- Scris de Nina RADU
Prezent la Actualitatea LIVE, primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, a declarat că adminsitrația locală nu a majorat nici în acest an taxele și impozitele locale.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
KMG International, din care face parte și Rompetrol, a transmis, în cursul zilei de miercuri, un punct de vedere oficial în care arată că valorile crescute de hidrogen sulfurat înregistrate la Ploiești, în această dimineață, nu au fost cauzate de activitatea Rafinăriei Vega. La acest moment are multe instalații oprite și, oricum, nu mai prelucrează țiței, ci numai produse distilate medii, subliniază reprezentanții companiei.
Șoferii teribiliști și cei care vor fi depistați în timp ce fac drifturi cu mașinile vor rămâne pietoni pentru 30 de zile, începând cu 27 februarie. Modificarea din Codul Rutier le permite politiștilor să îi pedepsească mai aspru pe acești conducători auto care în prezent sunt amendați doar pentru deranjarea liniștii publice, fără a li se suspenda permisul.
Senatorul USR Aurel Oprinoiu a criticat, pe rețelele de socializare, lipsa de activitate a instituțiilor cu atribuții în monitorizarea calității aerului după ce, în această dimineață, administrația locală a sesizat autoritățile de mediu, cu privire la mirosul resimțit în Ploiești.