Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

maia sandu
Categorie: Știri naționale

 

• Prezentă marți, la Conferinţa „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen” din Senatul României, Maia Sandu a precizat, în ceea ce privește rolul femeilor în economia și politica din Republica Moldova, că femeile sunt lidere în multe sfere de activitate, conduc astăzi importante instituții: Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura anticorupție, Curtea Constituțională, creează și conduc afaceri de succes, fac performață în sport.
• De asemenea, președintele Republicii Moldova a atras atenția că Rusia nu are nici reguli, nici limite și a invitat România „să apărăm securitatea în această regiune a Europei și să trăim mai puternici în democrație”.

Invitată la Conferinţa „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen” din Senatul României, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a susținut, marți, un discurs în Parlamentul României.

Chiar dacă este o provocare să reușești într-un domeniu dominat tradițional de bărbați, tot mai multe femei din Moldova s-au implicat și au ajuns să fie respectate pentru abilitățile lor. În Republica Moldova femeile sunt lidere în mai multe sfere de activitate, ele conduc astăzi importante instituții: Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura anticorupție, Curtea Constituțională. Femeile noastre creează și conduc afaceri de succes, devin campioane mondiale în sporturi de performanță", a afirmat Maia Sandu.

Ea a precizat că 40% dintre parlamentarii de la Chișinău sunt femei, iar aproximativ 200 de Primării sunt conduse de femei, ceea ce reprezintă 22% din numărul total.

Cât despre războiul de la granițele României și ale Republicii Moldova, Maia Sandu a atras atenția că pentru Rusia nu există nici limite, nici reguli, așa că „cu toții suntem în pericol”.

CITEȘTE ȘI: Familia Regală a României a ajuns la Chișinău, susținând statul românesc Republica Moldova pe calea europeană

Ar fi dramatic pentru România și pentru întreaga regiune ca Republica Moldova să fie întoarsă din drumul ei spre democrație. (…)
Ne dorim cu ardoare să fim parte din marea familie europeană. Trei decenii am stagnat într-o zonă gri. Cetățenii noștri nu mai vor să trăiască în zona gri, fără șansa unei vieți normale, o viață normală așa cum au văzut în țări europene. Vrem să fim o zonă a libertății și a păcii, apreciem ajutorul și știm să ne facem datoria de cetățeni europeni. Moldova deja contribuie la o Europă mai puternică și mai unită, participând efectiv la gestionarea efectelor războiului.

Astăzi, însă, cetățenii noștri trăiesc cu îngrijorare pentru viitorul copiilor lor. Rusia a pornit un război nedrept și nejustificat în secolul XXI, într-o țară europeană, într-un stat democratic. A făcut acest lucru pentru că a crezut că i se permite orice. Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru, spre Prut? Mai departe? Aceste acțiuni arată că suntem cu toții în pericol pentru că pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite. Niciun stat nu poate rezista de unul singur unei asemenea agresiuni. Ucraina își apără copiii și viitorul cu demnitate, însă Ucraina nu ar fi reușit de una singură. Aceasta a sperat Rusia, că Ucraina va fi singură, dar lumea liberă a venit în ajutorul Ucrainei. Țările democratice, unde viața este de neprețuit, s-au aliat împotriva terorii și a războiului.

Moldova, cu puținele resurse, s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere. Am deschis casele pentru toți refugiații ucraineni și am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit, însă ne-am solidarizat pentru pace și pentru omenire. Deși avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri au deschis ușile și inimile când a fost nevoie. (…) Azi, în numele Republicii Moldova, vă spun „mulțumesc” și în numele tuturor cetățenilor noștri „vă rog”. (…)

Vă mulțumesc pentru cât de aproape ne sunteți și vă rog să ne rămâneți aproape, pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și în bunăstare într-o casă comună europeană. Să apărăm securitatea în această regiune a Europei și să trăim mai puternici în democrație. Iar Prutul să nu ne despartă, ci să unească drumuri, afaceri, teatre, cinematografie, școli, inovații, valori, oameni”, a declarat Maia Sandu în Parlamentul României.

CITEȘTE ȘI: Plan de acțiuni comune România-Republica Moldova în lupta împotriva criminalității și corupției

Back To Top