni de închisoare, dar și  la plata unor daune morale de 1,5 milioane de euro, pentru mama și tatăl biologic al copilului.
  • Curtea de Apel a redus cuantumul acestor daune, prin hotărâre definitivă, la 200.000 de euro.

Criminalul din Arad a fost condamnat pentru violenţă în familie în forma infracţiunii de omor.

“În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul Crişan Florin Beniamin împotriva sentinţei penale nr.94/09.03.2022 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 3693/108/2021. În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art.418 Cod procedură penală, desfiinţează parţial hotărârea atacată, pe latură civilă, şi rejudecând cauza în limitele de mai jos: Reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate părţilor civile R.S. şi O.D.C şi obligă inculpatul C.F.B. la plata către fiecare parte civilă a sumei de 100 000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, constată încetată de drept la data prezentei decizii, dată la care se emite mandatul de executare a pedepsei închisorii, a măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpat în cauză. În temeiul art. 422 Cod procedură penală şi art.424 alin. 3 Cod procedură penală, din pedeapsa principală rezultantă de 17 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului, deduce în continuare durata arestării preventive, de la 09.03.2022 la zi. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ” este hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la două luni după ce, în primă instanță, Tribunalul Arad decisese ca bărbatul să- plătească mamei copilului ucis daune de un milion de euro, iar tatălui biologic – 500.000 de euro.

Antonia, ucisă pentru că voia să se joace

Mama fetiţei nu era acasă în momentul crimei, fiind internată pentru naștere. Cel de-al doilea copil al cuplului, un băiețel, era în casă în momentul comiterii crimei. Copila a fost ucisă, iar trupul său pus într-un geamantan și dus pe câmpul din apropierea cimitirului, unde a fost găsit, parțial incendiat. Procurorii au reuşit să o identifice după ce i-au publicat portretul robot şi au cerut ajutorul populaţiei.

La audieri, bărbatul le-ar fi declarat anchetatorilor că ar fi ucis-o pe fetiţă după ce a dat-o cu capul de peretele din holul locuinţei, deranjat că micuţa nu îl lăsa în pace şi voia să se joace cu el.

VEZI ȘI: Criminalul fetiței din Arad și-a recunoscut fapta

 

Back To Top