- Scris de Cristina Marinescu
Temperaturi caniculare, în următoarele zile, inclusiv în județul Prahova. Prognoza transmisă Prefecturii, de Administrația Națională de Meteorologie, arată că, până sâmbătă, cel puțin, vremea se va încălzi constant, iar pe arii restrânse sunt așteptate furtuni de scurtă durată, dar destul de violente.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova este nevoit să reia, de la zero, achiziția directă în vederea cumpărării celor aproximativ 4.300 de pachete cu rechizite pe care le va distribui gratuit, în septembrie, copiilor proveniți din familii modeste. Procedura recent încheiată s-a dovedit un fiasco total.
Conducerea Primăriei Ploieşti i-a chemat astăzi la discuţii pe organizatorii festivalului turcesc programat în acest weekend în centrul municipiului, autorităţile locale fiind îngrijorate după ce la Cluj, săptămâna trecută, au apărut probleme care au dus inclusiv la o amendă contravenţională. Reprezentanţii administraţiei ploieştene le-au cerut organizatorilor să respecte scopul festivalului şi modul de desfăşurare convenit iniţial.
Joi, pe 20 iulie, la UPG Ploiești a început prima sesiune de admitere la programe de master, pentru care universitatea a anunțat 650 de locuri disponibile, dintre care 126 la buget.
Codul rutier se modifică din nou și, potrivit proiectului în acest sens publicat de Ministerul Afacerilor Interne, una dintre principalele schimbări îi vizează pe cei care cumpără mașini second-hand.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat cum repartizează, pe județe, cele 2.200 de posturi pentru etapa de recrutare soldaţilor/gradaţilor rezervişti voluntari, derulată în intervalul 10 iulie - 18 august.
Două percheziții domiciliare au loc, miercuri dimineață, la adresele unor persoane bănuite de infracțiuni economice. Operațiunea este realizată de polițiștii din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.
Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor depuse de primăriile şi consiliile judeţene din ţară care vor primi fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În Prahova ar urma să ajungă aproape 770 de milioane de lei, pentru reţele de apă şi canalizare, modernizări de drumuri sau construirea unor centre medicale. În această listă se ramarcă faptul că Primăria Ploieşti, care a trimis cu întârziere cererile, nu va primi niciun ban!
Costel Morărescu, edilul comunei Filipeștii de Pădure, a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare de către instanța Judecătoriei Câmpina. Hotărârea nu este definitivă, având termen de apel zece zile de la comunicarea minutei. Totodată, instanța a dispus desfiinţarea contractelor de închiriere încheiate în numele Primăriei Filipeştii de Pădure cu S.C. OMV PETROM S.A.. Primarul comunei Filipeștii de Pădure, Costel Morărescu, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu în dosarul 2306/204/2016. Actualitatea Prahoveană a scris, în exclusivitate, despre contractul dintre primăria Filipeștii de Pădure și OMV Petrom încă din anul 2011