• Începând cu 11 decembrie 2022 intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2022-2023, care va fi valabil până la data de 9 decembrie 2023.
• CFR Călători menționează că oferta de transport feroviar de pasageri a fost adaptată cererii prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.
Noul Mers al Trenurilor, care va intra în vigoare în data de 11 decembrie, are mai multe modificări. Iată noutățile.
Față de mersul anterior, „Tomis Expres” Constanța-Brașov și retur are o oprire suplimentară în Ploiești.
Este optimizată capacitatea de transport pe anumite relații prin introducerea unor trenuri noi, de exemplu pe ruta București Nord – Roșiori – Craiova și retur cu tendința circulației într-un program de mers cadențat pe viitor. Pe ruta Iași – Cluj Napoca și retur sunt introduce trenuri noi.
Trenuri Regio-Expres
În anumite zone, CFR Călători operează cu trenuri Regio-Expres (RE) care asigură condiții apropiate cu cele ale trenurilor Inter-Regio (IR), dar la un tarif mai mic, ceea ce oferă accesibilitate unei categorii cât mai largi de călători.
Trenurile IR de pe ruta București – Pitești devin trenuri RE cu mers într-un program cadențat.
Ruta București – Brașov și retur este asigurată zilnic cu circa 21 perechi de trenuri asigurând un program orar de călătorie flexibil pentru publicul călător.
Rute lungi și externe
Trenurile „Prietenia” 402/ 401 București Nord-Chișinău și retur, precum și trenurile 1064/1061 Iași-Ungheni și retur circulă zilnic în acest mers de tren nou.
În sezonul estival între principalele orașe din țară și litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu mențiunea că, pe distanța Constanța – Mangalia și retur, trenurile circulă în regim de tren Regio și la tarifele aferente acestui rang de tren.
Serviciul InterCity
Serviciul InterCity va fi reintrodus pe rutele din România după o pauză de 8 ani, pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou un număr de 12 trenuri (vezi foto).

Compunerea trenurilor InterCity (IC) este asigurată cu un număr de peste 30 vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică). Toate vagoanele sunt modernizate (deci nu noi) și sunt dotate la nivelul standardelor actuale, cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalație de sonorizare, afișaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capat al salonului, informează CFR.
CITEȘTE ȘI: Licitație pentru 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Pe ce rute vor circula acestea
În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat și sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele.
Realitatea, însă, este alta. Sunt sute de kilometri de cale ferată pe care aceste trenuri nu pot circula cu mai mult de 55-57 de km/h pentru că infrastructura nu permite o viteză mai mare. Cele mai rapide vor fi trenurile IC dintre București și Constanța cu o viteză de 112 km/h. Trenul Tomis Express are o viteză medie de 87 km/h pe cei 391 km dintre Brașov și Constanța.
De la Cluj la București, viteza medie va fi de sub 57 km/h, relatează wallstreet.ro.
Exemple despre timp și viteze
Trenul IC 531 va face 10 ore și 17 minute pe cei 626 km dintre București și Arad, în timp ce trenul internațional Ister, IR 472, va face 10 ore și 13 minute prin Sibiu, pe o rută de 599 km. Trenul IC va staționa 16 minute la Teiuș, unde se desprinde ramura spre Cluj. Este logică și necesară staționarea, mai puțin necesară era ridicarea în rang a trenurilor spre IC, dat fiind că nu există vagoane noi și viteza medie dintr-o parte în alta a țării este și sub 60 km/h. Astfel, se va ajunge în situația în care unele IC vor fi mai lente decât trenurile InterRegio, deși biletele vor costa cu 15-20% mai mult.
Între Arad și București trenul IC va face 10 ore și 33 minute, pentru că oprirea la Teiuș va fi de 33 minute, trenul primind vagoane de la Cluj. Viteza medie va fi de 59 km/h pe tot traseul și de 55 km/h între Teiuș și Brașov. Între Arad și Teiuș viteza medie va fi de 66 km/h, mai relatează wallstreet.ro.
Cel mai rapid tren Arad - București NU va fi un InterCity, ci trenul Dacia de la Viena, care circulă pe un traseu identic cu al trenului IC, cu diferența că nu oprește la Teiuș.
Trenul IC Iași - București va face 6 ore și 10 minute, mai mult decât fac în prezent două trenuri IR pe aceeași distanță. Și la întors este valabilă diferența.
După 11 decembrie, trenul Intercity NU va fi cel mai rapid între București - Iași, ci trenul IR 1661, deoarece trenul IC va staționa 13 minute în Pașcani, unde trenul detașează vagoane pentru stația Suceava. Între Pașcani și Iași viteza medie va fi de 74 km/h.
Și pe București - Suceava trenul IC va face cu cinci minute mai mult decât face în prezent cel mai rapid IR (5 ore și 39 minute, față de 5 ore și 34 minute). Trenul IC are o viteză medie de 79 km/h.
Între Cluj și București, trenul IC are o viteză medie de 58 km/h, iar la întors de 57 km/h.
Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete
CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc), dar și oferte de călătorie în străinătate cum ar fi un abonament valabil pentru toată Europa sau către o anumită țșară din Europa. Detaliile sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern (Trafic internațional)/ Oferte și Facilități.
Biletele pot fi achiziționate de la casele de bilete, agenții de voiaj, die la automatele din gări sau online, dar și prin aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.
Achiziția online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare, cu reducerea de 5%. Această reducere se aplică şi la biletelor achiziţionate de la automatele de vânzare din gări.
Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea biletelor și plata cu card contactless, rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din stațiile CFR București Nord și Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona București –Ilflov.
În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an.
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2022-2023” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din București şi din ţară la preţul de 22 lei.
Sursa: wall-street.ro
CITEȘTE ȘI: FEROVIAR. Vom avea 12 trenuri pe hidrogen până în martie 2026
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană