- Scris de Ioana POPA
Actual
- Scris de Ioana POPA
Pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol au fost publicate imagini surprinse cu o cameră de bord în momentul în care taximetristul ploieștean recalcitrant, oprit în trafic acum două seri și în prezent cercetat pentru ultraj, este scos din mașină și preluat de polițiști. Sindicaliștii relatează și cum s-au derulat evenimentele, criticând decizia procurorului de caz, de a nu lua măsura reținerii față de individul în cauză.
- Scris de Ioana POPA
Primarul din Bănești, George Stoica, a transmis, sâmbătă, un mesaj către locuitorii comunei, în contextual în care municipiul vecin, Câmpina, se confruntă cu o criză majoră (VEZI DETALII).
- Scris de Ioana POPA
Autoritățile sunt în alertă după ce, vineri seară, DSP Prahova a anunțat că apa distribuită în municipiul Câmpina, prin rețeaua publică, nu este potabilă. Potrivit primarului Alin Moldoveanu, pe o ramificație a rețelei a fost depistată prezența unei bacterii periculoase. Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a reunit, aseară, pentru adoptarea primelor măsuri, în vederea informării și sprijinirii populației. De asemenea, a fost emis un mesaj prin RO-Alert, locuitorii din Câmpina fiind atenționați să nu folosească apa din rețeaua publică pentru băut sau la gătit. Operatorul de apă și canalizare, Hidro Prahova, a transmis la rândul său o alertă, instituind restricții la nivelul întregului municipiu.
- Scris de Anca Visan
Prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, a convocat reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control privind sănătatea publică și protecția mediului, precum și conducerea societăților implicate în managementul deșeurilor, la o discuție privind situația salubrității din municipiul Ploiești și identificarea măsurilor care pot îmbunătăți starea actuală.
La întâlnire a fost participat și primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, alături de administratorul public al Consiliului Județean Prahova, Anna Maria Vasile și cei doi subprefecți, Alexandru Vane și Felix Bulearcă. Au fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică Prahova, Garda de Mediu, APM Prahova, DSV Prahova, ADI Parteneriatul pentru Managementul Deseurilor Prahova, Rosal Grup, Solid Waste Operation și Vitalia Servicii pentru Mediu și Tratarea Deșeurilor. În cadrul întâlnirii s-a menționat că în perioada următoare se va desfășura o amplă acțiune de strângere a deșeurilor din toate zonele orașului.
„Eșecul serviciului de salubritate nu este prevăzut ca tip de risc”
„Problemele privind salubritatea în municipiul Ploiești, sesizate de administrația locală nu au rămas fără răspuns. Personal, prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu a solicitat instituțiilor cu atribuții de control privind sănătatea publică și protecția mediului, să constate și să aplice măsurile legale. Mai mult, pentru a veni în sprijinul municipalității, în cadrul întâlnirii care a avut loc astăzi la Palatul Administrativ, acesta a anunțat că a făcut demersurile necesare pentru modificarea legislației privind managementul tipurilor de risc. Potrivit legislației în vigoare, eșecul serviciului de salubritate nu este prevăzut ca tip de risc. Astfel a fost transmisă, către Guvernul României, propunerea de modificare a HG nr. 557/2016, privind managementul tipurilor de risc, în sensul introducerii în Anexă, la pozitia 17 Tipul de risc – Eșecul utilităților publice/Risc asociat – Eșecul serviciului de salubritate. Această modificare legislativă ar permite administrațiilor publice locale să ia măsuri rapide, atunci când se impune într-o astfel de situație”, a transmis Prefectura Prahova.
Mai multe articole...
- Detalii din dosarul din SUA al premierului Florin Cîțu. A fost înscris în „Drinking Drivers Program”
- Apel public transmis de salvamontiştii din Prahova, cu 15 reguli pentru amatorii de drumeţii
- În mandatul lui Alexandru Nazare, Finanțele au fost printre ministerele cu cea mai bună execuție bugetară
- 60 de ani de la ridicarea Zidului Berlinului!