- Scris de Irina Sima
Marți, în jurul orelor 15.30, un echipaj din cadrul Poliției Locale Ploiești, ce asigura măsuri de ordine și liniște publică în zona de nord a municipiului, a observat în apropierea parcului situat la intersecția străzilor Cameliei cu Rapsodiei, o persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 50 de ani, care alerga câțiva copii, având în mână un obiect lucios.
Miercuri, 25 ianuarie 2017, Consiliul Județean Prahova a semnat cu SC Strabag SRL contractul de proiectare și execuție a lucrărilor obiectivului denumit „Construirea Staţiei de Tratare Mecano-Biologică a Deşeurilor Biodegradabile Ploieşti", se anunță într-un comunicat al CJ Prahova. Contractul face parte din proiectul „SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL PRAHOVA", finanțat atât din cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, cât și din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Elena şi Constantin Fucelea, părinţii lui Marian, băieţelul din localitatea Ariceştii Rahtivani, care în data de 27 februarie 2014 a murit intoxicat cu gaze emanate de o sondă aparţinând companiei OMV, cer despăgubiri de un miliard de euro de la companie. Este o sumă record pentru România, unde instanţele de judecată rareori acceptă să acorde despăgubiri care să depăşească mai mult de un milion de euro.
Polițiștii de la Investigații Criminale au efectuat azi percheziții la domiciliile unor ghicitoare bănuite că au înșelat 29 de persoane.
„Imnul" Vreau grațiere, o parodie semnată de echipa de la Starea Nației, s-a viralizat puternic pe Facebook, notează
În urmă cu puțin timp, două mașini au fost implicate într-un accident, pe DN 1, la Comanic.
UPDATE 1: Traficul a fost reluat în condiții normale, după ce autotrenul a fost ridicat.
Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat pe marginea drumului județean 155.