- Scris de Ștefan Dumitru
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost colaborator al Securității, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut astfel hotărârea instanței anterioare, potrivit libertatea.ro.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Numărul mare de solicitări pentru eliberarea de pașapoarte a făcut aproape imposibilă obținerea unei programări la depunerea documentelor. Se pare, însă, că unii și-au scos la vânzare locurile pe care le ocupaseră la “rând”. Problema este că o programare cumpărată este, pentru client, o pagubă și nimic mai mult, întrucât acesta nu o va putea folosi.
Consiliul Judeţean Prahova a anunţat că pregăteşte un amplu program de reabilitare a drumurilor judeţene, trasare de marcaje rutiere şi montare de indicatoare.
Dacă situația actuală v-a pus pe gânduri și luați în calcul să faceți o asigurare în caz de război, cel mai probabil veți rămâne cu planul. Ofertele companiilor de profil nu prea acoperă astfel de riscuri, după cum subliniază chiar UNSAR, reprezentantul a 20 de companii de profil de pe piața locală.