- Scris de Irina Sima
Consiliul National al Audiovizualului a amendat postul de televiziune Romania TV cu suma de 30.000 de lei pentru clipul Anonymous în care apareau informații conform cărora Soros ar fi fost implicat în incendiul de la clubul Colectiv, informează paginademedia.ro
Liberalii din teritoriu şi cei de la centru se vor reuni la sediul din Modrogan, au declarat surse din rândul liberalilor, precizând că este posibil ca Alina Gorghiu să nu îşi dea demisia aşa cum a susţinut că va face dacă PNL nu va intra la guvernare.
Potrivit agendei anunţată de Executiv pentru şedinţa de joi, pe ordinea zi s-a aflat un proiect de OUG pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii de asistenţă socială, precum şi în domeniul adopţiilor.
Alegerile parlamentare de duminică vor fi monitorizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) cu ajutorul a 19.000 de tablete care vor detecta orice tentativă de vot multiplu şi vor filma numărătoarea voturilor începând cu ora 21.00, după închiderea secţiilor de votare.
În România, când vine vorba de poluarea mediului diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea sancţionată este de câteva mii de dosare, între anii 2011-2016 fiind trimise în judecată doar patru rechizitorii, alte peste 1.300 de dosare penale fiind închise, arată o analiză a Parchetului General.
Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral pentru Votul prin Corespondenţă, Ildiko Dosa, a declarat joi pentru
Actualul Parlament este cel mai ineficient din istoria post-decembristă, relevă un studiu lansat luni de Institutul pentru Politici Publice (IPP), potrivit căruia migraţia senatorilor şi deputaţilor a atins cote record în acest mandat.
Consiliul General al CNATDCU a decis joi că Laura Codruța Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa „Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal", propunerea fiind de menținere a titlului de doctor, a declarat președintele Comisiei Juridice a CNATDCU pentru Mediafax. Consiliul General al CNATDCU a votat raportul Comisiei de Științe Juridice referitor la acuzația de plagiat în cazul procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.
Cetăţean de onoare, doar cu numele, al judeţului Argeş, Sebastian Papaiani a fost, timp de peste două decenii, într-un război tăcut cu autorităţile locale de la Piteşti, care au dat numele său unui cinematograf local (închis luna aceasta de RADEF, odată cu mai multe cinematografe din ţară) dar nu i-au dat o bucată de teren în schimbul suprafeţei care a aprţinut familiei sale, pe care nu i-au mai putut-o restitui în natură, nici măcar parţial, sub pretextul că pe respectivul teren s-au amenajat o parcare şi o alee.