La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a ajuns miercuri un nou aparat PCR care permite efectuarea a patru teste COVID pe oră, de patru ori mai mult decât singurul aparat existent acum în UPU, şi mai urmează să sosească o nouă linie de testare pentru laboratorul unităţii medicale. În urma acestor investiţii, capacitatea de testare va creşte substanţial, iar suspecţii de COVID-19 nu vor mai fi nevoiţi să aştepte ore întregi în izolatorul de la Unitatea de Primiri Urgenţe, au anunţat astăzi reprezentanţii spitalului şi ai Consiliului Judeţean. În replică la un comunicat transmis marţi de Direcţia de Sănătate Publică privind aglomeraţia din UPU, Bogdan Toader, preşedintele CJ Prahova, a reclamat că DSP încă e la stadiul de căutare a soluţiilor, după şapte luni de epidemie, şi că această instituţie, după desele schimbări de directori, este principalul responsabil pentru problemele din sistem.