- Scris de Anca Visan
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Bogdan Nica, reacţionează după incendiul în care au murit doi pacienţi produs joi dimineaţă la secţia exterioară de Boli Infecţioase, declarând că unitatea luase toate măsurile anticipabile pentru a preveni un dezastru aici, atât din punct de vedere al dotărilor cât şi din punct de vedere al instruirii personalului. Directorul a mai declarat că în ultimul an au avut loc investiţii consistente, în special la instalaţia de oxigen, punctând că toate au fost finanţate de Consiliul Judeţean, nu de Ministerul Sănătăţii.